Fascinaţia bijuteriilor şi capriciile artei moderne

Arta secolului al XIX-lea prinde o viteză de croazieră, la cea de a 25-a ediţie de anticariat găzduită până în 22 septembrie la Grand Palais. În afara cazului în care este semnată de nume celebre, pictura acestei epoci suferă astăzi din cauza preferinţei colecţionarilor pentru arta contemporană. Publicul de la Bienală s-a schimbat mult. Noii cumpărători chinezi sunt pasionaţi de subiectele clasice şi de operele micilor maeştri. Odată cu creşterea dolarului, americanii au reapărut pe piaţa de artă, dar şi europenii, care ţin frâiele sectorului, urmaţi de coreeni şi turci. Sunt mulţi colecţionari tineri care vin pentru a achiziţiona opere de înalt nivel, gusturile lor îndreptându-se către preţuri mai accesibile. Aceştia nu caută în exclusivitate artă modernă, ci şi opere antice şi, mai ales, sculptură. Interesul pentru arta orientală şi primitivă este ridicat.

Între tradiţie şi noutate

Între veteranii acestei prestigioase manifestări se numără galeristul Fabrizio Moretti, cu sedii la Florenţa, Londra şi New York. Pentru această ediţie, Moretti a adus o colecţie de „Madone” din secolul al XV-lea, printre care cea a lui Neri di Bicci. El este urmat de Cesare Lampronti, cu peisaje de secol XVII. Apreciate sunt şi lucrările de colecţie ale lui „Robiland&Voena”, istorica galerie cu sediu la Londra şi la Milano, specializată în pictură veche, dar care include şi câteva capodopere moderne. Marele colecţionar Maurizio Canesso a adus o selecţie de pictori italieni din secolul al XVII-lea, printre care şi „Sacra Famiglia” de Angelo Caroselli, datată 1585, şi o pictură realizată de Cecco Bravo la 1651. Galeristul Giovanni Sarti, în afara picturilor de epocă, ce se află în standul său, prezenta şi splendida „Madona cu pruncul” a lui Francesco Traini, din 1325.

Chagall, Violonistul satului

Şi în cazul sculpturii lucrurile merg la fel. „S-ar putea vorbi de efectul Giacometti”, sublinia unul dintre importanţii galerişti din domeniul bronzurilor, Alain Richarme. Să nu uităm că „Omul care merge”, al lui Giacometti, a atins cel mai mare preţ al lucrărilor în bronz în sălile de licitaţie. Şi obiectele de mobilier se bucură de căutare, mai ales cele scandinave, stil „Art Nouveau”. Înainte, cumpărătorii erau axaţi în special pe mobilierul foarte elegant şi eclectic. Acum se află şi piese al căror design te duce cu gândul către secolul al XXI-lea, pentru că cei mai mulţi colecţionari tineri vor să trăiască „în epoca lor”. Preţuri mari au obţinut şi de această dată piesele semnate de Christofle, Eugène Carrier-Belleuse, Raoul Larche, căutate de chinezii de la Beijing sau Shanghai, care au devenit mari colecţionari nu numai de artă din Orientul Mijlociu. Alături de ei, colecţionarii ruşi, unii dintre ei chiar cultivaţi, sunt foarte prezenţi pe piaţa de anticariat.

După anii de euforie care au antrenat o spirală ascendentă a preţurilor, artele decorative ale secolului al XX-lea se liniştesc. Toţi galeriştii sunt de părere că operele de calitate se vând foarte bine şi numai acelea care sunt autentice şi au o istorie. Les Perriand, Prouvé şi Joseph Hoffmann ţin să aibă piese de clasă. Colecţionarii îşi plasează banii în creaţii considerate ca valori de refugiu.

Miile de feţe ale orfevrăriei de lux

Bienala Anticarilor a devenit un loc de întâlnire pentru iubitorii bijuteriilor vechi, dar şi ai celor mai noi, de lux. Un sector în care criza economică nu există. Bijuteriile se inspiră din călătorii, fie într-o insulă de la capătul lumii sau din inima Planetei rock’n roll-ului. Sipetele devoalează imaginile marilor case demonstrând talentul artizanal al creatorilor acestei arte unice în lume. „Piaget” şi „Louis Vuitton” îşi fac intrarea. Hora pietrelor preţioase poate să înceapă. Temele figurative se lansează într-un evantai care îmbină clasicul cu umorul. Culoarea e regină. Inelul este piesa cea mai căutată, urmată, în ordinea preferinţelor, de cercei şi de brăţări.

„Cartier” a lansat splendide pietre, anunţând 11 obiecte preţioase şi 64 de piese unicat, create în jurul temei sărbătorii, a focului de artificii şi a cascadelor. „Cartier” renunţă la tradiţia obiectelor montate şi prezintă piese impunătoare, sofisticate, precum un inel cu onix şi diamante, reluat după modelul unei broşe de la 1922, în culoarea mierii, în contrast cu culoarea naturală a aragonitului, foarte greu de lucrat şi cerând o mare măiestrie, fiind deosebit de fragil. Uimeşte un alt colier din platină şi cu un opal de 40.75 de carate, cu safire violete şi briliante.

Veronique Bamps din Bruxelles prezintă o frumoasă colecţie a „Casei Boivin”, cu mozaicuri în oglinzi, realizate în 1932 şi 1935, extrem de elaborată. Colecţia se numeşte „Irradiante”. „Van Cleff&Arpels” îşi invită admiratorii să survoleze Delta Nilului sau ţărmurile Mării Mediterane, într-un peisaj luxuriant, cu flori în cascade. Doamnele sunt hipnotizate de un inel cu un opal bej de Etiopia, dar şi de un turcoaz de Arizona de o puritate absolută, remarcându-se prin meticulozitatea motivului. Într-un voiaj inspirat de Jules Verne, creaturile fantastice, animalele mitice ocupă somptuoasele coliere şi cerceii, bijuteriile favorite ale casei. Se remarcă un fastuos pandantiv intitulat „Banquise”, din aur alb cu diamante, onix şi turmalină de 33,34 carate. „Piaget” oferă două feţe: una mai solemnă, cu modelele sale create ca într-o dantelărie, cealaltă mai festivă, cu inele pe tema cocktailurilor, lansate în jurul temei „Linelight in paradise”, a cărei poveste se termină cu un pahar pe o plajă. Rezultatul este bogat în detalii amuzante, alături de diamante îşi găsesc locul safirele roz, foile de mentă din smaralde, demonstrând o bogată fantezie. Fiecare inel-cocktail are inventivitatea sa proprie.

Bijuteriile „Chanel” se întrec în fastul şi splendoarea diamantelor. Încă din expoziţia de la 1932, Gabriele propunea o broşă sub forma unei pene, în culorile oranj, roz. Se asorta perfect cu cerceii şi cu brăţara. Aceeaşi broşă mergea perfect pe un turban. Crucea, unul dintre motivele episcopale, a oferit o demnitate celor ce o purtau, de la cardinali la papi. La origine era vorba de o cruce-relicvar. De această dată, un exemplar de mari dimensiuni, realizat în 1919 pentru casa „Mellerio-Hermanos” de la Madrid, încântă privirea cumpărătorilor.

Casa „Dior Joaillerie” se întrece pe sine lansând, într-o retrospectivă, 140 de piese unice şi 14 noutăţi create cu artă de Victoire de Castellane, care aduc un omagiu trandafirului atât de iubit de Christian Dior. Gustul pentru volum şi cel al narativului marchează aceste creaţii care devin, fiecare în parte, o mică scenografie. Brăţările sub forma florilor, din aur alb cu diamante, ametiste, smaralde, granate, safire galbene, roz, oranj, dar şi cerceii din aur galben, diamante, opal verde, beril galben, safir roz şi turmalină, toate dau naştere stilului „Coffre de Victoire”. Casa de bijuterii „Louis Vuitton” se joacă cu diamantele sculptate, în broşa intitulată „Sufletul călătoriei”, din aur alb, diamante brune şi safire roz, care-ţi taie respiraţia.

Pictura modernă, în glorie

În acest an, 21 de galerii expun pictură modernă şi contemporană, Bienala fiind marcată şi de sosirea unor institute prestigioase, precum „Marlborough Gallery” din New York. Un florilegiu de opere semnate Degas, Dubuffet, Bacon, Soulage… Un parcurs aproape muzeal descoperă lucrări de Kandinsky, printre care un „Studiu pentru Micile plăceri”, în acuarelă, de Willem De Kooning, cu „Femeie şi bicicletă”, de Marc Chagall, prezent cu „Violonistul satului”, de Lucio Fontana cu „Concept spaţial”, Fernand Léger, cu o pânză foarte colorată, intitulată „Portul Trouville”, Jean Dubuffet, cu „Soţi în vizită” şi Roger de la Fresnaye, cu „Natură moartă”.

Willem De Kooning, Femeie si bicicleta

„Portretul Domnului şi Doamnei Rouart”, în pastel, a fost realizat în 1904 de către Degas. O lungă prietenie a unit familiile Rouart şi Degas. Pentru a realiza această operă, artistul a făcut opt studii în pastel, înainte de versiunea definitivă, în care Henri Rouart este întors cu faţa către doamna sa, într-o relaţie plină de tandreţe. În acea epocă, Degas modela formele prin culoare, notabile fiind pastelurile în care simplifică compoziţia.

Operele lui Soulage se remarcă prin măiestria gestului. „Ceea ce mă interesează nu este gestul, cât încarnarea lui pe pânză”, spunea pictorul, definind clar demersul său care s-a îndepărtat de expresionismul abstract. Compoziţia expusă, intitulată „Pictură”, alături de alte trei pânze ale artistului, a fost realizată în epoca în care se juca cu efectele transparenţei. Remarcabil prin libertatea culorii, caracteristică pentru perioadă fovistă, este peisajul „Sena la Pont Neuf”, semnat de Marquet. Un alt fovist, Louis Valtat, puternic influenţat de Gauguin, de la care a împrumutat culorile foarte vii, semnează o „Natură moartă cu căpşune”. Subiectul îi permite să se joace cu culorile şi formele într-o tuşă riguroasă, rapidă şi echilibrată. Această expoziţie relevă publicului talentul şi locul acestui pictor aparţinând curentul Nabis, dar influenţat de neoimpresionism.

Fernand Leger Port de Trouville

César Domela (1900-1992) este celebrat cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa. El elaborează primele compoziţii nonfigurative încă din 1923, în anul următor întâlnindu-i pe Mondrian, apoi pe Theo Van Doesburg. Picturile sale sunt caracterizate prin jocul de diagonale şi curbe. El este cel căruia i-au apărut primele „tablouri-relief” la Berlin, în 1927. Aducând un omagiu acestui pionier al avangardei internaţionale, Galeria „Antoine Laurentin” propune la standul său 14 „Tablouri-relief”, în forme muzicale, create în materiale rafinate, piele roşie, lemn de tuia, abanos, palisandru, piele de rechin şi fildeş.

Marquet, Sena de pe Pont Neuf

Participând pentru prima dată la Bienala Anticarilor, Galeria „Zlotowski” vine cu o mare bogăţie de opere semnate de Le Corbusier, mai precis, 18 tablouri cu „Tauri”, datate aprilie 1954. Acesta scria: „Cedând practicării artei plastice, am găsit seva intelectuală a urbanismului şi a arhitecturii mele”. Francis Bacon, unul dintre artiştii cei mai originali ai secolului al XX-lea, realizează primul „Triptic” în 1944 („Trei studii de figuri la poalele unui crucifix”), urmat de alte 30 de lucrări.Viziunea sa despre figurile umane pune în scenă corpul şi feţele deformate, de multe ori la limita dezintegrării. Cele „Trei studii ale corpului uman”, pictate în 1970, prezintă personaje juxtapuse, care nu comunică între ele. În felul acesta „Tripticul” are funcţia de a descompune aceeaşi imagine văzută din unghiuri diferite.

Sculptura, de la Clodion la Giacometti şi Bugatti

O nouă venită este Galeria „Tornabuoni Art”, în care îşi dau întâlnire pictura veche a Şcolii Italiene cu arta marilor maeştri ai secolului XX. O interesantă „Femeie în picioare” din bronz, maiestuoasă, face parte din numeroasele opere realizate de Giacometti la începutul anilor ’50. Ea a fost selecţionată la Bienala de la Veneţia din 1962, an în care artistul a obţinut Marele Premiu pentru Sculptură. Giacometti a oferit această piesă istoricului de artă italian Enzo Carli, directorul Bibliotecii Naţionale de la Siena.

Acompaniat adesea de Delacroix, sculptorul Antoine Louis Barye (1795-1875) îşi petrecea numeroase ore în menajeria de la „Jardin des Plantes”, pentru a studia animalele cu o precizie ştiinţifică aşa cum niciun alt artist n-o făcuse înaintea lui. Rezultatul, un număr impresionant de desene ale animalelor surprinse în mişcare. De data aceasta, „Cal atacat de tigru” impresionează audienţa, prin modelul inedit. Născut la Milano în 1884, Rembrandt Bugatti, fiul celebrului creator de mobile Carlo Bugatti şi fratele marelui constructor de automobile Ettore Bugatti, a prezentat o sculptură în bronz „Leoaică din Nubia”, datată 1910. La Paris, Bugatti a studiat, de asemenea, animalele din „Jardin des Plantes” şi apoi şi-a deschis la Anvers, în Grădina Zoologică, un atelier în aer liber. Vietăţile sale sunt de o mare variate şi aduc cu lumea poveştilor.

Creatorii de mobilă ai secolului XX

De la „Art Deco” la mobilierul anilor ’40-’50, trecând prin avangarda vieneză şi mobilele create de artiştii secolului XX, designul de interior îşi arată multiplele sale feţe.

Născut în 1846 în Norvegia, Stephan Sinding începe o carieră de sculptor monumental la Berlin, descoperă apoi sculptura franceză în 1873, la Expoziţia Universală de la Viena, iar trei ani mai târziu ajunge în Italia. Sub influenţa cunoscutului mecena de origine daneză Jacobsen, fondatorul Gliptotecii din Copenhaga, el se afirmă ca marele sculptor scandinav de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Îşi păstrează la Paris un apartament în care sculptează mobilier, cu motive evocând vestitele „saga” nordice.

Familia vieneză Witengenstein, de mecena luminaţi, se număra printre cei mai importanţi comanditari ai Atelierului „Wiener Werkstätte”. Adept al Secessionului, Karl Witengenstein a comandat lui Joseph Hoffmann şi lui Koloman Moser, pentru căsătoria fiicei sale Margaret cu Jerome Stonborough, mobilarea integrală a apartamentului tinerilor căsătoriţi, de la Berlin. Cei doi creatori şi-au împărţit piesele, astfel încât ansamblul a fost terminat în 1905. Acum, Galeria „Yves Macaux” expune acest important mobilier care uimeşte prin sobrietate şi eleganţă şi care nici până azi nu are riduri. Lemnul este lăcuit cu alb. „Michel Giraud”, un alt nou venit, a dorit să reconstituie la standul său un apartament de colecţionar. Alături de o comodă marchetată de Andre Groult în lemn de cireş şi de numeroase sculpturi, se remarcă un minunat „vide-poche” al sculptorului ungar Gustave Miklos, realizat pentru Studioul Jacques Doucet, din bronz lăcuit, cu mânere de coral sculptate.

Arhitectul şi designerul Jean Prouvé îşi începe cariera lucrând feronerie, deschizându-şi primul atelier în oraşul său natal, Nancy, în 1924. Obiectele sale de o geometrie perfectă, lucrate în numai câteva exemplare, au cucerit piaţa artei. În ceea ce priveşte mobilierul modernist, oraşul Lyon are ora sa de glorie datorită ebenistului André Sornay. Acesta a creat un moblier cu linii sobre şi geometrice, tehnica lui de asamblare devenind o adevărată marcă.

„One woman show”, semnat Jean Dunand, este format din 35 de piese de moblier, care reprezintă o expoziţie într-o altă expoziţie. Născut la Geneva în 1877, Dunand studiază la Şcoala de Arte Industriale, înainte de a veni în Franţa. Începe să practice sculptura şi artele decorative, lucrând în special în metal şi lemn. În 1904, Muzeul de Arte Decorative cumpără de la el un vas spectaculos, în formă de amforă, de o mare virtuozitate, din metal cu motive în relief. Este un excelent specialist, jucându-se cu tehnicile de patinare, cu incrustaţiile, cu emailurile şi lacul, cu sticla şi cu pielea, cu bronzul şi aurul, cu nichelul şi argintul. În 1912 se iniţiază în metoda lăcuirii japoneze. Un număr impresionant de elevi, dar şi de consacraţi ebenişti au deprins această meserie dificilă de la el. Printre mobilele expuse se remarcă o comodă lăcuită în nuanţe de verde-auriu, cu un efect neregulat al suprafeţei, fiecare mâner de sertar având un desen geometric diferit…

Într-un articol viitor vom reveni cu retrospectiva „Cufărului de bijuterii” al creatoarei Victoire de Castellane, asemănător peşterii lui Ali Baba.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.