Explozii puternice în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaysian

Mai multe explozii puternice s-au auzit joi în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei, în zona controlată de separatişti, a constatat o jurnalistă a agenţiei AFP, la scurt timp după sosirea experţilor internaţionali.

Conform sursei citate, o coloană de fum se putea vedea în zonă, la mai puțin de zece kilometri de locul unde un avion Boeing-777, aparținând companiei Malaysia Airlines, s-a prăbușit la 17 iulie, probabil doborât de o rachetă, cu 298 de persoane la bord.

Experții olandezi și australieni au sosit joi la locul prăbușirii avionului malaezian în estul Ucrainei, unde au fost împiedicați să ajungă duminică din cauza luptelor din regiune, a anunțat OSCE.

„Observatorii Misiunii OSCE au ajuns, pentru prima dată, la locul unde s-a prăbușit avionul Boeing, ei fiind însoțiți de patru experți olandezi și australieni”, a indicat organizația pe Twitter, adăugând că ei au avut un itinerar diferit față de cel din zilele precedente, potrivit AFP.

Anterior, armata ucraineană a anunțat că, la cererea secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, își suspendă pentru o zi ofensiva împotriva separatiștilor proruși din estul țării, pentru a le permite experților internaționali să acceadă la locul unde un avion Boeing-777 aparținând companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit la 17 iulie cu 298 de persoane la bord.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.