Fabule morale

S-a încheiat ediţia cu numărul 59 a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid, unul dintre cele mai vechi din Europa. Definindu-se prin contrast cu alte evenimente de anvergură, Săptămâna cinematografică de la Valladolid se dedică în primul rând filmului de autor şi descoperirii de noi talente şi de tendinţe înnoitoare. Numele prestigioase de cineaşti nu au lipsit, printre care am regăsit, în selecţia oficială, regizori de prestigiu internaţional precum germanul Volker Schlöndorff (Diplomaţie), chinezul Zhang Yimou (Întoarcerea acasă), belgienii Jean Pierre şi Luc Dardenne (Două zile şi o noapte), suedeza Liv Ullmann (Domnişoara Iulia), daneza Pernille Fischer Christensen (Cineva pe care să-l iubeşti), americanul Alexander Rockwell (Picioare mici).

Cu toate că regizorii sunt aici pe primul plan, nu au lipsit, din selecţie, nume actoriceşti de rezonanţă: “noua Meryl Streep” Jessica Chastain, care joacă, alături de Colin Farrell, în Domnişoara Julia, Niels Arestrup (Premiat pentru rolul din Diplomaţie), Marion Cotillard (Două zile şi o noapte), J.K.Simmons (Whiplash) etc. Printre numeroasele titluri alese în diferite secţiuni am identificat şi un celebru nume al cinematografiei noastre, actorul Vlad Ivanov, care joacă în SF-ul post-apocaliptic The Snowpiercer semnat de foarte admiratul cineast sud-coreean Bong Joon-Ho, membru în juriu şi premiat cu un Premiu „Spicul de aur” pentru întreaga carieră. El a fost unul dintre acele prezenţe care au făcut să se umple auditoriul Universităţii la master class-ul său şi să se mobilizeze un impresionant număr de tineri în sălile de cinema.

Drumul crucii a fost recompensat cu Premiul Spicul de Argint

La ora palmaresului, juriul a optat mai degrabă pentru cineaşti mai puţin cunoscuţi, printre care se află şi cuplul israelian Sharon Maimon şi Tal Granit, autorii câştigătoarei Marelui Premiu Spicul de aur,pelicula Petrecerea de adio, o comedie neagră care îşi permite să glumească pe tema euthanasiei. A fost apreciat echilibrul dintre tragic şi comic pe care cineaştii l-au găsit povestind despre un grup de prieteni dintr-o reşedinţă pentru vârsta a treia, care se văd obligaţi de rugăminţile unei prietene să scurteze chinurile unui bolnav în stadiu terminal. Dialogurile şi situaţiile extravagante pun în valoare un grup omogen de actori, dintre care au fost alese câştigătoarele Premiului de interpretare feminină: Levana Finkelsthein şi Aliza Rozen.

La capitolul Cel mai bun regizor a fost preferat un cineast german cu un curriculum impresionant, Volker Schlöndorff. Nume de prim-plan al Noului cinema german afirmat în anii ’60-’70, el a câştigat Plame d`Or-ul şi Oscarul pentru film străin cu Toba de tinichea (1979), o reflecţie asupra monstruozităţii regimului nazist care a realizat, la vremea premierei, recorduri de box office în Germania (trei milioane de spectatori), fapt neobişnuit pentru o peliculă de artă. Schlöndorff a fost premiat la Valladolid pentru Diplomaţie, unde autorul îşi continuă analiza dramei fascismului prin evocarea unui episod care a grăbit prăbuşirea lui Hitler, refuzul generalului Von Cholditz (interpretat de Niels Arestrup), la insistenţele unui diplomat suedez, de a incendia Parisul, în august 1944.

Amintind de perioada începuturilor festivalului, când acesta avea un profil religios, filmul german Drumul crucii de Dietrich Brüggemann (câştigătorul Premiul Spicul de argint) vorbeşte despre puterea credinţei şi despre excesele dogmatice prin povestea unei fete de 14 ani care se decide să se sacrifice pentru fratele ei mai mic, bolnav de autism, supunându-se unor chinuitoare lipsuri. În loc să-i aducă aură de martiră, moartea ei e considerată de biserică o sinucidere şi deci un păcat mortal. Fără să îngroaşe accentele, austera peliculă realizată din 14 cadre lungi şi fixe include o perspectivă sarcastică asupra exceselor fundamentaliste şi condamnă pornirile fanatice cultivate în unele medii care exercită presiuni asupra tinerilor. Pentru omogenitatea stilistică şi pentru pregnanţa mesajului, Drumul crucii a primit şi Premiul FIPRESCI (al criticii internaţionale).

Mielul, Premiul pentru scenariu şi pentru imagine

Unul dintre cele mai aşteptate premii, Premiul pentru debut Pilar Miro, a revenit americanului Damien Chazelle pentru Whiplash, o altă fabulă morală, de data aceasta despre sacrificiile şi compromisurile cerute de succesul în artă. Într-o academie de muzică, un tânăr talentat e supus unor repetate umiliri şi chinuri morale de un profesor cu idei bizare despre educarea artiştilor. Spirala crescătoare a conflictului dintre maestru şi discipol este configurată cu eficiente mijloace cinematografice de tânărul regizor, ajutat şi de experimentatul actor american J.K. Simmons.

Palmaresul ediţiei 59 a fost completat fericit cu pelicula Mielul, semnată de turcul Kutlug Ataman (Premiul pentru cel mai bun scenariu şi Premiul pentru imagine). Şi aici este vorba despre presiunile unui grup tradiţionalist asupra unei familii tinere şi sărace, obligată să sacrifice un miel pentru sărbătorirea ceremoniei de circumcizie a băiatului de cinci ani. Filmul a întregit imaginea asupra uneia dintre cele mai interesante cinematografii la nivel mondial în acest moment, cea din Turcia, celebrată printr-o amplă retrospectivă la Valladolid.

Deşi Spania nu a fost reţinută în palmares pentru singurul lungmetraj din secţiunea competitivă principală, Arca lui Noe de Adan Aliaga şi David Valero, o comedie neagră cu tentă suprarealistă, inspirată de criza economică, a fost în schimb recompensată cu Premiul pentru film european acordat scurtmetrajului Alergătorul de Jose Luis Montesinos, în timp ce documentarele Sacromonte, înţelepţii tribului de Chus Gutierrez, despre muzica ţigănească, şi Planeta Asperger de Maria Barroso şi Ricardo Garcia, despre autism, au fost recompensate cu Premiul Secţiunii Timp de istorie şi, respectiv o Menţiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.