Fantoma fostului președinte

Traian Băsescu a fost unul dintre președinții României , nimic altceva. Agățându-se cu disperare de favorurile exagerate oferite de protocolul de stat, de când se află în aparatul guvernamental, el schițeazăun autoportret așa cum apare în tușele celor mai severi critici ai săi. Nu au trecut decât câteva luni și scena este din nou ocupată de personajul a cărui dezinvoltură a dus România în brațele USL-ului. Agresivitatea și mimarea onestității, tipice reprezentanților dictaturii, exercitate până la anularea lor de către păienjenișul scos la iveală, își găsesc alte ținte. Obișnuit cu faptul de a fi unic purtător de cuvânt al instituției prezidențiale, Traian Băsescu pare a nu se obișnui cu realitatea, aceasta care poate anula toate imunitățile posibile. Atitudinea de om de comandă face praf și pulbere sistemul democratic, caricaturizându-l. Acuzatorul de azi al sistemului pare să nu fi avut nicio
legătură cu treburile țării, fapt cu asupra de măsură dovedit.
Înconjurat, în marea parte a celor două mandate, de persoane fără nicio legătură cu reforma, a fost limpede limpede pe cine reprezintă. Fostul președinte are tupeul specific celor care din interiorul sistemului se cred invincibili, eterni. Acești oameni de aparat pot fi întâlniți peste tot, ei sunt frâna reformei și arhitecții corupției. Traian Băsescu este unul dintre ei, care prin disprețul față de societate visează la o altă carieră, după ce ani la rând a clamat o retragere sigură. Aflat într-o încercuire care îl poate indica în orice clipă drept centru al tuturor relelor întâmplate sub mandatele sale, sfidarea lui Traian Băsescu arată vulnerabilitatea instituțiilor pe care le-a monitorizat și controlat. Formula statului piramidal, securistic, foarte la îndemână unui personaj fatalmente limitat, l-a ajutat să mențină puterea și să o pună, indirect, la dispoziția unor rețele infracționale.
Grandomania de sorginte securistică, susținută de o inteligență nativă spectaculosă în contextul nefericit pe care l-a sedus, îl menține într-o extensie evidentă. Nu este mult până când lui Traian Băsescu faptul de-a fi fost președinte al României îi va deveni o povară. Poate , astfel, marile funcții nu vor mai fi râvnite pentru avantaje și fraudă, ci vor fi doar posibilități stricte de-a interveni prob în aranjarea treburilor publice.
Faptul de-a fi cerut sprijin extern de susținere a mandatului său, într-un moment în care deși nu avem probe sigure că nu ar fi fost necesar, îl descalifică politic, arătând posibile probleme care aveau să apară. Riscurile pe care le presupun fluctuațiile încrederii publice , sau a limitării mandatului prin alegeri anticipate, nu pot fi ținute sub controlul puterii deținute. Toate acestea își găsesc un sens, în măsura în care, răul absolut al României este sistemul actual în părțile lui mai puțin discutate. Dar, cum Traian Băsescu nu a vut o agendă a schimbărilor, nici alții n-au venit cu soluții, nici presiunea societății nu a existat în mod organizat . Nici astăzi Traian Băsescu pare să nu înțeles că, exceptând scene mai deocheate, ridicarea TVA la 24%, cifră mortală pentru economia românescă, nimic nu îi mai dă dreptul să vorbească. Nici procesul comunismului nu s-a remarcat decât printr-o
gâlceavă la Palatul Parlamentului, cumva de râsul lumii, și atât. Și cum toți președinții români se remarcă prin anticomunismul propagandistic, fără să fi făcut nimic relevant înaintea mandatului, în condițiile în care nu s-au născut comandanți precum Traian Băsescu, temele ar trebui figurate precum explicațiile la exponatele istorice din muzee.

Traian Băsescu în virtutea faptului de-a fi fost cel mai informat om al țării, prin poziția de fost președinte, ar trebui să fie mult mai prudent și nuanțat astăzi . Problemele sale personale nu au legătură cu țara, nici cu instituția prezidențială, așa cum speră D. Sa. Libertatea de observator judiciar în care s-a instalat îi deranjează pe mulți oameni onești. Clasa politică actuală a pierdut testul viabilității, înlocuirea ei fiind o chestiune de timp.

Direcția schimbată a lui Traian Băsescu, față de poziția lui oficială, ca președinte, conform stări lucrurilor, nu este decât un apel deschis la clemența publică. După blocajul asupra ridicării imunității parlamentare, măsură prin care Justiția din România devine cu lacăt pe ușă, intervențiile fostului președinte ar trebui preluate de instituțiile abilitate, cu maximă acuratețe. Altfel, încă un om politic cu mari probleme în jurul său, face presiuni încurcarea unor fire, bine știute, spre a deturna orice modalitate de normalizare. Iar în cazul în care Justiția se face la televizor, nivelul de ei este zero.

Că Traian Băsescu este ultimul reprezentant al sistemul mafiot nu există nicio garanție sau minim indiciu. Deocamdată, toată agitația și arestările actuale par a servi, contradictoriu, unei noi cariere politice a fostului președinte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.