Recent, în cartierul Kiseleff, într-o clădire frumoasă, proiectată de fiul arhitectului Ion D. Berindei pentru Grigore Oghină, ultimul preşedinte al Curţii de Conturi din perioada Regatului, a fost inaugurată Galeria „Art Yourself”. În spaţiul generos al încăperilor cu tavane înalte şi cu terase largi, restaurat cu grijă şi dotat cu un mobilier expoziţional modern, organizatorii au dorit să creeze un „centru de expoziţii, evenimente şi conferinţe”, destinat „promovării artei contemporane şi a unui set de valori esenţiale oricărei societăţi a prezentului: toleranţa, antidiscriminarea, solidaritatea”. Şi, desigur, accesului pe piaţa de artă al creatorilor contemporani, cu precădere tineri.
„Piaţa românească de artă contemporană, afirmă directorul Galeriei, Dragoş Farmazon, este de mai bine de un deceniu într-o continuă creştere: apar din ce în ce mai mulţi artişti tineri de perspectivă, colecţionarii încep să simtă potenţialul acestui segment investiţional, cotele lucrărilor se majorează în fiecare an. (…) De aceea, trei dintre obiectivele pe care ni le propunem încă de la început sunt: să prezentăm o selecţie riguroasă de artişti, să organizăm expoziţii consistente, să oferim colecţionarilor consiliere pertinentă în achiziţii”.
Monalisa Kaboș, Phobia
Expoziţia inaugurală, „FeminitARTE”, este proiectul a două curatoare, Monica Enache şi Valentina Iancu. Selecţia prezintă tipuri şi tipare ale feminităţii în opere semnate de artişti de ambele sexe, dar cu un demers ce ar putea fi considerat, cel puţin la prima vedere, feminist, deşi notele ironice şi umorul abundă. Organizatoarele şi-au propus să urmărească trei direcţii abordare a temei: gestul erotic explicit şi implicit, frumuseţea contemporană a femeii tip Barbie, sugestia simbolică a unei feminităţi delicate, trecută prin „viziunea masculină asupra femeii şi reflexiile introspective ale artistelor”.
Zeiţă, păpuşă, ispită, vis…
În prima categorie, viziunea masculină de dovedeşte suficient de diversă pentru a fi incitantă, de la relativ romantica percepere a universului feminin de către clujeanul Mihai Bâgu, cu „Aşa cum stai aici, mă uit la ea cum cântă la pian” şi „Îţi imaginezi ce anume am să fac în următoarele 30 de minute”, în care personajul coboară de pe soclul artei la dulapul cu pantofi, la eroizarea feminităţii din „Colosul” lui Mihail Coşuleţu, pentru care „Orice oraş bine construit îşi are propriul său colos, paznic masiv ce stăpâneşte o cetate devenită jucărie în mâinile sale. Bărbat sau femeie, statuia protectoare oferă umbră clădirilor expuse soarelui, furtunilor şi mării. Seria mea de coloşi este o metaforă a continuităţii şi a păstrării unităţii unei cetăţi ideale, posibile. Este vorba despre omul-arhitectură, omul-turn, omul-clădire, materializarea întemeietorului în stăpân şi a farului în zeitate. Femeia, în acest context, este gigantică, din granit şi, în consecinţă, singură”. Între ele, tema capătă aspectele cele mai diferite.
Dan Istrate, Unity of Opposites
Portretele în cheie aparent realistă, ale lui Remus Grecu, artist care trăieşte acum Stockholm, în care apar aluzii neoexpresioniste ca în „Portretul unei fete”, în care sunt accentuate atribute expresive ale figurii (părul) sau ale unor componente ale trupului (torsul ) sau ca în plasarea în zone ţinând de preocupări presupuse tipic feminine, dar cu personaje cu figuri împietrite („Fata cu pană”), ca un manechin neînsufleţit, sau cu tentă dramatică, dată de poziţia corpului, de rigiditatea figurii şi fixitatea privirii („Bluza galbenă”).
Stereotipurile contemporane ale lumii modei, dar şi ale filmului de serie B, devin subiect de tratare ironică, sarcastică uneori. Adrian Preda („Fashion Prey#02″) îşi explică, de altfel, demersul: „Femeia şi animalul sunt ambele fiinţe care conţin un frumos universal. Diferenţa este însă că femeia este conştientă de aspectul ei plăcut, mai mult, accentuează asta prin folosirea produselor cosmetice şi vestimentare, fapt ce îi conferă o măsură de autoapărare în societate. Prin aura ei urban/tendy/trashy/chic/glam/cool, femeia agresează spaţiul vizual rezervat animalului, animal care este purtător al unei frumuseţi brute, sălbatice, nestăvilite. Logo-ul sau însemnele unei firme se inserează pe corpul mamiferului în mod organic, exact ca şi cum blana s-ar recolora de la sine pentru a reflecta imaginea unui anumit brand”. Stereotipul revine în lucrări ca „Barbie şi Ken” a artistului băimărean Dorel Topan. O replică contemporană ironică la „Judith decapitându-l pe Holofern”, în care decapitarea este înlocuită cu sugrumarea şi sabia cu un cablu electric, iar figura Judithei afişează un erotism agresiv, semnează Andrei Tudoran, în timp ce „Fără titlu”, pictura lui Ştefan Ungureanu structurată intelectualist, cu aluzii la artă, fizică, stereotipuri religioase, emană sarcasm din trupurile „lucrate” ale personajele, femei între scala măsurând dragostea şi drumul spre iad, complicate mecanisme în care corpurile par o satanistă paradă de modă ale cărei accesorii devin simboluri ridicol-înspăimântătoare. Intenţia este servită de excelentă construcţie formală şi de ideea de succesiune a personajelor ca într-o frescă.
Remus Grecu, Portret de femeie
În linia erotică declarată, Beniamin Popescu acoperă corpul feminin cu mai multe perechi de mâini, în „Hai să ne închipuim”, iar sculptura în marmură a lui Dan Istrate, „Feminitate”, sublimează eroticul prin esenţializarea formei, conferindu-i însă senzualitate prin finisarea perfectă a materialului, cu aspect de mătase.
Fumatul ca gest erotic la „Candida” de Rodideal, portret realist lucrat cu fineţe, sau emoţionanţii pantofi de copil din lucrarea conceptualistului Mihai Zgondoiu completează viziunea masculină asupra feminităţii.
Mai accentuat „freudiană” se relevă abordarea temei de către artiste, de la erotismul delicat, din „Tinta negro” de Andra Andronic, la scenele de dragoste cu înregistrare realistă, amplificate prin punerea în pagină care aproape exclude mediul înconjurător, realizate într-o construcţie plastică viguroasă, cu o paletă echilibrată cald-rece în seria „Vis într-un vis” a Ancăi Badea sau la aluziile livreşti ale Amaliei Dulhan, care-şi plasează dublul portret sub semnul lui Baudelaire prin titlul „Les fleurs du mal”.
Merită semnalate portretul de femeie nostalgică, cu bijuterii de artist şi tatuaje („Dragoste pierdută”), şi seria „Invidie”, cu încrâncenata automutilare a personajului în dorinţa schimbării fizionomiei, din piesele semnate de Irina Broboană.
Radu Rodideal, Candida
„Harem 6″, grupul clujean format din Flavia Marele şi Ildiko Mureşan, oferă o imagine relativ amplă a creaţiei lui actuale, cu lucrări de grafică şi instalaţii , ca „Silent Circus”, cu personajele cu gura barată de bandă adezivă, cu visele izbucnind din capetele lor, visuri în care casa, barza aducând nu copii, ci cărţi de joc erotice (Supunere, Conservare, Înger, Vis) cu femei-păpuşi, femei-playboy, în costumaţii viu colorate (Arie, Eko, Joan, Lizie, Lourdes sau seria „Samurai”), cu aluzii perverse (Sora Maxie), în care puritatea albului este mixată cu urechile de iepuraş, construiesc o atmosferă suprarealistă, impregnată de sarcasmul şi superficialitatea contemporane.
Să mai amintim sunetul expresionist al „Femeii Arlechin” de Adriana Horga, inventarul introspectiv al nesiguranţei şi frustrării din vitrina cu obiecte în care se detaşează păpuşa dezmembrată, şi visul erotic al reflectării în oglindă din creaţia Monalisei Kaboş şi, nu în ultimul rând, suprarealista „Diferenţa nu este egalitate” a Iulianei Vîlsan.
Expoziţiile tematice sunt de multe ori interesante prin relevarea unei preocupări a epocii şi impactul ei asupra creatorilor. Ceea ce contează însă este calitatea lucrărilor şi, din fericire, majoritatea pieselor din selecţia de la „Art Yourself” le sustrage din universul feminităţii şi le plasează în acela al artei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.