Facebook – „caracatița“ globală

Baza de date a rețelei de socializare o transformă în cea mai influentă organizație la nivel mondial, informează BBC. Studiul celor de la Share Lab a fost realizat cu scopul de a le da ocazia oamenilor obișnuiți să observe dedesubturile algoritmilor și ale conexiunilor gigantului tehnic, pentru a înțelege mai bine structura socială și jocurile de putere din cadrul companiei.

În urmă cu câțiva ani, în Belgrad, Vladan Joler, profesor la Universitatea Novi Sad din Serbia, alături de prieteni de-ai săi „înzestrați intelectual“, a început să investigheze modul în care funcționează una dintre cele mai puternice companii din lume. Echipa sa, care includea experți în criminalistică, cibernetică și în interpretarea datelor, studiase deja ceea ce ei numeau „formele diferite ale infrastructurilor invizibile“ ce se aflau în spatele furnizorilor de servicii de Internet din Serbia. În prezent, echipa lui Joler, numită Share Lab, a început să țintească mai sus: „Dacă Facebook ar fi o țară, ar fi mult mai mare decât China“, spune Vladan Joler.

Potrivit statisticilor, firma cu sediul în Silicon Valley, fondată în urmă cu 13 ani, stochează aproximativ 300 de petabiți de date și se mândrește cu aproximativ 2 miliarde de utilizatori, câștigând în 2016 venituri de aproape 28 de miliarde dolari.

„Noi, ca utilizatori, furnizăm cea mai mare parte a datelor pe gratis. În momentul în care încărcăm fotografii, videoclipuri, când etichetăm pe cineva sau adăugăm comentarii, practic, lucrăm pentru Facebook“, susține profesorul Joler. Datele rezultate din interacțiunile noastre furnizează algortimi complecși care contribuie la dezvoltarea rețelei de socializare, iar comportamentul nostru este astfel transformat în materie primă. Am luat în calcul like-urile, share-urile, căutările, actualizările de stare, adăugarea fotografiilor, prietenii, numele, tot ceea ce spun dispozitivile electronice despre noi, toate permisiunile pe le oferim prin intermediul aplicațiilor, cum ar fi setările telefonului, conexiunea la Wi-Fi și capacitatea de înregistrare audio“, continuă acesta.

Diagramele Share Lab referitoare la fluxurile de informații arată modul în care datele pe care le oferim Facebook-ului sunt folosite pentru a calcula afinitățiile noastre etnice, orientarea sexuală, apartenența politică, clasa socială, programul călătoriilor și multe altele. O singură diagramă a arătat faptul că tot ceea ce facem pe rețeaua de socializare – de la link-urile pe care le postăm și paginile care ne plac până la comportamentul nostru online în multe alte colțuri ale spațiului cibernetic, deținute sau care interacționează cu Facebook (Instagram, WhatsApp sau site-uri care utilizează contul nostru de Facebook) -, toate ar putea intra într-un proces algoritmic colosal.

De asemenea, Facebook are posibilitatea, prin intermediul aplicațiilor mobile, să citească mesaje din telefon, să descarce documente fără permisiune sau să acceseze locația curentă. Acestea sunt, potrivit spuselor profesorului Joler, instrumente extrem de puternice în mod individual, însă, combinate, alcătuiesc un motor de colectare a datelor care presupune exploatarea utilizatorilor.

„Oferim date personale pentru a comunica. În timp ce mulți ar putea considera obiectivele imperiului lui Mark Zuckerberg ca fiind mai degrabă inofensive, rezultatele nu sunt întotdeauna așa“, spune Julia Powles, expertă în drept și politică în domeniul tehnologiei.

Facebook, susține dr. Powles, „se joacă cu impulsurile noastre psihologice, valorificând popularitatea mai presus de toate“. Vladan Joler susține că Facebook este una dintre cele mai mari forțe care modelează în prezent lumea. l

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.