Fermierii din Cehia cer eliminarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Situaţia din sectorul laptelui în Cehia este una dificilă în condiţiile în care multe ferme înregistrează pierderi din cauza embargoului rusesc, motiv pentru care producătorii de lapte cred că ar trebui oprite sancţiunile împotriva Rusiei şi deblocate vânzările de produse către această ţară, potrivit independent.md.

Totodată, fermierii cehi susţin că trebuie găsite măsuri de sprijinire a exporturilor.

„Opriţi sancţiunile împotriva Rusiei şi sprijiniţi exportul. Rusia este al doilea cel mai mare importator de lapte din lume. În acest moment, Rusia se uită după noi furnizori şi vor să importe lapte din Thailanda şi Vietnam. Noi suntem într-adevăr loviţi de embargoul rusesc ceea ce nu înseamnă că suntem de acord cu politicile lor”, a spus Marian Bily, vicepreşedintele cooperativei VOD Kámen şi zootehnician şef.

Potrivit acestuia, producţia de lapte era profitabilă pentru cooperativa VOD Kámen, dar anul acesta va aduce pierderi.

„Este foarte dificil acum. Am renunţat deja la creşterea porcilor, iar în sectorul laptelui avem o pierdere de 1,5 milioane de coroane ceheşti (aproximativ 55.500 euro n.r.) pe lună şi se pare că perspectivele pe termen lung sunt sumbre. Singurul decent în acest moment este preţul cărnii de vită”, susţine Marian Bily.

Pentru acest an, cooperativa estimează pierderi de aproximativ de 9 -10 milioane de coroane ceheşti din producţia de lapte, în condiţiile în care pentru cele 6,5 milioane de litri de lapte primeşte doar 6 coroane ceheşti pe litru, respectiv o pierdere de 1,5 coroane pe litru.

Cooperativa VOD Kámen înregistrează o cifră de afaceri de 165 de milioane de coroane ceheşti. Pe ansamblu, reprezentanţii cooperativei se aşteaptă să încheie anul „pe zero”, profitul venind din alte activităţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.