Fabrica de găluşte a lui Cumpănaşu pretinde că scoate lideri salvatori

Alexandru Cumpănaşu loveşte din nou. Apărătorul din oficiu al instituţiilor de forţă ale statului român organizează între 31 august şi 4 septembrie 2016, la Costineşti, o aşa-numită şcoală de vară.

Instruirea-prelucrare de la Costineşti îşi propune să selecţioneze, zice Cumpănaşu, noi lideri pentru România. Adică nişte cumpănaşi mai mici care să preia conducerea ţării prin care el se învârte nestingherit.

”Școala de Vară a Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României”, aşa cum se numeşte acţiunea, le vinde un weekend la mare celor care vor să trăiască iluzia că vor ajunge lideri ai ţării.

”Dacă ai peste 21 ani, ai studii superioare şi dorinţa de a aduce o schimbare în administraţia publică sau domeniul politic, fii unul dintre cei 50 de lideri selectaţi şi pregătiţi de către personalităţi de marcă ale societăţii româneşti”, se afirmă în textele de promovare a evenimentului.

Nu se spune nimic însă despre criteriile de selecţie şi cu atât mai puţin se vorbeşte despre cine ar trebui să facă selecţia. Acţiunea seamănă astfel mai mult cu o tabără de vară, ceea ce în sine nu ar fi rău dacă ar fi prezentată ca atare, şi nu ca o bază de selecţie şi pepinieră pentru viitorii lideri ai României.

De altfel, Cumpănaşu nu este la prima încercare de a măslui idei şi concepte, în parte pentru că pe unele nu le înţelege, în parte din rea voinţă. El a pus bazele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, AID România, un ONG care se vrea apărator al drepturilor omului, dar singurele drepturi apărate de Cumpănaşu sunt cele ale oamenilor din instituţiile de forţă ale statului, SRI sau MI. Şi mai ales drepturile acestora de a controla cât mai mult societatea!

Impostura Școlii de vară organizate de Cumpănaşu nu se opreşte la promisiunea deşartă de a face lideri din credulii participanţi. El le promite acestora pe lângă cazare şi masă ”accesul la prelegerile susţinute de speakeri de seamă”.

Cine sunt aceştia? Lista este deschisă de şefii a două instituţii celebre pentru ”apărarea drepturilor omului” şi deschiderea faţă de societatea civilă, Parchetul General şi Ministerul Apărării. Lista îl mai cuprinde şi pe ”analistul politic” Cozmin Guşă, a cărui celebritate vine probabil din faptul că Realitatea TV este unul dintre sponsorii acestui eveniment. Salata invitaţilor mai cuprinde şi sindicalişti, academicieni profesori sau oameni de ştiinţă convinşi să participe la eveniment, unii dintre ei numai buni de trecut pe o listă a mediocrilor cu tupeu din România contemporană. Dacă viitorii lideri din România vor purta amprenta şi anvergura gândirii sindicaliste, avem deja o primă concluzie. Viitorul României va fi de o mediocritate fără cusur. Între cei care se vântură în această coaliţie şi au fost aruncaţi pe post de profesori ai celor tineri dispuşi să intre în maşina de fabricat lideri se află mai mulţi invitaţi discutabili. Unii dintre ei sunt mult mai aproape de serviciile secrete decât de performanţa intelectuală sau de proiecte duse la bun sfârşit.

Cum s-au lăsat învăluite atâtea organizaţii şi atâţia oameni de proiectele şi de limbajul încropit al lui Alex Cumpănaşu? Cum se pot cheltui bani pe asemenea încropeli cu iz de ”fabrici” pentru produs lideri înscrişi de pe stradă?

O ”personalitate a vieţii publice româneşti”, aşa cum este menţionat în coada listei oamenilor ”de seamă”, nu mai lasă însă loc de îndoieli privind calitatea acestui demers: Mircea N. Stoian, fost coprezentator al uneia dintre cele mai elevate emisiuni de televiziune, ”Un show păcătos”.

Probabil că, în ciuda participanţilor cunoscuţi şi a calitaţii de necontestat a câtorva dintre ei, viitori lideri nu prea s-au înghesuit să participe. Cum altfel s-ar putea interpreta anunţul organizatorilor, postat pe Facebook la data de 17 august, care anunţa că înscrierile se prelungesc până în cea de-a 25 zi a aceleiaşi luni.

Realitatea TV a transmis în direct deschiderea Şcolii de vară a Coaliţiei pentru Modernizarea României, arătând puţinilor telespectatori pe care îi mai are că mediocritatea poate fi instituţionalizată. Şi că viitorul mediocru al României a încăput deja şi va fi mereu pe mâini bune!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ada Raut 9 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.