Este pentru prima oară, în cei aproape 25 de ani care au trecut de la “Maidanul” românesc, când îmi pun întrebarea dacă merită să merg să votez sau nu. Înclin să cred că răspunsul este mai curând nu. Am fost întotdeauna un eurosceptic. Uniunea Europeană, instituțiile și reprezentanții ei komisarii mi-au amintit de vremuri triste pe care le-am crezut apuse și, în plus, acum am, din ce în ce mai acut, impresia că votul meu este inutil. Câteodată chiar am senzația că face rău. Sunt sigur că NU mai vreau să votez “răul cel mai mic” sau “pentru schimbare”.
Ultima oară când am sperat că România se va schimba a fost în 2004 și uite unde am ajuns! Anul trecut, am făcut sute de kilometri ca să-mi repar greșeala și să-i trag un șut în fund lui Băsescu la referendum, dar votul meu și alte șapte milioane și jumătate n-au fost bune nici măcar de statistică!
Ce mă îngrijorează cel mai tare este faptul că Europa întreagă pare să se metamorfozeze într-o Românie. Mass-media prestigioase se transformă în mijloace de propaganda și manipulare, partidele “tradiționale” își dau mâna pe sub masă ca să țină la distanță de putere formațiunile eurosceptice și naționaliste pe care, încercând să îndepărteze de ele electoratul sătul de politică, le-au diabolizat în fel și chip. Nu m-ar mira să aflu că softul care dijmuiește voturile pe Dâmbovița să-și fi găsit bună întrebuințare în Olanda de exemplu, unde Partidul Libertății condus de Geert Wilders, cotat ca lider înainte de scrutin, a ajuns pe locul trei în exit-poll.
N-am urmărit campania pentru alegerile europarlamentare din țară, pentru că oricum nu are a face cu subiectul și mă îngrețoșează minciunile mai rău decât altă dată. Și apoi, în România nu mai există vreo formațiune care să poată aduna voturile nemulțumiților. Nu vom avea parte de nici o surpriză. Sondajele comandate până acum dau cam aceleași cifre și furtul e acolo, gata pregătit. Nimeni nu pare să se sesizeze că formațiunile așa-zise de “dreapta”, dacă stai să aduni puțin, se simt ca în vremurile bune, când era Băsescu pe cai mari și chiar mai mult de atât! Dacă aș vota, aș face-o în speranța că aș putea să le dejoc cumva planurile: aș vota PNL ca să-i împiedic pe Ponta și Băsescu să “unească dreapta” sub steagul PMP cu ajutorul fraierului de Călin Popescu-Tăriceanu, această divă care îmbătrânește și își sfârșește cariera politică în chip de prețioasă ridicolă. Dar știu că-mi fac iluzii. PNL va face ORICUM cel mult 15% și, astfel, cei doi îl vor mânca fript pe Crin Antonescu care are să-și plătească greșelile și naivitatea.
Mult mai mult mă îngrijorează ce se întâmplă la nivel european. Dintre toate instituțiile uniunii, singurul organism ales direct de cetățeni este parlamentul pentru care votăm duminică. Conducătorii Uniunii Europene sunt numiți de Consiliul European, o adunare a șefilor de state sau guverne. Anul acesta, încercând să se dea o iluzie de democrație acestor instituții, parlamentul va decide prin vot cine va conduce guvernul Europei, adică cine îl va înlocui pe Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene. Se pregătesc de zor pentru această “competiție”, în colțul albastru, reprezentantul dreptei, Jean-Claude Juncker fost prim-ministru al Luxemburgului timp de 15 ani. Iar în colțul roșu, reprezentantul socialiștilor, Martin Schulz, actualul președinte al Parlamentului European. Figurează în acest spectacol de adormit proști alți trei papagali: un liberal, o ecologistă și un fel de comunist vopsit. Tratatul de la Maastricht prevede că parlamentul poate vota în cazul în care, după alegeri, rezultă o majoritate clară altfel se ajunge la negocieri. Gurile rele și influente ale occidentului vorbesc despre mai multe scenarii. De fapt, unul singur, pentru că se știe deja că locurile din parlament se vor distribui aproape egal între cele două forțe politice, deci nici una nu-și va putea impune candidatul. Nu, scenariul ar fi unul singur, candidații din umbră ar fi doi. Despre unul din ei se vorbește totuși deschis: un economist, Pascal Lamy, fost director general al Organizației Mondiale pentru Comerț. Despre celălalt se șușotește pe la colțuri: tot un economist, una dintre cele mai puternice femei ale lumii, Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internațional. Cine ar avea interes ca oricare dintre aceste două personaje să ajungă la conducerea guvernului Europei? Cine controlează cele două organisme internaționale pe care le-au condus sau le conduc acești candidați? Statele Unite ale Americii, aflate de un an de zile în negocieri cu Europa pentru un tratat de liber schimb între cele două continente. Negocieri ținute “la secret” pentru ca reprezentanții Europei să aibă “libertate de mișcare”. SUA încearcă să schimbe regulile care pun piedici exportului de mărfuri si servicii și să impună altele care să permită multinaționalelor să se răfuiască prin arbitraje private cu statele care le pun bețe în roate. Europa a tot cedat la presiunea lobby-ului american pentru introducerea în culturile agricole a organismelor modificate genetic sau pentru exploatarea prin fracturare hidraulică a gazelor de șist… Anul acesta se va decide poate viața noastră viitoare. Ce și cum vom mânca de acum încolo, ce tip de energie vom utiliza și cum se va exploata.
Politicienii noștri par să nu aibă habar despre toate acestea. În orice caz, puțin le pasă pentru că au altă prioritate: cum să-și trimită cât mai multe neveste, favorite sau favoriți la Bruxelles pe banii noștri. Ca să facă acolo tot ce știu: să se certe între ei pe holurile parlamentului (dacă nu chiar de la tribună), să vorbească de rău România și să ceară sancțiuni împotriva ei, să-și vândă țara cu totul pe o pungă de prune.
Și, în timpul acesta, așa cum scria Churchill: “… marile democrații au triumfat și s-au aflat astfel în măsură să facă aceleași prostii care aproape că le-au costat viața.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.