Felix Alexa: „Mă regăsesc cu totul în spectacolele mele”

O nouă întâlnire cu regizorul Felix Alexa şi cu cele 1.000 de chipuri ale teatrului. Fotograf al unei lumi contemporane, Felix Alexa ştie să extragă chintesenţa, reinventând oarecum perspectiva. Călătoria îl atrage pe un teritoriu de libertate a teatrului pe care el cutează să păşească. Are o mare atracţie pentru programele ”în afara drumurilor bătătorite”.

În ipotezele, ca şi în propunerile sale seducătoare, Felix Alexa reuşeşte cu brio să demonstreze că teatrul nu e numai joc, ci şi adevăr.

Te afli sub o zodie fericită. Ai început stagiunea teatrală în forță. Acum câteva zile ai avut premiera, pe scena elegantei Săli Pictura a Teatrului Național, cu Butoiul cu pulbere, a dramaturgului Dejan Dukovski, figura cea mai importantă a noii generații de dramaturgi din Macedonia. Spectacol la care biletele sunt deja sold out. Ce te-a făcut să alegi acest subiect, mai ales că ai realizat și traducerea? Un spectacol dur, de un umor amar, grotesc, burlesc, cinic, plin de violență, cu un limbaj frust, din care răzbate spiritul balcanic. Este vorba de acel ”colț al Europei”, cum îl numea Churchill după cel de al Doilea Război Mondial, în care se face haz de necaz. De altfel, Butoiul cu pulbere a fost ecranizat în regia lui Goran Paskaljevic și a primit Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Veneția.

Butoiul cu pulbere a avut un mare succes internaţional în anii 90, nu s-a montat niciodată in București până acum, e un text din care răzbate acest spirit balcanic al violenţei, al tensiunilor sociale. După cum vedem, aproape că nu există știri la televizor care să nu conţină din plin toată această nebunie globală care s-a instalat în lumea de azi. În acest context, mi s-a părut o piesă care vorbește în mod foarte direct și, în același timp subtil, despre ce trăim noi acum. În ultimul timp, fie că am montat texte clasice sau contemporane, alegerile mele au fost într-o legătură foarte puternică cu realitatea înconjurătoare, dar nu la modul direct. Nu mi-am dorit să transpun realitatea imediată pe scenă, ci m-a interesat acea realitate care semnifică ceva, care este sublimată. Şi în piesa lui Dukovski, și în spectacolul meu, vedem toate aceste scene aparent cotidiene, aparent banale, dar încet-încet ne dăm seama că ele sunt niște mici parabole asupra existenței cotidiene. Este un spectacol în același timp realist și fantastic. De fapt, scena finală în care se vorbește despre moarte, intr-un mod foarte cinic – e o replică pe care o spune Răzvan Vasilescu ”Nu-i așa că înainte să mori toată viața îți trece prin fața ochilor? Mie nu mi-a trecut nimic”- este ca o încheiere a unui posibil vis care a fost întregul spectacol. Un vis dur, alert ăi lipsit de sens. Cred că violența și cinismul nu constau în limbajul mai dur din piesa și în violența care este uneori prezentă pe scenă, ci în acest mesaj mult mai amar, în sensul în care existența este uneori lipsită de sens. Așa cum spunea Dukovski, autorul piesei, ”Cinismul și umorul negru reprezintă unica modalitate de a-ți păstra o stare de spirit pozitivă și un strop de entuziasm. Nebunia este probabil singura reacție umană posibilă în vreme de război. Este o situație care s-a petrecut de multe ori de-a lungul timpului în această zonă geografică. Sunt convins că violența nu are granițe, dar ar fi bine ca noi să avem. Ca să nu balcanizăm întreaga lume”.

Crina Semciuc și Marius Manole în „Butoiul cu pulbere”

Răzvan Vasilescu și Mihai Călin în „Butoiul cu pulbere”

Mihai Călin și Istvan Teglas în „Butoiul cu pubere”

Marius Bodochi și Alexandra Poiana, în „Butoiul cu pulbere”

În cele opt scene – ce sunt ca opt butoaie cu pulbere gata să explodeze – care alcătuiesc un portret al acestei lumi abrutizate, în care oameni mutilați își destăinuie viața, fără speranță, în care singura realitate e supraviețuirea, personajele își povestesc, divulgându-și mici sau mari lucruri din existența lor. Există un moment al adevărului și, de obicei, scenele au câte o răsturnare de situație.

În aceste mici scenete, în acest concentrat de viață, se întâmplă înr-adevăr răsturnări de situație imprevizibile. De aici, și umorul negru. Am lucrat foarte mult ca actorii să joace în același stil, într-un fel foarte asumat, foarte fin și intens în același timp. Nu-mi plac actorii care joacă prea reținut, filmic pe scenă, pentru că energia lor nu trece rampa, dar nici aceia care joacă excesiv. Oamenii de teatru știu bine cât de greu este să menții un echilibru, să joci intens, dar în același timp foarte subtil. Pe această graniță fragilă mi-am construit spectacolul.

În piesă uneori personajele monologhează povestindu-și viața consumată, cu intensitate, actorii ieșind astfel în evidență. Marius Manole, interpretându-i pe Andrea și Mane, cu energia sa debordantă excelează, așa cum ne-a obișnuit, în fiecare dintre aparițiile sale, Răzvan Vasilescu, în rolurile lui Dimitria și Măciucă, este când liniștit și blazat, când vulcanic, Mihai Călin se evidențiază prin personalitatea sa scenică în Anghele și Gheorghi, excelent Istvan Teglas în rolul lui Ghiore, Marius Bodochi se remarcă în două ipostaze complet diferite, în Simon și Paznicul, excelentă Victoria Dicu, în rolul Femeii, în scena din autobuz și Crina Semciuc în Svetle.

Sunt actori cu care am lucrat mult. Cu Marius Manole cred că sunt la al treisprezecelea sau al paisprezecelea spectacol. La fel și cu Răzvan Vasilescu am lucrat vreo șapte spectacole. Există între mine și actorii pe care i-am distribuit de multe ori, o înțelegere dincolo de cuvinte și o încredere reciprocă, importantă, mai ales când ai de construit personaje aparent fără biografie, ca în Butoiul cu pulbere. Scenele fiind foarte scurte, iar personajele, neavând mult timp de dezvoltare scenică, sunt ca un fel de personaje condensate, și acest lucru este foarte greu de jucat, pentru că, într-un timp extrem de scurt, actorul are de construit o biografie rapidă, la fel ca într-un clip video. Astfel se vede dacă un actor este foarte bun, dacă reușește să facă acest lucru cu intensitate. Deja cu Marius Manole mă cunosc atât de bine, încât nu este nevoie să duc o indicație până la capăt și el îmi spune imediat: ”am înțeles”. Și eu îl întreb: ce-ai înțeles? Și el îmi explică exact ce am gândit eu.

Impresionant este și acest carusel al scenelor pe care l-ai gândit. Azi, ca și ieri, frica, pumnul, briceagul înlocuiesc rațiunea se pare că nu numai în Balcani, ci în întreaga lume, unde totul a devenit de o violență extremă, la care să adăugăm sexualitatea exacerbată. Viața e ca un carusel?

Dukovski s-a inspirat evident dintr-o piesă celebră a lui Arthur Schnitzler, Hora iubirilor, despre dragoste și sex, pe care am montat-o în urmă cam cu 15 ani pe scena de la Nottara. Este un tip de construcție dramaturgică cu scene scurte, în care un personaj dintr-o scenă trece în cealaltă, predând într-un fel ștafeta. Dukovski a abordat același procedeu ca și Schnitzler, într-o piesă mult mai modernă, despre lumea de azi. Viața e un carusel, dar nu știi cu ce viteză se învârte sau în ce sens. Da, viața e un carusel, ăsta e și farmecul ei și totdeauna apar imagini și evenimente neașteptate, în această continuă rotire. Decorul mobil pe turnanta, l-am gândit împreună cu Andrada Chiriac, o foarte talentată scenografă. Am lucrat prima dată cu ea la Revizorul și apoi la Galați, la Cerere în căsătorie. Sunt foarte impresionat de puterea ei de muncă, de fantezia ei, pentru că știți că eu repet de dimineața până seara și ea reușește să intre în ritmul meu nebun. Realizarea practică a spațiului și a detaliilor îi aparține. Aș putea spune că am avut întotdeauna intuiție atât la actori, cât și la scenografi. Am debutat împreună cu Dragoș Buhagiar, cu care am lucrat multe spectacole la început, apoi cu Diana Ruxandra Ion și acum cu Andrada Chiriac.

De ce ai recomanda acest spectacol publicului?

Cred că spectacolele mele au avut succes la public nu pentru că aș fi dorit să le realizez în acest sens, pentru a plăcea, ci pentru că am încercat să fiu întotdeauna sincer cu mine, cu senzațiile mele legate de acel text. Și atunci când m-a interesat un text, am încercat să-l povestesc în detaliu și cu emoție oamenilor. Nu cred în artiștii care fac spectacole ca să aibă succes, ci în cei care au succes la public pentru că sunt autentici. Încă din repetiții un regizor simte dacă un spectacol merge către împlinire sau nu, sau începe să se dilueze. Cu timpul, prin experiență, am început să învăț cum pot să adun energiile actorilor în momente de criză, de care nu e scutit niciun spectacol. Mă regăsesc cu totul în spectacolele mele, uneori cu uimire. Asta nu înseamnă că nu au și defecte…

Repetițiile la acest spectacol le-ai început înainte de vacanță și iată că acum Balcanii sunt într-adevăr un butoi cu pulbere. Ai avut o premoniție?

Am repetat o lună și jumătate într-un context politic international care era mult mai calm la începutul verii. Și deodată, titlul spectacolului a devenit extrem de actual. Aici lângă noi, Rusia, Ucraina sunt niște butoaie cu pulbere. Piesa nu vorbește despre război, ci, așa cum spune Dukovski, despre tensiunile care au precedat războiul din Iugoslavia. Și din toate acestea au apărut conflicte majore. Și să nu uităm că marile conflicte apar din mici detalii care explodează violent și neașteptat.

Andrei Finti, Victoria Dicu și Marius Manole într-o scenă de-a rasu’-plansu’

Un mare succes l-ai obținut la Festivalul Internațional de Teatru de la Florența, cu Însemnările unui nebun, care se joacă și acum la ARCUB cu casa închisă. Roberto Bacci, regizor şi director al secţiunii “Teatru” a festivalului, declara în cotidianul La Repubblica că “spectacolul este o realizare remarcabilă a celor trei artişti, Felix Alexa, Marius Manole, Alexander Bălănescu, şi un moment de vârf al acestei ediţii a festivalului Fabbrica Europa. Succesul înregistrat în cadrul festivalurilor de amploare sporeşte valoarea acestei producţii care se afirmă atât prin profunzimea şi ineditul abordării regizorale, cât şi prin interpretarea remarcabilă a celor doi artişti, care rezonează vizibil unul cu celălalt, redând perfect ideea de dedublare a sinelui”.

Marius Manole într-un rol covârșitor, în „Însemnarile unui nebun”

Marius Manole în „Însemnările unui nebun”, așa cum apare pe afișul de la Moscova

Fabbrica Europa, festival de prestigiu din Italia, reuneşte producţii teatrale de pretutindeni, care tratează din punct de vedere artistic problema condiţiei umane în contemporaneitate, punând accent pe noţiunea de identitate, societate şi alteritate. Reprezentaţia a fost foarte bine primită şi de publicul italian. Publicaţia italiană “Repubblica” adăuga despre spectacol că plasează publicul “între umor şi dramă, între nebunie şi teatru, între iubire absolută şi singurătate. Vioara lui Alexandru Bălănescu devine un alter ego al protagonistului, evocând prin intermediul muzicii tumultul sufletesc al acestuia. Însemnările unui nebun este o relaţie continuă între text şi muzică”.

Alexander Balanescu, Felix Alexa și Marius Manole, din nou împreună în Festivalul de la Moscova

Mâine, pleci la Moscova unde ai fost invitat cu Însemnările unui nebun de Gogol la SOLO, celebrul Festival de Monodramăde la Moscova, care se derulează între 29 septembrie și 10 octombrie.

Anul acesta a fost un an cu adevărat internațional pentru mine. Am muncit enorm, dar și satisfacțiile au fost pe măsură. Însemnările unui nebun îl vom juca la Moscova pe 30 septembrie, unde sunt invitați mari regizori, precum Romeo Castellucci, cu Julius Caesar, de William Shakespeare, Mehdi Farajpour, cu Beckett de Samuel Beckett, Roman Kaganovich, cu Yura, în interpretarea actorului Anton Leonov, Jan Fabre, cu Attends, attends, attends… (pour mon père), interpretat de Cédric Charron, Alexey Mironov și Yaroslav Kolchanov cu Livada de vișini după Cehov, în interpretarea lui Anatoly Smolyakov… Organizatorii au ales 13 spectacole din 250.

Cedric Charon în spectacolul semnat de Jan Fabre, de la Moscova

Știu că ai fost, de asemenea, invitat în această vară să montezi Richard al II-lea de Shakespeare, la Seul. Povestește-mi câte ceva din primele tale impresii.

Da, am fost invitat la Compania Națională de Teatru a Coreei de Sud. Pe 29 octombrie încep repetițiile, iar premiera va fi pe 18 decembrie. În august, de altfel, am fost la Seul pentru a face o audiție, la care s-au prezentat peste 300 de actori. Eram cam speriat pentru că mă gândeam cum pot să-i aleg pe cei mai buni dintre ei, eu neînțelegând limba. Mi-am dat seama că m-am înșelat pentru că actorii de calitate se fac remarcați, în orice limbă. Un actor care are rigoare, tensiune, capacitate de concentrare se simte imediat. Sunt emoționat pentru că lucrez cu un bătrân actor, care a jucat rolul călugărului din celebrul film al lui Kim Ki-duk Primăvară, vară, toamnă, iarnă. Am în distribuție și câteva vedete care reprezintă noua generație de actori din Coreea de Sud. E o provocare pentru mine să montez într-o altă cultură, diferită de cea europeană, o piesă de Shakespeare. Coreea de Sud, după câte mi-am dat seama când am fost, este o țară specială, care a reușit să aibă o excelentă dezvoltare, deși nu au resurse naturale. Totul se bazează pe inteligență și multă muncă. Și lucrul acesta se observă și în cultură. Sud-coreenii sunt foarte riguroși, extrem de politicoși. Am fost invitat să regizez Richard de către noul director al Teatrului Național, care până în decembrie anul acesta este Președintele Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, Kim Yeong-cheol. Este un critic de teatru foarte cunoscut, la fel ca și actor, care, după câte mi-a mărturisit, văzuse multe dintre spectacolele mele din România. Am fost onorat de invitația lui și de aprecierea pe care mi-o poartă. De altfel, va veni și la Cluj la Festivalul lui Tompa Gabor, Interferențe, un festival de mare calitate, și o să-mi vadă spectacolul cu Însemnările unui nebun. La Cluj, la această ediție, după cum mi-a mărturisit Tompa, vor ajunge mari regizori ca Thomas Ostermaier, Declan Donnelan, Pippo Del Bono..

Dar să nu uităm totodată că în ultimul timp ai montat spectacole și în provincie, anul acesta la Galați, Cerere în căsătorie, de Cehov, unul dintre dramaturgii tăi preferați, spectacol care s-a bucurat de o largă audiență la public.

La Galați a fost o experiență neașteptat de plăcută, întrucât am găsit oameni dornici să schimbe ceva în teatru, cu un director nou, Cristian Gheorghe, care a marșat la ideea mea ”țăcănită” de a aduce pe scenă peste 100 de baloți de paie, întrucât totul se petrece într-o lume rurală, în aburii unui alambic de țuică. Înainte de ridicarea cortinei, se simte un damf de țuică, care e fiartă într-un alambic. Așa încât simțurile, atât vizuale cât și olfactive sunt excitate. Am făcut un spectacol ”pe viață și pe moarte” din Cerere în căsătorie, întrucât personajele se află într-o stare de surescitare aproape la limita crimei. Cerere în căsătorie, în viziunea mea, este o piesă despre stări extreme, oameni în criză aflaţi la graniţa fragilă dintre ridicol şi tragic, excesiv de sensibili şi de o duritate inconştientă. O tragi-comedie. Toată acţiunea se petrece în timp real şi e fascinant să vezi cum o umanitate dezlănţuită trece prin toate stările posibile, în doar o oră de viaţă. O viaţă concentrată şi minunat de nuanţată. O comedie umană, ce-ţi lasă un gust dulce-amar. Deosebirea fundamentală dintre comedia clasică şi cea cehoviană este asociabilă diferenţei dintre dramă şi tragedie. Caracterul episodic al comediei clasice este înlocuit de o comedie totală. Care însă nu poate fi alimentată de drama unui accident, ci de tragedia unei condiţii. La Cehov, tragedia nu se poate manifesta decât prin farsă, iar farsa nu este un semn al tragediei, ci tragedia însăşi.

Ce altceva mai ai pe agenda de lucru pentru acest sfârșit de an și stagiunea următoare?

În Festivalul Național de Teatru din octombrie, am două spectacole, Revizorul și Lecția de violoncel, care se vor juca în timp ce eu sunt la Seul. Mai sunt în discuții cu directorul Teatrul Național, Ion Caramitru, pentru un nou proiect în 2015. În iunie 2015 voi conduce un stagiu pentru actori la Paris, pe texte de Strindberg, Ibsen, Cehov, de trei săptămâni, în cadrul ARTA, o instituție afiliată la Théâtre du Soleil al lui Arianne Mnouchkine. În octombrie 2015 voi lucra un nou spectacol la Teatrul Maghiar din Cluj, un loc unde mă bucur să revin după ce am lucrat Domnișoara Iulia de Strindberg. Mai am și alte proiecte, dar despre care nu vreau încă să vorbesc. Mărturisesc că sunt superstițios.

Felix Alexa alături de actorii Lucian Pânzaru, Petronela Buda și Cristian Gheorghe (Foto Tudor Predescu)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.