Fapte de nelegalitate privind averea lui Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu Apolzan, pretins președine al pretinsei uniuni a scriitorilor din România, fost reprezentant al României la UNESCO, a pierdut RECURSUL declarat la ÎCCJ împotriva ANI, COMISIEI DE VERIFICARE A AVERILOR DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCURESTI, STATULUI ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în acțiunea privind verificarea averii. 

Finalul unei mizerii juridice marca N. Manolescu Apolzan- V. Vosganian 

Soluția pe scurt, dată de instanța supremă:

“ Respinge cererea formulată de recurentul-pârât Manolescu Apolzan Nicolae privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare. Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Manolescu Apolzan Nicolae împotriva sentinţei nr. 1099 din 20 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2021.” 
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

16 Comentarii

  1. Vaai, marele critic Niky Manolescu ?
    De cand a luat cuvantul asupra lui BOB DYLAN si la facut pe ala textier de mana a saptea, eu il credeam doar foarte bogat spiritual.

  2. Asta e din opozanții cu voie de la miliție ai regimului comunist și s-a dat reprezentant al statului față de condeieri, umplând-și buzunarele cu parale

  3. Micuților! Că vreți ori nu vreți, Nicolae Manolescu este cel mai important critic literar român în viață! Cei care n-au loc de el îl bălăcăresc în fel și chip! Invidia la români e însoțită musai de dorința de discreditare! Uitați-vă la evrei cum știu să își propulseze valorile! Luați exemplul lor dacă vreți să fim băgați în seamă pe mapamond!

  4. REspect Nicolae Manolescu pentru e a facut pentru cultura romana!
    Terminati cu cancanurile si strangeti randurile in jurul valorilor pe care le mai avem.
    Nu bagati totul in troaca.

  5. Mafioți strângeți rondurile in jurul bătrânului jmeker, mediocru și umflat acum dinozaur veritabil. Și cum s-ar putea strânge rindurile?

  6. @Emin
    Avem si noi astia mici opinii, mai „maretule” !
    PS : Emin, daca nu ma insel, ii spunea Veronica Micle lui Eminescu, in epistole.
    Esti cumva spiritul marelui poet de la Ipotesti ?
    CIOC, CIOC, CIOC……CUTREMUR !!!!

  7. E din categoria Mikhail Sora . Astia nici usturoi n-au mincat nici gura nu le pute . In schimb le pute alceva …Ai dreacu nomenclaturisti cominternist cum au trecut la cameleonism si acu sunt ba liberali ai lu „Bratianu „sau „dizidenti „pe banii romanilor -( Humanitas )

  8. Matga si Manolescu. Doi amici utecisti. Se pare ca Matga,prin Cotidianul si prin interpusi isi ataca fostii colegi de breasla

  9. @emin Romanii nu pot invidia pe un individ lipsit de valoare morala cat si literara. NU au ce invidia lu un asemenea ticalos. Si nu ne mai da noua exemple cu evreii ca nu avem ce invata de la un popor care au transformat Fasia Gaza intr-un nou Auschwitz.

  10. Invidia e o imbecilitate. Manolescu a involuat accelerat spre un troglodit, mafiot, impostor, mai exact, spre un ins prostovan dovedit prin susținerile pe care le face personal sau prin avocati.

  11. impostorul ăsta a îngropat Literatura Română care de peste 30 de ani nu a mai dat o generație de autori.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.