Sâmbătă, directorul Festivalului de la Avignon, Olivier Py, a făcut bilanţul pierderilor provocate de furtuni şi de greve al acestei prime ediţii conduse de el. “N-a fost simplu, dar a fost frumos! Marea reuşită a Avignonului este publicul!” a exclamat el, reluând formula lui Jean Vilar.
“Cu două zile înainte de deschidere, mărturisesc că eram foarte nesiguri în privinţa turnurii pe care o vor lua evenimentele. Dar, şi ţin să-i mulţumesc pentru acest lucru şi s-o omagiez, chiar dacă a fost angajată în lupta legitimă pentru statutul asigurării de şomaj specifice, echipa Festivalului a făcut tot ce a putut pentru ca acesta să se desfăşoare în condiţii foarte bune”, a măturisit Olivier Py, citat de criticul Armelle Heliot.
Henric al VI-lea
Dacă străinii şi parizienii, temându-se de anularea spectacolelor în urma întâmplărilor de la Montpellier, nu au mai venit în număr la fel de mare ca la ediţiile precedente, publicul din oraş şi cel din regiune a fost prezent. Rezultatul ultimei săptămâni, după declaraţiile organizatorilor, a fost excelent, proporţia de frecventare fiind de 90%.
La cele 57 de spectacole cu plată şi 124 de dezbateri, întâlniri şi proiecţii gratuite s-au distribuit 131.000 de bilete, dintre care 107.992 cu plată.
Din cele 289 de reprezentaţii prevăzute au avut loc numai 277, restul fiind anulate din cauza furtunii (două), a grevelor (12). Au fost însă programate două spectacole suplimentare pentru “Le sorelle Macaluso” şi “Les Pauvres gens”. Pierderile provocate s-au ridicat la 300.000 de euro din bilete, 288.000 de euro la barul secţiunii “In” şi 32.000 din produsele derivate.
Confruntări în studioul de arhitectură în The Fountainhead
Pierderile înregistrate vor pune probleme pentru ediţia din 2015. De altfel, Olivier Py n-a anunţat niciun nume de artist pentru anul viitor, declarând că o va face în luna martie a anului 2015.
Criticii, în schimb, au fost mai atenţi la calitatea spectacolelor prezentate. Producţia care a întrunit toate elogiile a fost “Henric VI” de William Shakespeare, pusă în scenă de Thomas Jolly. Un spectacol de 18 ore, cu trei piese, 15 acte, 150 de personaje şi 12.000 de versuri, care retrasează cei 50 de ani de domnie ai acestui rege al Angliei. Pe fondul Războiului de 100 de Ani şi al luptelor interne din Războiul celor Două Roze, acest episod dramatic al istoriei engleze a dus la distrugerea în lupta pentru putere a caselor regale de York şi de Lancaster. Regizând cele trei piese din ciclul “Henric al VI-lea”, Thomas Jolly a entuziasmat publicul şi critica, multiplicând detaliile amuzante şi evidenţiind personalitatea complexă a acestui rege care a reuşit să-şi păstreze tronul atâţia ani, în pofida dezgustului pe care i-l provoca violenţa, a bunătăţii sale.
Sergi Lopez în compania cerbului dansator
“Să insufli o estetică asociind glam rock-ul şi carnavalul pentru a evoca revolta lui Jack Cade, care cere poporului să cucerească puterea, este o idee strălucită. Dar nu este singura. Ideile strălucite abundă în acest spectacol în care fiecare scenă combină precizia şi simţul ritmului, conferind ansamblului un tempo rapid şi o fluiditate care fac din acest maraton teatral un moment excepţional, intens, electric; şi, oricât de curios ar putea să pară, extrem de cald prin relaţia pe care o stabileşte între actori şi public”, scria criticul Hugues Le Tanneur.
Foarte apreciat a fost şi „The Fountainhead” (Izvorul vieţii), adaptare după un roman al scriitoarei, scenaristei şi filosofului raţionalist american de origine rusă Ayn Rand, regizată de belgianul Ivo Van Hove. Un spectacol de patru ore, “fără timpi morţi, absolut captivant, care te prinde şi te face să-ţi pui întrebări ca niciun alt spectacol de la această ediţie a Festivalului de la Avignon”. Acţiunea, care se petrece în anii ‘20 la New York, aduce în scenă doi tineri arhitecţi debutanţi. Unul, pe cât de ambiţios, pe atât de lipsit de talent, are un succes imediat. Celălalt, strălucit, revoluţionar, care nu face concesii, va fi respins violent de o societate descrisă magistral cu cinismul şi lipsa ei de ideal.
Lumina care leagă viaţa de moarte în Interior, regizat de Claude Regy
Publicul n-a precupeţit aplauzele nici la readaptarea piesei “Interior” de Maeterlinck, pusă în scenă de Claude Régy la “Shizuoka Performing Arts Center” din Japonia. “Mişcările lente ale actorilor, blândeţea frazării, unitatea între fiinţă, spaţiu şi timp, totul este în acord cu lumina care leagă viaţa de moarte”, scrie Koichi Miura. Subiectul este unul tragic. O familie liniştită află într-o seară, de la un străin care văzuse întâmplător scena, că fiica ei, plecată să-şi vadă bunicii, a fost găsită moartă.
A atras atenţia specialiştilor şi “30/40 Livingstone”, inspirat de “Metamorfozele” lui Ovidiu. Este vorba despre o întâlnire între un mic aventurier şi o creatură cu cap de cerb, mută, temătoare şi jucătoare de tenis. Cele două personaje sunt interpretate de Sergi Lopez, cunoscut din filmul “Harry, un ami qui vous veut du bien”, şi de actorul şi regizorul Jorge Pico, într-un spectacol ce captivează prin atmosfera absurdă de fabulă antropologică şi umanistă.
Nu putea lipsi entuziasmul nici în faţa producţiei “Căsătoria Mariei Braun”, o adaptare a filmului lui Rainer Werner Fassbinder, regizată de Thomas Ostermeier. Este povestea unei femei, din perioada imediat următoare războiului în Germania, cu o ascensiune socială spectaculoasă. În timp ce soţul ei este în închisoare, Maria Braun întâlneşte în tren un industriaş care o angajează în fabrica lui de textile, unde ea devine rapid unul dintre conducătorii antreprizei şi amanta patronului, fără a înceta să-şi iubească soţul. “Thomas Ostermeier, unul dintre maeştrii europeni ai teatrului politic şi reflexiv, semnează un spectacol de o inteligenţă magistrală”, consideră criticul Christophe Raynaud De Lage.
Mahabharata, în regia lui Satoshi Miyagi
Să mai amintim şi “Mahabharata-Nalacharitam” al japonezului Satoshi Miyagi, care a adaptat epopeea sanscrită “Mahabharata”, concentrându-se asupra unui anumit episod: “Nalacharitam”. Este povestea prinţesei Damayanti, care se hotărăşte să se căsătorească cu un muritor, regele Nala. Regizorul recurge la modalităţi kabuki, nô şi bunkaru, realizând subtilităţi care, după părerea specialiştilor, scapă spiritului occidental.
Desigur, n-au lipsit nici decepţiile în rândul cărora criticii de la “Culturebox” includ “Prince de Hombourg”, în regia lui Giorgio Barberio Corsetti, deşi recunsc că este interesant, “I Am” de Lemi Ponifasio, “Vitrioli”, regizat chiar de Olivier Py, sau “Hypérion” de Hölderlin, regizat de Marie-José Malis.
Toată lumea este însă de acord că momentele de graţie au dominat festivalul. Şi că, din fericire, decepţiile au fost puţine.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.