„Fall River Legend” şi „Mademoiselle Julie”, la Opera Garnier

“Două drame burgheze pe poante”, titrează “Le Figaro” comentând spectacolul de balet cu două opere, semnate de două coregrafe, Agnes de Mille şi Birgit Cullberg: “Fall River Legend” şi “Mademoiselle Julie”.

Pioniere ale dansului secolului al XX-lea, Agnes de Mille şi Birgit Cullberg au căutat şi au descoperit noi modalităţi de a traduce, prin mişcare şi expresie corporală, pasiunile şi dramele interioare ale personajeor.

Pentru baletul ei în opt scene şi un prolog, “Fall River Legend”, creat în 1948, americanca Agnes de Mille a apelat la un fapt divers autentic. Personajul principal, Lizzie Borden, este bănuită că şi-a ucis tatăl şi mama vitregă. Coregrafa recreează un personaj care este în acelaşi timp victimă şi călău, sfâşiat pe dinăuntru.

“Fall River Legend” nu respectă exact povestea. Agnes de Mille a considerat că achitarea ucigaşei nu prezintă un interes dramatic pe scenă. Compozitorul, Morton Gould, a creat partitura în acest sens, accentuând dramatismul situaţiei. Coregrafa se hotărăşte să arate motivele care au determinat actul lui Lizzie. Crima este singurul mijloc al eroinei de a scăpa de sub autoritatea mamei vitrege şi a societăţii.

Trama este pezentată ca un scenariu cinematografic: prologul, în care este citită condamnarea, într-un decor în stilul picturilor lui Edward Hopper, cu o casă de lemn şi şezlonguri, după care se înlănţuie episoadele: moartea mamei, mama vitregă infernală, povestea de dragoste ratată, nebunia şi angoasa.

Alice Renavand în rolul Acuzatei

“Gesturile nu sunt gândite pentru frumuseţe, ci exprimă ceva. Dansatoarea trebuie să aibă o tehnică perfectă, chiar dacă nu mai este în tutu, explică Paul Sutherland. Baletul nu a şocat, la crearea lui, ci a emoţionat. Pericolul constă în a gândi că Lizzie este nebună. Poate că este un pic, dar ea suscită milă, compasiune, prin incredibila ei pasiune care o duce la cruzime”.

Rolul este interpretat alternativ de Alice Renavand, Laëtitia Pujol şi Nolwenn Daniel.

Élisabeth Maurin, care a dansat în rolul Lizzie în 1996, mărturiseşte că rolul a fost, în ceea ce o priveşte, un contre-emploi, dar este unul dintre cele mai puternice din punct de vedere dramatic pe care le-a interpretat.

Alice Renavand îşi amineşte că, atunci când “Fall River Legend” a intrat în repertoriul Operei pariziene, era elevă la Şcoala de Balet şi a fost şocată şi impresionată văzându-l. Aflând că el va fi reluat, a visat să danseze în rolul Lizzie. Când a început repetiţiile, şi-a construit treptat rolul, “între viziunea lui Élisabeth Maurin şi îndrumările lui Paul Sutherland”. “Este un rol care mă doboară. Este incredibil să poţi simţi şi retranscrie asemenea emoţii cu atâta simplitate. Nu este un balet demonstrativ. Nu merge către public. Sper să mă hrănesc din el şi să dansez acest balet incredibil cu o intensitate dramatică excepţională”, a mărturisit ea într-un interviu.

Alice Renavand este extraordinară, după părerea criticii, în acest rol pe care îl sfârşeşte în lacrimi.

Alice Renavand

Agnes de Mille şi-a început cariera la Londra, în anii ’30, la Compania “Ballet Club”, unde a evoluat în primele opere ale lui Antony Tudor, plecând apoi la New York. Prima ei coregrafie, “Black Ritual”, a fost creată în 1940 pentru dansatori negri la “Ballet Theatre” (viitorul “American Ballet Theatre”). Au urmat “Three Virgins and a Devil” (1941) şi, mai ales, “Rodeo” (1942), un balet-western care i-a deschis drumul spre Broadway, în epoca de aur a comediilor muzicale. A creat coregrafiile pentru “Oklahoma” (1943), “Carousel” (1945), “Brigadoon”, care i-a adus un “Tony Award” în 1947, “Gentlemen prefer Blondes” (1949), “Paint your Wagon” (1951) sau “Girl in Pink Tights” (1954), toate adaptate apoi pentru marele ecran.

În paralel, a conceput piese neoclasice pentru trupa sa, caracterizate prin expresivitate şi capacitatea de a traduce pasiunile secrete ale oamenilor, inspirându-se din istorie, din folclorul Statelor Unite sau din fapte diverse.

Dansatoarea şi coregrafa suedeză Birgit Cullberg s-a inspirat din piesa omonimă a lui August Strindberg pentru a crea, în 1950, baletul în patru tablouri “Mademoiselle Julie”, transpunând în dans relaţia de dragoste plină de cruzime dintre o tânără aristocrată şi valetul ei.

Eleonora Abbagnato şi Stephane Bullion

Birgit Cullberg preia de la Strindberg latura naturalistă, urmărind în primul rând, diferenţa de clasă socială: aroganta Julie şi umilul şi credinciosul valet Jean. Se simte, după părerea unor cronicari, influenţa unor scene din baletul “Carmen” al lui Roland Petit, pe care coregrafa încearcă să le transpună în atmosfera scandinavă. Decorul, semnat de “Sven X:ET Erixson”, creează ambianţa culturală, cu portretele strămoşilor, care coboară de pe pereţi, într-un fel de bal al stafiilor, după ce Julie îl seduce pe Jean, pentru a o împinge să se sinucidă.

Muzica este semnată de Ture Rangström şi orchestrată de Hans Grossmann.

Cuplul Julie-Jean va fi dansat alternativ de Aurélie Dupont şi Nicolas le Riche, de Eleonora Abbagnato şi Stéphane Bullion şi de Eve Grinsztajn cu Audric Bezard.

Nicolas Le Riche (Jean) şi Amelie Lamoureux (Christine)

Birgit Cullberg, mama coregrafului Mats Ek, este o figură majoră a dansului scandinav. S-a născut în 1908, la Nyköping, în Suedia. A studiat desenul, muzica şi literatura, urmând în acelaşi timp cursuri de dans modern. După o perioadă de formare în Germania, pe lângă Kurt Jooss, şi-a început cariera de dansatoare şi coregrafă în Suedia, mai ales cu drame dansate, tragice sau poetice, printre care “Romeo şi Julieta” (1944), contiuând să se formeze în dansul clasic şi modern, acesta din urmă în tehnica Marthei Graham.

Creată în 1950, “Mademoiselle Julie” este una dintre operele fondatoare ale carierei sale. Ea i-a deschis porţile “Operei Regale” din Stockholm, a cărei coregrafă a devenit până în 1957.

A creat coregrafii mai peste tot în lume, dar mai ales la “Baletul Regal” al Danemarcei. Opera ei este marcată de un simţ acut al psihologiei, de un umanism profund, dar şi de dragostea faţă de natură, având aproape întotdeauna şi un grăunte de umor.

Uvertura la Mademoiselle Julie

În 1967 şi-a înfiinţat propria companie. Întrebată de ce a ales să readucă aceste două coregrafii în repertoriu, directoarea Baletului Operei “Garnier” mărturisea într-o discuţie condusă de dramaturgul Sylvie Blin: “Sunt de-a dreptul emoţionată când mă gândesc la aceste două femei-coregraf. Nu se cunoşteau şi nu cred că s-au întâlnit mai târziu. Nu erau mari interprete. Dar erau două femei care dansau, care gândeau, extrem de cultivate, două femei care au rezistat. Pentru mine sunt pioniere. «Mademoiselle Julie» este un balet foarte diferit, întors către expresionism, dar sprijinindu-se pe tehnica clasică. Sunt două opere esenţiale, reevocă probema educaţiei. Cele două au ştiut, fiecare în felul ei, să traducă emoţiile, revolta prin intermediul corpului şi prin dans. Prin forţa coregrafelor, ele te fac să te gândeşti la educaţia noastră. La ceea ce ea aduce tinerelor”.

Spectacolul este programat până la 16 martie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.