Festivalul George Enescu, capitala muzicii internaţionale

San Francisco Symphony Orchestra va concerta duminică 6 septembrie la ota 19:30, la Sala Mare a Palatului, sub bagheta dirijorului Michael Tilson Thomas. Solistă, pianista Yuja Wang.

În program:

C. Ives – Ziua Împodobirii (Decoration Day)

Bartók – Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră în Sol Major Sz.95, BB 101

Mahler – Simfonia nr. 1 în Re Major

San Francisco Symphony stabileşte cel mai înalt standard posibil de excelenţă în performanţa muzicală acasă şi pe tot mapamondul;

Orchestra simfonică născută din cenușă

În urma cutremurului şi incendiului devastatoare din anul 1906, liderii societăţii civile din San Francisco au dorit să creeze o orchestră permanentă în acest oraş de melomani. În decembrie 1911, San Francisco Symphony a susţinut primele concerte, fermecând publicul cu un caleidoscop de muzică clasică şi modernă.

Orchestra a devenit tot mai apreciată sub conducerea unor directori muzicali reputaţi. Henry Hadley a fost urmat de Alfred Hertz, care a condus premierele americane ale operelor Parsifal, Salomé şi Cavalerul Rozelor la Metropolitan Opera. Apoi în fruntea orchestrei au venit Basil Cameron, Issay Dobrowen, legendarul Pierre Monteux, care a prezentat lumii întregi Ritualul primăverii şi Petruşka, Enrique Jordá, Josef Krips, Seiji Ozawa, Edo de Waart şi Herbert Blomstedt, care este şi astăzi dirijor laureat.

San Francisco Symphony a câştigat câteva dintre cele mai prestigioase premii din lume, inclusiv Premiul Academiei de Muzică din Japonia, Grand Prix du Disque din Franţa, Premiul Gramophone din Marea Britanie.

La pupitrul orchestrei au fost invitaţi importanţi dirijori ca Bruno Walter, Leopold Stokowski, Leonard Bernstein, Sir Georg Solti. Compozitorii care au condus orchestra sunt nume sonore ale muzicii moderne şi contemporane: Igor Stravinsky, Serghei Prokofiev, Maurice Ravel, Arnold Schönberg, Paul Hindemith, Aaron Copland, John Adams. Pentru programele sale curajoase, orchestra a fost premiată de douăsprezece ori de Societatea Americană a Compozitorilor, Creatorilor şi Editorilor Muzicali.

În octombrie 1989, cu un gest ce amintea de începuturile orchestrei, Herbert Blomstedt şi Orchestra şi Corul SFS au ajutat oraşul să-şi revină la cinci zile după cutremurul devastator din Loma Prieta, interpretând Simfonia a IX-a de Beethoven în faţa unui public de peste 20.000 persoane în Golden Gate Park. În septembrie 2011, pentru a sărbători 100 de ani de existenţă, San Francisco Symphony, condusă de Michael Tilson Thomas, avându-l ca solist pe pianistul Lang Lang, a oferit un concert gratuit în aer liber, în Civic Center Plaza, care a atras 10.000 de spectatori.

Dirijorul Michael Tilson Thomas

În 2006, MTT şi SFS au lansat Keeping Score, un program multianual multimedia destinat să facă muzica clasică accesibilă persoanelor de orice vârstă, fie că aveau pregătire muzicală, fie că nu. Acesta a inclus un serial TV pe postul PBS, urmărit de peste 6 milioane de americani, un site interactiv, o serie de emisiuni radio naţionale… Orchestra utilizează tehnologii noi pentru a ajunge la public începând cu anul 1926, când a devenit prima orchestră din Statele Unite care avea transmisii radio în mod frecvent.

Michael Tilson Thomas, considerat un director muzical al secolului XXI, a devenit director muzical în 1995, şi a participat la procesul de transformare al Orchestrei Simfonice San Francisco (SFS) într-unul dintre cele mai mari ansambluri din lume. El a sporit reputaţia internaţională a orchestrei şi a extins publicul pentru muzica clasică. Sub conducerea lui, orchestra a câştigat 11 Premii Grammy – 7 pentru ciclul Mahler – şi a creat Keeping Score, o serie revoluţionară multianuală PBS şi proiecte multimedia care au făcut muzica lui Beethoven, Ives, Mahler şi alţi maeştri mai accesibilă pentru oameni de toate vârstele şi de orice educaţie muzicală.

În sezonul inaugural 1995-1996, Michael Tilson Thomas a inclus o lucrare americană în aproape fiecare program şi a încheiat sezonul cu un festival american. În anul 2000, a organizat 12 concerte la American Mavericks Festival care a celebrat patrimoniul muzical al secolului XX din America. Alte festivaluri lăudate au explorat muzica lui Stravinsky, Prokofiev, Wagner, şi a Teatrului Evreiesc American. În timpul mandatului său, MTT a creat un echilibru între muzica contemporană și repertoriul clasic, colaborând cu muzicieni diverşi de la Yo-Yo Ma până la membrii trupei Grateful Dead.

Michael Tilson Thomas este directorul artistic fondator al New World Symphony Miami, Academia Orchestrală a Americii pentru absolvenţii cei mai talentaţi ai Conservatorului. În 2011, dirijorul şi New World Symphony au sărbătorit deschiderea New World Center Miami, o academie de artă cu tehnologie avansată şi o sală de concerte proiectată de Frank Gehry.

El a fost, de asemenea, consilier artistic al YouTube Symphony Orchestra în 2009 şi 2011, ansambluri formate din muzicieni din 33 de ţări selectate în întregime on-line.

Din 1987 până în 1995, a fost dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Londra.

Nativ din Los Angeles, MTT a studiat pianul cu John Crown şi arta de compoziţie şi dirijorala cu Ingolf Dahl de la Universitatea din California de Sud. Acolo, el a devenit director muzical al Young Musicians Foundation Debut Orchestra la nouăsprezece ani, lucrând cu Stravinsky, Boulez, Stockhausen şi Copland la premierele compoziţiilor lor pentru renumitele concerte de luni seara. MTT a cântat la pian şi a dirijat in cadrul unor masterclass-uri oferite de Gregor Piatigorsky şi Jascha Heifetz şi, în calitate de student al lui Friedelind Wagner, a fost dirijor asistent la faimosul Bayreuth Festival.

Michael Tilson Thomas şi San Francisco Symphony organizează turnee periodice în Statele Unite, Europa şi Asia. În 2011, au interpretat simfoniile lui Mahler în principalele capitale muzicale europene, inclusiv un angajament de patru concerte la faimosul Vienna Konzerthaus. În 2006, ei au debutat în China continentală, concertând în Shanghai, şi au evoluat în trei concerte pentru deschiderea festivalului Hong Kong Arts. Până în 2000, dirijorul a fost co-director artistic al Festivalului de Muzică din Pacific, pe care el şi Leonard Bernstein l-au inaugurat în Sapporo, Japonia în 1990.

Michael Tilson Thomas a compus mai multe lucrări bine primite, inclusiv From the Diary of Anne Frank şi Shówa/Shoáh, care au comemorat a cincizecea aniversare a bombardamentului de la Hiroshima; concertul contrabassoon Urban Legend; Island Music, o sărbătoare percutantă dedicată în memoria compozitorului Lou Harrison; şi Notturno. În 1999, a dirijat prima versiune orchestrală a poeziior de Walt Whitman, Three Songs to Poems, interpretate de baritonul Thomas Hampson, şi în 2001, Renée Fleming a adus în premieră ciclul de cântece ale lui Thomas, Poems of Emily Dickinson.

Thomas este Chevalier des Arts et des Lettres, a fost selectat Artistul Anului 2005 de revista Gramophone şi a fost ales în American Academy of Arts and Sciences. În 2010, preşedintele Obama i-a acordat Medalia Naţională pentru Arte.

În vârstă de 28 de ani, pianista chineză Yuja Wang e recunoscută pe plan internaţional pentru interpretările ce combină spotaneitatea şi imaginaţia curajoasă specifice tinereţii, cu disciplina şi precizia unui artist matur.

San Francisco Symphony Orchestra

Yuja Wang înregistrează în exclusivitate cu Deutsche Grammophon. Albumul ei de debut, Sonatas & Etudes, lansat în primăvara anului 2009, „propune o combinaţie între o tehnică explozivă şi o aplecare rară pentru poezie”, potrivit revistei Gramophone, care a numit-o Tânărul Artist al Anului în cadrul premiilor Classic FM Gramophone din 2009. Pentru cel de-al doilea album, Transformation din 2011, pianista a primit un Echo pentru Tânărul Artist al Anului. În 2012, din colaborarea cu maestrul Claudio Abbado şi Orchestra de cameră Mahler a rezultat primul ei album de concerte, cu Rapsodia pe o temă de Paganini şi Concertul pentru pian no. 2 in C minor de Rachmaninov, pentru care pianista a primit o nominalizare la Premiile Grammy la categoria “Cel mai bun solo instrumental de muzică clasică”. Cel mai recent disc al ei, Fantasia, este o colecţie de lucrări muzicale semnate de Albéniz, Bach, Chopin, Rachmaninov, Saint-Saëns sau Scriabin.

În doar câţiva ani de la debutul din 2005, alături de Orchestra Centrului Naţional al Artelor din Ottawa, condusă de Pinchas Zukerman, Yuja Wang a cântat alături de multe dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii, printre care orchestrele simfonice din Boston, Chicago, Cleveland, Dallas, Detroit, Houston, Filarmonicile din Los Angeles, New York, Orchestra Simfonică Naţională din Washington D.C., Orchestra din Philadelphia, cea din Pittsburgh sau Orchestra Simfonică din San Francisco. În afara Statelor Unite, a concertat alături de Berlin Staatskapelle, Filarmonica din China, Filarmonica della Scala, Filarmonica din Israel, Filarmonica din Londra, Orchestre de Paris, Orquesta Nacional España, Orchestra Simfonică NHK din Tokyo, Royal Concertgebouw Orchestra, orchestrele Mozart şi Santa Cecilia.

A cântat sub bagheta unnora dintre cei mai respectaţi dirijori ai lumii, cum ar fi Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Gustavo Dudamel, Charles Dutoit, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Mikko Franck, Manfred Honeck, Pietari Inkinen, Lorin Maazel, Kurt Masur, Sir Roger Norrington, Antonio Pappano, Yuri Temirkanov, Michael Tilson Thomas şi Pinchas Zukerman.

În timpul stagiunii 2012-2013, în Israel, alături de Filarmonică, a lucrat cu Zubin Mehta, după care a susţinut un turneu în timpul căruia a concertat la Carnegie Hall şi în sălile de concerte Disney. A urmat apoi un turneu de trei săptămâni în Asia, alături de Orchestra Simfonică din San Francisco, sub bagheta lui Tilson Thomas, care a inclus concerte în Macau, China, Hong Kong, Taiwan și Japonia.

Yuja face parte din programul Steinway Artists, cântând exclusiv la piane Steinway.

San Francisco Symphony va urca pe scena Sălii Palatului, pentru un al doilea concert, luni, 7 august, la ora 19.30, sub bagheta dirijorului Michael Tilson Thomas.

În program:

Enescu – Voix de la nature

Adams – Absolute Jest cu participarea Cvartetului St. Lawrence

Beethoven – Simfonia nr. 3 in Mi bemol Major op. 55 Eroica

Dirijorul Ion Marin

London Symphony Orchestra, una dintre cele mai importante orchestre ale lumii, oferă un concert marţi, 8 septembrie, la ora 20:00, dirijată de Ion Marin. Solist: pianistul Lars Vogt.

În program:

Enescu – Suita pentru orchestră nr. 2 în Do Major op. 20

Grieg – Concertul în la minor pentru pian, op. 16

Stravinsky – Muzica baletului Pasărea de foc

Lars Vogt s-a impus rapid drept unul dintre pianiştii de frunte ai generaţiei sale. Născut în oraşul german Düren în 1970, a ajuns prima oară în atenţia publicului când a câştigat locul 2 la Concursul Internaţional de Pian din Leeds în 1990. S-a bucurat de o carieră variată timp de peste 20 de ani. Versatilitatea sa artistică se întinde de la nucleul repertoriului clasic (Mozart, Beethoven, Schumann şi Brahms) până la romantici (Grieg, Ceaikovski şi Rahmaninov) trecând prin uimitorul Concert al lui Lutoslawski. Muzician de cameră activ, Lars Vogt lucrează tot mai mult în prezent cu orchestre, atât în calitate de dirijor, cât şi conducând orchestra din faţa pianului.

Momentele de vârf din stagiunea 2013/14 a lui Lars Vogt includ concerte la Amsterdam şi Londra împreună cu Royal Concertgebouw Orchestra sub bagheta lui Mariss Jansons, un turneu în China şi concerte la Berlin şi Viena cu Deutsches Symphonie-Orchester Berlin sub bagheta lui Tugan Sokhiev, plus o apariţie cu Dresden Staatskapelle şi Christian Thielemann la Théâtre des Champs-Elysées. În Elveţia, este artist-în-rezidenţă la Zürich Chamber Orchestra, ceea ce presupune şi o săptămână de concerte ca solist şi dirijor. Alte apariţii de concert includ NDR Hamburg, Guerzenich Köln, Munich Chamber Orchestra, Orchestre Philharmonique de France, Rotterdam Philharmonic, Orchestre de la Suisse Romande şi City of Birmingham Symphony cu Andris Nelsons. În afara Europei, revine la NHK Symphony în Tokyo cu Roger Norrington şi ţine concerte cu Boston şi St Louis Symphony Orchestras.

Pianistul Lars Vogt

Lars Vogt se bucură de o reputaţie solidă ca muzician de cameră şi apariţiile lui recente includ Londra, Paris, München, Viena, Madrid, Roma şi New York. În iunie 1998, a pus bazele unui festival la Heimbach, Germania. Cunoscut drept Spannungen, marele său succes a fost marcat de lansarea a 10 înregistrări live la EMI. Are parte de parteneriate regulate cu colegi cum ar fi Christian Tetzlaff şi Thomas Quasthoff şi colaborează ocazional cu actorul Klaus-Maria Brandauer şi cu actorul de comedie Konrad Beikircher.

Având un contract cu casa de discuri EMI, Lars Vogt a lansat acolo 15 albume, printre care Hindemith Kammermusik No 2 cu Berlin Philharmonic/Claudio Abbado, concertele de pian de Schumann şi Grieg plus primele două concerte ale lui Beethoven împreună cu City of Birmingham Symphony Orchestra/Sir Simon Rattle, care a spus despre el că este “unul dintre cei mai remarcabili muzicieni din orice categorie de vârstă cu care am avut şansa să lucrez”. Înregistrările sale recente includ un album solo cu muzică de Schubert pentru CAvi- music şi concertele lui Mozart cu Salzburg Mozarteum Orchestra pentru Oehms, un album solo cu muzică de Liszt şi Schumann pentru Berlin Classics şi Sonatele lui Mozart cu Christian Tetzlaff pentru Ondine.

London Symphony Orchestra este considerată una dintre cele mai importante orchestre din lume. De la înființarea sa în 1904, a atras mereu artişti de excepţie din toate colţurile lumii,

Soliştii şi dirijorii de la pupitrul ei aparţinân elitei muzicale, printre ei aflându-se Valery Gergiev – Dirijor Principal, André Previn – Dirijor Laureat, Daniel Harding şi Michael Tilson Thomas – Dirijori Principali. Bernard Haitink, Pierre Boulez şi Sir Simon Rattle sunt, de asemenea, oaspeţi fideli ai orchestrei.

LSO se mândreşte cu statutul său de orchestra-rezident la Barbican Center, susţinând peste 70 de concerte pe an pentru publicul său de la Londra şi alte 70 de concerte în turnee din străinătate, prosperând pe marginea stabilităţii oferită de reşedinţa sa permanentă din 1982. În plus, orchestra desfăşoară o rezidenţă anuală de succes la Lincoln Centre, New York, şi este orchestră-rezident la nivel internaţional a sălii Pleyel din Paris, concertând, de asemenea, în mod regulat, în Japonia şi Orientul Îndepărtat. Între 2010-2013, a fost orchestră-rezident la Aix-en-Provence Festival.

London Symphony Orchestra

LSO se diferenţiază de alte orchestre internaţionale prin profunzimea angajamentului său cu privire la educaţia muzicală, ajungând la peste 60.000 de oameni în fiecare an. Programul premiat, LSO Discovery, care a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare în 2010, permite orchestrei să ofere persoanelor de toate vârstele o oportunitate de a se implica în procesul de creaţie a muzicii şi de a intra în extraordinara lumea a sunetului.

LSO Live este în prezent casă de discuri de success, folosind cea mai recentă tehnologie de înregistrare pentru a face disponibile cele mai bune performanţe ale orchestrei audienţelor de peste tot din lume. Până în prezent, LSO Live a lansat peste 80 de înregistrări cu artişti precum Sir Colin Davis, Valery Gergiev, Bernard Haitink şi Mstislav Rostropovich.

LSO a fost orchestra oficială de la ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2012, interpretând memorabil Chariots of Fire cu Rowan Atkinson, fiind dirijată de Sir Simon Rattle. LSO a înregistrat, de asemenea, coloana sonoră pentru sute de filme, printre care Philomena, Pixar’s Brave, patru dintre filmele Harry Potter, The King’s Speech, Superman şi toate cele şase filme Star Wars.

London Symphony Orchestra va oferi un al doilea concert miercuri, 9 septembrie, la ora 20:00, de asemenea sub bagheta dirijorului Ion Marin.

Violonistul Renaud Capucon şi violoncelistul Gautier Capucon

Solişti: violonistul Renaud Capuçon şi violoncelistul Gautier Capuçon.

În program:

Brahms – Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor op.102

Mahler – Simfonia nr.5 în do diez minor

Recunoscut drept unul dintre cei mai valoroşi violocelişti ai generaţiei sale, „o nouă stea pe firmamentul violoncelului” (Gramophone), Gautier Capuçon a fost numit „cel mai talentat nou artist” după ce a câştigat competiţia franceză Victoires de la Musique (2001).

Născut în Chambéry, Franţa, în 1981, Gautier Capuçon avea patru ani şi jumătate când a început să studieze violoncelul la Şcoala Naţională de Muzică din Chambéry. A studiat apoi la Paris, la Conservatorul Naţional Superior, cu Philippe Muller şi Annie Cochet-Zakine, şi la Viena, cu Heinrich Schiff.

A cântat cu Orchestra de Tineret a Uniunii Europene şi cu Gustav Mahler Jugendorchester. Recent a cântat alături de Orchestra din Philadephia, sub bagheta lui Charles Dutoit, National Symphony Orchestra din Washington, D.C. (Leonard Slatkin), Filarmonica Radio Franceză (Myung-Whun Chung), Orchestre de Paris (Paavo Järvi), cât şi alături de Filarmonica din Dresda. În august 2008, Capuçon a colaborat cu fratele său, Renaud, dar şi cu Martha Argerich şi Gustavo Dudamel, la Festivalul din Salzburg, interpretând Triplul Concert al lui Beethoven, care a fost înregistrat live pe DVD.

Pasionat de muzica de cameră, violoncelistul interpretează alături de Nicholas Angelich, Martha Argerich, Daniel Barenboim, Yuri Bashmet, şi mulţi alţii. Ca solist al unor orchestre internaţionale, a avut turnee în Franţa, Elveţia şi Germania alături de Orchestra de Cameră a Europei, dirijată de Myung-Whun Chung, Semyon Bychkov și Bernard Haitink. El a cântat şi alături de Deutsches Symphonie-Orchester din Berlin, Orchestre Philharmonique de Radio France, Orchestre National de France, WDR Koöln, City of Birmingham Orchestra, NHK Symphony, Royal Philharmonic, Bayerische Rundfunk Orchester, Monte Carlo Philharmonic, Academia St. Martin in the Fields, Orchestra Santa Cecilia din Roma…

Gautier Capuçon cântă la un violoncel Matteo Goffriler din 1701.

Născut la Chambéry în 1976, Renaud Capuçon şi-a început studiile la Conservatoire National Supérieur de Musique din Paris la vârsta de 14 ani, câştigând numeroase premii în timpul celor cinci ani petrecuţi acolo. După aceea, s-a mutat la Berlin pentru a studia cu Thomas Brandis şi Isaac Stern şi i s-a decernat Premiul Academiei de Arte Berlin. În 1997, a fost invitat de Claudio Abbado să devină concertmaistru al Gustav Mahler Jugendorchester, post pe care l-a deţinut timp de trei veri, lucrând cu dirijori precum Pierre Boulez, Seiji Ozawa, Daniel Barenboim, Franz Welser-Moest şi însuşi Abbado.

Încă din acea perioadă, Renaud Capuçon a devenit cunoscut drept un solist de cel mai înalt nivel. A evoluat alături de orchestre ca Berlin Philharmonic sub bagheta lui Haitink şi a lui Robertson, Boston Symphony cu Dohnanyi, Orchestre de Paris cu Eschenbach şi Orchestra Simon Bolivar cu Dudamel. Violonistul face de asemenea turnee lungi ca artist solo şi în stagiunile următoare va interpreta ciclul complet al Sonatelor pentru vioară de Beethoven împreună cu pianistul Frank Braley în toată lumea.

Muzica de cameră este o zonă foarte importantă pentru Renaud Capuçon şi a lucrat cu Argerich, Barenboim, Bronfman, Grimaud, Kovacevich, Pires, Pletnev, Repin, Bashmet şi Mørk, dar şi cu fratele său Gautier Capuçon, violoncelist cu care colaborează în mod regulat. Aceste colaborări l-au dus la festivaluri din Edinburgh, Londra (Mostly Mozart), Berlin, Lucerne, Verbier, Aix-en-Provence, Roque d’Anthéron, San Sebastian, Stresa, Tanglewood şi multe altele.

Renaud Capuçon cântă pe vioara Guarnieri del Gesù “Panette” (1737) care i-a aparţinut lui Isaac Stern, instrumentul fiind achiziţionat pentru el de Banca Svizzera Italiana (BSI).

Dirijorul Yuri Temirkanov

Joi, 10 septembrie, pe scena Sălii Palatului va urca Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra, într-un concert „In memoriam Gheorghe Halmos“. La pupitru, maestrul Yuri Temirkanov. Solistă: strălucita pianista Elisabeth Leonskaja

În program:

Enescu – Uvertura de concert Pe teme în caracter popular românesc în La Major op. 32

Rachmaninov – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor op. 18

Rimsky-Korsakov– Suita simfonică op. 35 Sheherazade

Începând cu 1988, Yuri Temirkanov a fost director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Filarmonice din Sankt Petersburg, cu care desfăşoară în mod regulat turnee şi înregistrări internaţionale majore.

Născut în oraşul caucazian Nal’chick, Yuri Temirkanov a început studiile muzicale la vârsta de nouă ani. Când a împlinit treisprezece ani, a urmat Leningrad School for Talented Children, unde a continuat studiile la vioară şi violă. După absolvire, a urmat Conservatorul din Leningrad, unde a terminat studiile la violă iar mai târziu s-a întors pentru a începe studiile de dirijat, absolvind în 1965. După ce a câştigat prestigiosul concurs All-Soviet National Conducting Competition în 1966, Temirkanov a fost invitat de către Kirill Kondrashin să întreprindă împreună un turneu în Europa şi Statele Unite, cu violonistul legendar David Oistrakh şi Moscow Philharmonic Orchestra.

Yuri Temirkanov şi-a făcut debutul cu St Petersburg Philharmonic Orchestra (fosta Filarmonică din Leningrad), la începutul anului 1967 şi a fost apoi invitat să se alăture orchestrei ca dirijor asistent al lui Yevgeny Mravinsky. În 1968, el a fost numit dirijor principal la Leningrad Symphony Orchestra, unde a rămas până la numirea sa ca director muzical al Teatrului de operă şi balet Kirov (în prezent Teatrul Mariinsky) în 1976. A rămas în această poziţie până în anul 1988, iar producţiile sale Evgheni Oneghin şi Dama de pică au devenit legendare în istoria teatrului.

Maestrul Temirkanov este un dirijor frecvent invitat de orchestre importante din Europa, Asia şi Statele Unite. A apărut împreună cu orchestre europene majore: Berlin Philharmonic, Vienna Philharmonic, Dresden Staatskapelle, London Philharmonic, London Symphony, Philharmonia Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Accademia di Santa Cecilia, Rome, Teatro alla Scala din Milano…

După ce şi-a făcut debutul la Londra cu Royal Philharmonic Orchestra în 1977, maestrul a fost numit dirijor invitat principal, iar apoi în 1992, a fost numit dirijor principal. Între 1992-1997 el a fost, de asemenea, dirijor invitat principal la Dresden Philharmonic Orchestra şi între 1998-2008, dirijor invitat principal la Danish National Radio Symphony Orchestras. Un vizitator obişnuit în SUA, el dirijează orchestre importante din New York, Philadelphia, Boston, Chicago, Cleveland, San Francisco şi Los Angeles. A fost director muzical al Orchestrei Simfonice din Baltimore din anul 2000 până în 2006, şi dirijor invitat principal al Teatrului Bolshoi până în 2009. Între 2010 – 2012 a fost director muzical al Teatrului Regio di Parma.

Timp de zece zile, pe parcursul vacanţei de Crăciun, maestrul Temirkanov găzduieşte în fiecare an Festivalul de Iarnă din Piaţa de Artă, din Sankt Petersburg. Unic în conceptul său, festivalul reuneşte artişti de cel mai înalt nivel al oraşului, confirmând statutul oraşului Sankt-Petersburg ca una dintre capitalele culturale ale Europei.

De multe decenii, Elisabeth Leonskaja este printre cei mai admiraţi pianişti ai vremurilor noastre. Elisabeth Leonskaja a mers pe urmele marilor muzicieni din epoca sovietică, printre care se numără David Oistrah, Sviatoslav Richter şi Emil Gilels, care nu şi-au mutat niciodată atenţia de la chintesenţa muzicii, în ciuda faptului că lucrau într-un mediu politic extrem de dificil. Modestia ei aproape legendară o face să rămână şi acum oarecum timidă în faţa presei. Însă, de îndată ce iese pe scenă, publicul simte forţa care vine din faptul că muzica este şi a fost mereu munca ei de o viaţă. Născută la Tbilisi, în Georgia, dintr-o familie rusă, a fost considerată un copil minune şi a dat primele concerte la vârsta de 11 ani. Talentul ei excepţional a adus-o curând la studii la Conservatorul din Moscova. În timp ce era încă studentă acolo, a câştigat premii importante la competiţiile internaţionale George Enescu, Marguerite Long şi Queen Elizabeth.

Pianista Elisabeth Leonskaja

Dezvoltarea muzicală a lui Elisabeth Leonskaja a fost modelată sau influenţată în mod decisiv de colaborarea cu Sviatoslav Richter. Profesorul i-a recunoscut talentul excepţional şi i-a favorizat dezvoltarea nu doar prin ceea ce a învăţat-o şi prin sfaturile lui, ci şi invitând-o să cânte numeroase duete împreună cu el. Parteneriatul muzical şi prietenia personală dintre Sviatoslav Richter şi Elisabeth Leonskaja a durat până la moartea lui Richter în anul 1997. In 1978, Elisabeth Leonskaja a părăsit Uniunea Sovietică şi s-a stabilit la Viena. Concertele ei senzaţionale de la Festivalul Salzburg din 1979 au marcat începutul carierei permanent ascendente de pianistă de concert în Occident.

Elisabeth Leonskaja a apărut ca solistă cu practic toate orchestrele importante ale lumii, cum ar fi New York Philharmonic, Los Angeles Philharmonic Orchestra, Cleveland Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra London, Zurich Tonhalle Orchestra, Berlin Philharmonic Orchestra, Gewandhausorchester Leipzig, orchestrele radio din Hamburg, Köln şi München, Czech Philharmonic Orchestra şi multe altele, sub bagheta unor dirijori de seamă precum: Kurt Masur, Sir Colin Davis, Christoph Eschenbach, Christoph von Dohnanyi, Kurt Sanderling, Maris Jansons, Yuri Temirkanov şi mulţi alţii.

În ciuda programului ei încărcat de solistă, muzica de cameră a jucat mereu un rol proeminent în munca ei creativă, şi are apariţii frecvente alături de cvartetele Emerson, Borodin şi Artemis.

În patria ei adoptivă, Austria, realizările remarcabile ale lui Elisabeth Leonskaja i-au adus o largă recunoaştere. A devenit Membru de Onoare al Konzerthaus din Viena. În 2006, i-a fost decernată decoraţia Crucea Austriacă, Clasa Întâi, pentru serviciile aduse vieţii culturale din ţară – cel mai înalt titlu de acest tip din Austria. Astăzi, “Leoaica claviaturii” s-a maturizat, devenind o pianistă excepţională, care nu mai are nevoie să-şi scoată în evidenţă virtuozitatea şi se bucură de cea mai caldă primire oriunde ar apărea.

Violonistul Valeriy Sokolov

Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra va susţine un al doilea concert vineri, 11 septembrie, la ora 19:30, tot sub bagheta lui Yuri Temirkanov. Solist: violonistul Valeriy Sokolov, laureat al Concursului Internaţional George Enescu – 2005.

În Program:

Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35

Şostakovici – Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93

Istoria primii orchestre simfonice din Rusia începe în anul 1882, când a fost înființată în baza Ordinului lui Alexandru al III-lea, având calitatea de Cor al Muzicanților Curţii. La începutul secolului XX, corul a interpretat poemele simfonice O viaţă de erou şi Aşa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss, Simfonia Nr. 1 de Mahler şi Simfonia a IX-a de Bruckner, Poemul extazului de Scriabin şi Simfonia Nr. 1 de Stravinsky, prima dată în Rusia. În acea perioadă, orchestra a fost dirijată de A. Nikisch, R. Strauss, A. Glazunov și S. Kussevitsky.

În 1921, orchestrei i-a fost pusă la dispoziţie fosta Sală a Adunării Nobilimii şi astfel s-a deschis prima Filarmonică a țării. Împreună cu orchestra au apărut pe scenă dirijori precum B. Walter, F. Weingartner, H. Abendroth, O. Fried, E. Kleiber, P. Monteux şi O. Klemperer şi soliştii V. Horowitz, J. Heifetz, Şostakovici şi Prokofiev. În 1918, orchestra a prezentat premiera Simfoniei clasice a lui Prokofiev, iar în 1926 – Simfonia Nr. 1 de Şostakovici.

Anul 1938 a reprezentat începutul perioadei cunoscute sub numele de „Epoca lui Mravinsky”, iar anii de lucru intens i-au oferit orchestrei un loc printre cele mai importante ansambluri din lume. În 1946, orchestra a avut primele concerte internaţionale. În acea perioadă, orchestra a continuat să lucreze cu dirijori şi solişti de top. Printre dirijori îi menţionăm pe K. Kondrashin, E. Svetlanov, I. Markevich, Z. Mehta, L. Maazel, Ch. Munch şi Ch. Bruck. Printre solişti au fost G. Gould, V. Cliburn, S. Richter, E. Gilels, D. Oistrakh, L. Kogan, I. Stern şi Y. Menuhin.

Din 1988 încoace, orchestra este condusă de Yuri Temirkanov. Recent, aceasta a fost clasată printre primele douăzeci de orchestre ale lumii (conform revistei Gramophone) și a avut turnee în Europa, Asia, America, participând şi la prestigioase festivaluri muzicale – în Lucerna, la MiTo, la Verbier şi Annecy.

Criticii exigenţi scriu despre orchestră cu respect statornic: „Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg nu reprezintă numai gloria ce încununează cultura rusească, ci şi cel mai bun reprezentant al Statului – astfel a fost sub domnia ţarilor, sub conducerea sovietică şi rămâne astfel până astăzi… Temirkanov şi membrii orchestrei au atins un asemenea nivel de înţelegere reciprocă încât aceştia par o prelungire a mâinilor sale… această orchestră a devenit un ambasador fundamental al şcolii simfonice ruseşti pe plan mondial”, scria criticul de la Le Figaro, în 2013.

Violonistul Valeriy Sokolov este din ce în ce mai căutat pentru interpretările sale uimitor de mature ale unora dintre cele mai dificile lucrări din repertoriul pentru vioară. Momentele de vârf sunt reprezentate de recitaluri la Mariinsky Theatre, festivalurile din Verbier şi Colmar, cât şi propriul festival din Harkov, Ucraina (acum la a doua ediţie). Înregistrările concertelor de Bartók şi Ceaikovski cu Tonhalle-Orchester Zürich şi David Zinman au fost lansate la EMI/Virgin în octombrie 2011.

A lucrat cu dirijori cunoscuţi precum Vladimir Ashkenazy, Ivor Bolton, Andrey Boreyko, Susanna Mälkki, Yannick Nézet-Séguin, Peter Oundjian, Vasily Petrenko, Kwamé Ryan, Hubert Soudant, Yan Pascal Tortelier. De asemenea, a apărut alături de orchestre cum ar fi Rotterdam Philharmonic Orchestra, Tokyo Symphony Orchestra, Mozarteumsorchester, Die Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Cleveland Orchestra şi Hallé; de asemenea, a participat la festivalurile din Aspen, St Denis şi Gstaad. În februarie 2008, a oferit premiera americană a Concertului pentru pian şi vioară compus de Boris Tichenko la Carnegie Hall.

Valeriy apare cu regularitate la Théâtre du Châtelet din Paris în recitaluri şi este un oaspete frecvent al seriei Grands Interprètes de la Auditorium din Lyon şi la Wigmore Hall din Londra. De asemenea, a cântat la festivalurile Kissinger Sommer, Lockenhaus, Ravenna şi Mecklenburg-Vorpommern şi a apărut la Lincoln Center, Festspielhaus Baden-Baden, Essen Philharmonie şi în Vancouver şi Hong Kong. Muzician de cameră devotat, Valeriy se bucură de colaborări regulate cu pianiştii Kathryn Stott, Evgeniy Isotov şi Denis Matsuev, cu violoniştii Vadim Repin şi Renaud Capuçon, cât şi cu violoncelistul Leonid Gorokhov.

A câştigat premiul Study Grant la Concursul internaţional Pablo Saraste din Pamplona, Spania, în 1999, premiu datorită căruia a putut studia cu Natalia Boyarskaya la Yehudi Menuhin School din Anglia. În septembrie 2005, Valeriy a câştigat Marele Premiu al Concursului internaţional George Enescu, cu o interpretare a Concertului pentru vioară de Beethoven. De asemenea, a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare cu Sonata nr. 3 de Enescu, cât şi Premiul Fundaţiei Enescu. Este susţinut cu generozitate de Accenture Foundation, în cadrul programului lor pentru tineri muzicieni.

Dirijorul Constantinos Carydis

Bayerisches Staatsorchester va concerta sâmbătă, 12 septembrie, la ora 19:30, avându-l la pupitru pe Constantinos Carydis. Solist: pianistul Pierre Laurent Aimard.

În program:

Enescu – Poemul simfonic Isis (1923) – orchestrat de Pascal Bentoiu după schiţele compozitorului. Cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia

Beethoven – Concertul nr.5 în Mi bemol Major op. 73 pentru pian şi orchestră

Şostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor op. 47

Fondat în 1940 sub conducerea lui Ion Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca un ansamblu de elită. A fost condus, de-a lungul anilor, de Dumitru D. Botez, Dumitru D. Stancu, Gheorghe Danga, Constantin Petrovici, Emanoil Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş. În prezent, la pupitrul Corului se află Dan Mihai Goia.

Repertoriul corului s-a diversificat ca urmare a miilor de minute de înregistrări speciale, emisiuni TV, concerte a cappella şi vocal simfonice (Simfonia a IX-a de Beethoven; Misa în si minor, Mathäuss Passion, Oratoriul de Crăciun de Bach; Anotimpurile de Haydn; Misa Încoronării şi Recviem-ul de Mozart, Recviem-ul de Verdi; Requiem-ul german de Brahms; Carmina Burana de Orff; Simfonia a III-a de Enescu etc.).

În anul 1996, Corul Academic Radio a primit Premiul Uniunii Criticilor Muzicali.

Dirijorul Constantinos Carydis a încheiat sezonul 2013/14 cu un concert de mare succes, dirijând Frankfurter Museumsorchester, despre care Frankfurter Rundschau a scris: “La vârsta de 40 de ani, dirijorul de origine greacă a fost la fel de intens atât în cele mai liniştite momente cât şi în momentele de maximă intensitate, care păreau să însufleţească sala de spectacol. El este calm ca interpret, îşi cunoaşte limitele, dând formă chiar şi la cel mai mic act muzical”.

În 2014/15 a debutat la Orchestra Svizzera Italiana (atât la Lugano, cât şi la festivalul Settimane Musicale di Ascona), Bamberger Symphoniker şi Mozarteumorchester Salzburg. Angajamente anterioare au inclus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Münchner Philharmoniker, Bayerisches Staatsorchester, Mahler Chamber Orchestra (cu care el a apărut, de asemenea, la Festivalul de la Atena), Deutsches Sinfonieorchester Berlin, NDR Sinfonieorchester, Konzerthausorchester Berlin, Tonhalle -Orchester Zürich şi Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino.

La Bayerischer Staatsoper, în 2014/15, Carydis a dirijat Don Giovanni de Mozart şi o nouă producţie cu Pelléas et Mélisande de Debussy, pentru Münchner Festspiele din 2015. Relaţia lui apropiată cu Oper Frankfurt a inclus un spectacol de Barry Kosky, care a cuprins Dido and Aeneas de Purcell şi Duke Bluebeard’s Castle de Bartók la Festivalul Internaţional de la Edinburgh din 2013.

În 2011 Constantinos Carydis a fost distins cu premiul Carlos Kleiber de către Bayerische Staatsoper.

Pianistul Pierre Laurent Aimard

Aclamat pe scală largă ca o figură-cheie în muzica contemporană şi un interpret semnificativ, unic, al repertoriilor de pian pentru orice vârstă, Pierre-Laurent Aimard concertează cu orchestre importante din lume sub bagheta unor dirijori precum Riccardo Chailly, Vladimir Jurowski, Peter Eötvös, Sir Simon Rattle şi Esa-Pekka Salonen. El a creat, regizat şi interpretat într-o serie de rezidenţe, inclusiv proiecte la Carnegie Hall, Lincoln Center din New York, Philharmonie Berlin, Cité de la Musique din Paris, Tanglewood Festival şi Southbank Centre din Londra. În prezent, Aimard este director artistic al Festivalului Aldeburgh unde a adunat un public impresionat şi critici cunoscuţi datorită repertoriilor sale inovatoare.

Evenimentele principale actuale şi viitoare includ recitaluri solo în Londra, New York, Chicago, Paris, Tokyo, Viena, Beijing şi Amsterdam. Alte apariţii includ concerte cu Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Filarmonică din Londra, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin şi Orchestra de Cameră a Europei.

Aimard a avut colaborări strânse cu mulţi compozitori importanţi, inclusiv Kurtág, Stockhausen, Carter, Boulez şi Benjamin şi a avut o asociere pe termen lung cu György Ligeti, înregistrând lucrările sale complete pentru pian. Cel mai recent, pianistul a interpretat ultima lucrare de Elliott Carter: Epigrame pentru pian, violoncel şi vioară, care a fost scrisă pentru el.

Prima sa lansare DG, Art of Fugue de Bach, a primit atât premiul Diapason d’Or cât şi Choc du Monde de la Musique.

Soprana Anne Schwanewilms

Bayerisches Staatsorchester va susţine un al doilea concert duminică, 13 septembrie, la ora19:30. Dirijor: Sebastian Weigle.

În program:

Strauss – Elektra (varianta de concert)

Solişti: mezzosopranele Agnes Baltsa, Heike Grötzinger, Okka von der Damerau, sopranele Elena Pankratova, Anne Schwanewilms, Marzia Marzo, Anna Rajah, Helena Zubanovich, Eri Nakamura, Iris Kupke şi Angela Brower, baritonul René Pape, tenorii Ulrich Ress şi Kevin Conners, basul Christoph Stephinger.

Basul René Pape a studiat în oraşul său natal, Dresda, şi a debutat încă din timpul şcolii la Opera de Stat din Berlin (1988), rămânând până azi membru al instituției. Toate rolurile principale din repertoriul său (Rocco, König Marke, König Hein-rich, Pogner, Fasolt, Hunding, Sarastro, Figaro, Leporello, Parsifal, Boris Godunov şi Don Giovanni) au fost dirijate de Daniel Barenboim. Pe Ramphis l-a interpretat sub bagheta lui Zubin Mehta.

A apărut pe scena marilor opere din Europa, Japonia (în cadrul unor turnee cu Metropolitan New York şi Opera de Stat din Berlin) şi SUA. Este invitat în mod frecvent la Metropolitan Opera New York (contract inclusiv pentru stagiunea 2016-2017). Sub bagheta lui James Levine a apărut în noile producţii Tristan şi Isolda (König Marke), Fidelio (Rocco), Don Giovanni (Leporello), Faust (Mephisto), cât şi în re-puneri în scenă ale operelor Lohengrin (König Heinrich), Maeştrii cântăreţi din Nürnberg (Pogner). A interpretat pentru prima oară rolul lui Gurnemanz în Parsifal sub bagheta lui Valerij Gergiev.

În calitate de solist, a cântat alături de marile orchestre simfonice ale lumii, în majoritatea sălilor de concert de pe glob: Tokio, Madrid, Londra, Florenţa (Maggio Musicale), Roma, New York (Filarmonica din New York, sub bagheta lui Sir Colin Davis, Lorin Maazel şi Kurt Masur), Chicago (alături de Orchestra Simfonică din Chicago, dirijată de Sir Georg Solti şi Daniel Barenboim), Paris (Orchestre de Paris, cu Daniel Barenboim şi Semyon Bychkov), Orchestra Simfonică din Cleveland (sub bagheta lui Franz Welser-Möst), Philadelphia (Orchestra din Philadelphia, condusă de Wolfgang Sawallisch), Filarmonica din Berlin, Orchestra Radio-Simfonică Bavareză, Opera de Stat Bavareză (condusă de Zubin Mehta) şi Filarmonica din Munchen.

Baritonul Rene Pape

René Pape a câştigat două Premii Grammy şi a fost ales Vocalistul Anului 2002 de revista Musical America. În ianuarie 2007 a primit Opera News Award în New York, iar în octombrie 2010 a fost recompensat cu MET Meistersinger.

Combinaţia de sensibilitate muzicală, tehnică la superlativ şi prezenţă scenică spectaculoasă o plasează pe Elena Pankratova în mijlocul noii generaţii de soprane dramatice. Succesul extraordinar al primului său rol – soţia lui Dyer în Die Frau ohne Schatten de Strauss – la Florence May Festival în 2010, sub conducerea maestrului Zubin Mehta s-a dovedit a fi un progres important pentru cariera ei. De asemenea, a reuşit să primească invitaţii de la teatre de renume precum Alla Scala (2012), Teatro Colon Buenos Aires (2013), Opera de stat bavareză din München (2013) şi Royal Opera House Covent Garden (2014).

Născută în Ekaterinburg, unul din cele mai mari centre industriale şi culturale ale Rusiei, Elena Pankratova a studiat iniţial arta dirijjorală şi pianul în oraşul natal, înainte de a absolvi (cu Magna cum laude), în calitate de cântăreaţă şi actriţă Conservatorul de Stat din St. Petersburg. Ea a fost câștigătoarea a mai multor concursuri internaţionale de canto din Italia şi Spania şi a lucrat ani de zile cu marea soprană Renata Scotto, lărgindu-şi astfel perspectivele în repertoriul italian.

Evenimentele importante din cariera Elenei Pankratova includ Odabella în Attila de Verdi, Leonora în Il Trovatore, rolurile din Turandot, Elektra Götterdämmerung, Zigeunerbaron, La Forza del Destino, Norma…

Cântăreaţa a primit o apreciere entuziastă atât de la critici cât şi de la public pentru interpretările sale din Stabat Mater de Pergolesi la Sala Kioi din Tokyo, Simfonia nr. 14 de Shostakovich la Prinzregententheater din München, Simfonia nr. 2 de Mahler la Alte Oper din Frankfurt, Simfonia a 8-a de Mahler şi Magna Peccatrix, precum şi Stabat Mater de Rossini în Marsilia în 2012.

Dirijorul Leo Hussain

Luni, 14 septembrie, nu rataţi concertul Corului şi Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijate de Leo Hussain. Dirijorul Corului: Iosif Ion Prunner

În program: Alban Berg – Wozzeck

Solişti: baritonul Michael Volle, soprana Evelyn Herlitzius, tenorul Arnold Bezuyen, basul Martin Winkler, tenorul Marius Vlad Budoiu, tenorul Cosmin Ifrim, Maria Jinga (contr-alto), basul Valentin Vasiliu, baritonul Vasile Şerban.

Dirijor Leo Hussain a intrat în atenţia internaţională în 2009, când a fost numit în funcţia de director muzical la Salzburg Landestheater. De asemenea, a avut un debut senzational la Théâtre de la Monnaie (Bruxelles) într-o nouă producţie, universal aclamată, a lui György Ligeti – Le Grand Macabre de La Fura dels Baus.

Apoi, Hussain a fost invitat la unele dintre cele mai celebre orchestre şi teatre de operă, printre care Symphoniker Wiener, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, BBC Symphony Orchestra, Mozarteum Orchester Salzburg, Berliner Staatsoper, Theater an der Wien, English National Opera, Mariinsky Theatre, Frankfurt Opera si mai multe proiecte ale Operei La Monnaie.

A primit aprecieri critice entuziaste în presa britanică pentru Visul unei nopţi de vară, de Benjamin Britten, la English National Opera. Financial Times scria: “Leo Hussain şi orchestra au ţesut magie, realizând unul dintre cele mai ameţitoare şi tulburătoare spectacole de la English National Opera”. A dirijat în deschiderea stagiunii Deutsches Symphonie-Orchester Berlin la Berlin Musikfest, Les Pêcheurs de Perles la Opera Comique din Paris şi Oedipe de George Enescu. la Teatrul La Monnaie.

În perioada următoare va dirija concerte simfonice la pupitrul NHK Symphony, Stuttgart Radio Symphony, Deutsche Radio Philharmonie, Indianapolis Symphony şi Orchestre Philharmonique de Luxembourg.

Născut în 1978, Leo Hussain a studiat la Cambridge University şi Royal Academy of Music, având colaborări cu unii dintre cei mai buni dirijori ai lumii, printre care Sir Simon Rattle, Valery Gergiev, Riccardo Muti şi Yannick Nezet-Seguin. Cariera sa în opera a început în 2004 ca Director artistic în sezonul de primăvară pentru English Touring Opera, dirijând ulterior îndeosebi în Marea Britanie (inclusiv pentru Glyndebourne on Tour şi Opera North). A fost numit Director muzical la Newbury Choral Society în 2004. În perioada recentă, a avut multe colaborări cu Festivalul de la Salzburg, unde a asistat diverşi dirijori în concerte – Simon Rattle şi Berlin Philharmonic pentru Pelléas et Mélisande, Gergiev şi Wiener Philharmoniker pentru Benvenuto Cellini, Muti pentru Otello şi Die Zauberflöte.

Corul Academic al Filarmonicii George Enescu

Tenorul Arnold Bezuyen, veteran al companiilor internaţionale precum Teatro alla Scala, Los Angeles, Festivalul Bayreuth, Covent Garden şi Staatsoper din Viena, a debutat recent ca Loge în producţia MET Das Rheingold, interpretându-l apoi pe Bacchus în opera Ariadne auf Naxos, la Bordeaux.

Arnold Bezuyen şi-a început cariera în teatre din Augsburg şi Bremen, cântând rolurile Pinkerton, Rodolfo, Turiddu, cântăreţul în Der Rosenkavalier, Cassio, Ismaele, Alfredo, Alfred, şi Loge. Cu ultimul rol a debutat în 1998 la Festivalul de la Bayreuth sub bagheta lui James Levine şi l-a înregistrat pe CD în acelaşi an alături de Gustav Kuhn.

Arnold Bezuyen a lucrat cu mulţi dirijori celebri precum Pierre Boulez, Sir Andrew Davies, Christoph Eschenbach, Adam Fischer, James Levine, Seiji Ozawa, Antonio Pappano, Jaap van Sweden şi Christian Thielemann.

A dezvoltat un repertoriu de concert extensiv ce se întinde de la Mozart şi Requiemele lui Verdi la piese din secolul 21. Printre recitalurile sale se numără, de exemplu, Das Klagende Lied de Mahler cu orchestra simfonică NDR în Hamburg; King Kandaules de Zemlinsky în Concertgebouw, Amsterdam; şi Les Noces de Stravinsky cu Orchestre de Paris, dirijată de Pierre Boulez.

Bas-baritonul Martin Winkler s-a născut în Bregenz, Austria. A studiat la Universitatea din Viena, alături de Walter Berry. S-a bucurat de un succes uriaş la debut, în rolul Klingsor din Parsifal de Wagner (Tallinn, 2011), ceea ce i-a oferit ulterior roluri importante în operele wagneriene.

În iarna lui 2011 a interpretat cu succes rolul principal în premiera mondială Gogol, de Lea Auerbach, pe scena Teatrului din Viena. Alte roluri importante: rolul principal în Le Grand Macabre de Gyorgy Ligety (la Komische Oper Berlin), tatăl din Hansel şi Gretel pentru Opera de Stat din Praga, Mascarada de Carl Nielsen cu Opera Regală Covent Garden etc.

Wiener Philharmoniker

Marţi, 15 septembrie, la ora 20:00, puteţi audia concertul susţinut de Wiener Philharmoniker. Dirijor: Semion Bychkov. Solistă: soprana Elisabeth Kulman.

În program:

Wagner – Wesendonck– Lieder WWV 91

Ceaikovski – Simfonia nr. 6 în si minor op. 74 Patetica

Format în Uniunea Sovietică, dar realizat în Statele Unite, unde a visat să o ia de la capăt la 22 de ani, Semyon Bychkov e azi unul dintre cei mai căutaţi dirijori din lume, cu o vastă experienţă pe scena mondială. De o importanţă crucială în formarea lui a fost şcoala din tinereţe. „Chiar şi aspectele negative din perioada petrecută în Uniunea Sovietică au fost valoroase. M-au învăţat să fac diferenţa dintre ce e bun şi ce e rău. Iar ce e rău te face mai puternic, pentru că dacă ai forţa să îi rezişti, vei fi bine”, mărturisea retrospectiv Bychkov.

Născut în 1952 în Sankt Petersburg, la acea vreme Leningrad, Bychkov a studiat de mic pianul. Nu acesta era drumul la care visa: „Pianul a fost instrumentul meu, dar încă de la început ambiţiile mele nu erau legate de cariera de pianist. Atunci, ca şi acum, voiam să experimentez muzica prin dirijat.”

Între 1980 şi 1985 a fost director muzical la Grand Rapids Symphony din Michigan şi prim dirijor la Buffalo Philharmonic Orchestra.

În 1989 a primit invitaţia de a prelua bagheta Orchestre de Paris, pe care a acceptat-o: „Pentru mine era esenţial să fac muzică în Europa. Trebuie să fii prezent fizic şi cumva să respiri aerul în care s-a născut acea muzică.” Deşi nu avea nicio conexiune specială cu lucrările franceze, întâlnirea cu pianista Marielle Labèque (care i-a devenit soţie) l-a ajutat să pătrundă muzica locului.

În 1997 a devenit prim dirijor al WDR Symphony Orchestra din Köln, poziţie pe care a ocupat-o până în 2010.

În 2012 a sărbătorit 60 de ani alături de Filarmonica din Viena şi a devenit prim dirijor al BBC Symphony Orchestra, o poziție special creată pentru el după numeroase colaborări acolo.

Dirijorul Semyon Bychkov

În stagiunea 2012-2013, Semyon Bychkov a dirijat Otello de Verdi la Metropolitan Opera şi a concertat alături de London Symphony Orchestra, Moscow Philharmonic, Munich Philharmonic sau NHK Symphony Orchestra din Japonia.

Wiener Philharmoniker (Orchestra Filarmonicii din Viena – OFV), una dintre cele mai renumite orchestre simfonice ale lumii, a fost fondată de O. Nicolai (împreună cu A. Schmidt şi A.J. Becher). Alcătuită prin cooptarea muzicienilor din orchestra de operă a curţii (membrii orchestrei sunt încă recrutaţi din Orchestra Operei de Stat din Viena), OFV a susţinut primul concerte în sala Grosser Redoutensaal din Viena (28 martie 1842). Seriile de concerte regulate au început să aibă loc din 1860 (în sala de concert Grosser Musikvereinssaal din 1870).

Primul turneu în străinătate a avut loc în anul 1900, la Paris. Printre evenimentele tradiţionale ale OFV amintim: 10 – 11 Concerte susţinute pentru abonaţi, Concertul Nicolai (începând cu 1887) şi Concertul de Anul Nou (din 1940). Balul OFV (desfăşurat anual începând cu 1924), e unul din evenimentele majore ale sezonului.

Orchestra a contribuit la lansarea artistică a unor personalităţi remarcabile: A. Nikisch, H. Richter, Franz Schmidt şi A. Rosé. Repertoriul se concentrează pe muzica simfonică clasică (Haydn, Mozart, Beethoven) şi muzica simfonică austriacă a secolului XIX.

OFV foloseşte un acordaj uşor mai înalt comparativ cu cel standard al notei La (440 Hz).

OFV a fost o asociaţie independentă cu structuri democratice de bază („democraţia regilor”) şi a acceptat muzicieni de sex feminin în orchestră începând cu anul 1997 (prima femeie membră a fost harpista A. Lelke). A acordat un “Inel onorific” pentru merite excepţionale lui Rudolf Serkin, Leonard Bernstein, Clemens Krauss, W. Schneiderhan, Herbert von Karajan, Karl Böhm etc.

Soprana Elisabeth Kulman

Elisabeth Kulman este una dintre cele mai importante mezzosoprane din generaţia ei. Ea impresionează publicul şi criticii prin combinaţia unui timbru colorat preţios, versatilitate muzicală şi o prezenţă scenică carismatică.

Cântăreaţă austriacă a urmat studiile la University of Music and Performing Arts din Viena sub coordonarea profesoarei Helena Lazarska. În 2001, ea a debutat cu interpretarea Paminei la Viena Volksoper şi a fost o prezenţă de succes mai ales în roluri de Mozart, cum ar fi Contessa şi Donna Elvira, în acelaşi timp fiind şi o solistă desăvârşită în concerte.

În 2005, Elisabeth Kulman a început să interpreteze roluri de mezzosoprană şi contralto Fach şi prin interpretările sale extraordinare, în cel mai scurt timp ea a fost numită “Favorita publicului nr. 1” (Die Presse), la Vienna State Opera. Printre rolurile sale cele mai importante se număra Fricka (Rhine Gold, Valkyrie), Waltraute (Twilight of the Gods), Carmen, Marina (Boris Godunov), Mrs. Quickly (Falstaff), Herodias (Salome), Ulrica (Masked Ball), Orlofsky (Bat). A câştigat aprecierea internaţională interpretând-o pe Gora din opera Medeea a compozitorului Aribert Reimann în premieră mondială şi pe Smeton în Anna Bolena de Donizetti, alături de Anna Netrebko şi Elina Garanca. La Festivalul de la Salzburg din 2010 a debutat cu mare succes ca Orfeo în opera Orfeo et Euridice de Gluck, dirijată de Riccardo Muti, un rol pe care ea l-a mai avut atât în 2005 şii în 2008, la Opéra National de Paris. În afara rolurilor de operă, un alt obiectiv al activităţilor muzicale desfăşurate de Elisabeth Kulman sunt concertele. Căutată la nivel global, fiind o solistă cu un spectru larg, ea colaborează periodic cu Vienna Philharmonic Orchestra şi cu dirijori precum Nikolaus Harnoncourt, Thomas Hengelbrock şi Sebastian Weigle.

Soprana Valentina Naforniţa

Al doilea concert al Wiener Philharmonic Orchestra are loc miercuri, 16 septembrie, la ora 20:00, tot sub bagheta lui Semyon Bychkov. Solistă: soprana Valentina Naforniţa.

În program:

Haydn – Simfonia nr. 44 în mi minor H 1/44

Enescu – 7 lieduri pe versuri de Clément Marot op. 15

Brahms – Simfonia nr. 3 în Fa Major op. 90

Cântăreaţă tânără, în curs de a se transforma în vedetă internaţională, soprana Valentina Naforniţa îşi vrăjeşte de fiecare dată publicul cu vocea impresionantă şi cu prezenţa ei scenică remarcabilă.

Locuind în prezent la Viena, unde este membru în ansamblul de la Wiener Staatsoper, Valentina este cea mai tânără câştigătoare a concursului BBC Cardiff Singer of the World. De asemenea, a câştigat în 2011 premiul publicului Dame Joan Sutherland.

În februarie 2013, Valentina a avut onoarea să cânte la prestigiosul Bal al Operei din Viena, transmis în direct, care a fost umărit de peste 1,5 milioane de persoane din Austria şi din Bavaria. Printre succesele ei se numără şi debutul la Teatro alla Scala, unde a cântat partitura Gildei din Rigoletto de Verdi, (sub bagheta lui Gustavo Dudamel), fiind foarte apreciată.

A câştigat premiul Emerging Voice la al 62-lea Concurs Anual pentru tineri cântăreţi de operă din Europa (Associazione Lirica Concertistica Italiana), Premiul Orange pentru Tineri Muzicieni (România) şi locul 2 la Concursul de canto Hariclea Darclée. În 2012, a fost invitată să cânte la Competiţia Internaţională de Operă de la Paris, unde a câştigat premiul doi.

Realizări importante din afara Vienei din ultima vreme includ debutul Valentinei la Salzburger Festspiele în rolul Zerlina din Don Giovani, debutul la Staatsoper Berlin în rolul Oscar din Un ballo in maschera, recitalul de debut la Wiener Musikverein şi o apariţie la AIDS Operngala din Bonn. De asemenea, a făcut un turneu prelungit în China împreună cu BBC Concert Orchestra, cu o transmisie televizată în Beijing.

Dirijorul Vasily Petrenko

Royal Liverpoole Philharmonic Orchestra va urca pe scena Sălii Palatului joi 17 septembrie, la ora 20:00.

Dirijor: Vasily Petrenko. Solist: violonistul Alexandru Tomescu

În program:

Respighi – Poemul simfonic Fontane di Roma

Glazunov – Concertul pentru vioara şi orchestră în la minor op. 82

Rachmaninov – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 13

Dirijorul Vasily Petrenko s-a născut în 1976 şi şi-a început educaţia muzicală la Şcoala de Muzică din Sankt Petersburg Capela de Băieţi – ce mai veche şcoală din Rusia. A studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg şi, de asemenea, a participat la cursuri de măiestrie cu personalităţi ca Ilya Musin, Mariss Jansons, Yuri Temirkanov şi Esa-Pekka Salonen. Între 1994 şi 1997, Petrenko a fost dirijor rezident la Opera de Stat din Sankt Petersburg şi la Teatrul de Balet din Teatrul Memorial Mussorgsky. După un considerabil succes în competiţii internaţionale de dirijat, a fost numit Dirijor Principal la Orchestra Academică de Stat din Sankt Petersburg între 2004 şi 2007. În stagiunea recentă, Petrenko a dirijat multe orchestre de marcă din Rusia, inclusiv Filarmonica din Sankt Petersburg şi Filarmonica din Moscova.

A primit pentru prima dată funcţia de Dirijor Principal la Orchestra Filarmonică Regală din Liverpool în septembrie 2006 şi, după şase luni ale primei stagiuni, contractul său a fost extins până în 2012. În 2009, contractul i-a fost din nou extins până în 2015 şi a mai primit titlul de Prim Dirijor. În continuarea debutului său formidabil cu Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii, în care, conform ziarului The Guardian „a oferit o claritate a expresiei de parcă ar fi fost la conducerea orchestrei de ani buni”, a fost numit ca Dirijor Principal pentru a lucra cu orchestra în fiecare stagiune.

Cu peste 30 de opere în repertoriu, în ultimele stagiuni a dirijat câteva producţii la Reisopera din Olanda (Le Villi de Puccini, Messa da Gloria, I due Foscari şi Boris Godounov), iar în martie 2004 a avut un debut fulminant la Opera de Stat din Hamburg, dirijând Dama de Pică de Ceaikovski.

Înregistrările cu Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool includ un dublu CD ce conţine Rothschild’s Violin de Fleishman şi The Gamblers de Şostakovici, şi un disc cu Suitele de balet de Ceaikovski…

Un om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală.

Alexandru Tomescu

Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul Paganini – înger sau demon, care a marcat un hotar în cariera lui.

După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa şi în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

„Alexandru Tomescu scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, evidenţiind contraste, lăsând fiecare frază să trăiască şi să respire. M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whisky”, scria David Larsen în Metro Magazine, Noua Zeelandă.

Un al doilea concert al Royal Liverpool Philharmonic Orchestra este programat vineri, 18 septembrie, la pra 19:00, de asemenea, dirijat de Vasily Petrenko. Solist: pianistul Simon Trpceski. Participă Corul Filarmonicii George Enescu, dirijat de Ion Iosif Prunner.

Pianistul Simon Trpceski

În program:

Rachmaninov – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 în re minor op. 30

Enescu – Simfonia nr. 3 în Do Major op. 21

Născut în Macedonia în 1979, pianistul Simon Trpčeski şi-a câştigat locul printre cei mai remarcabili muzicieni lansaţi în ultimii ani, cântând cu multe dintre cele mai mari orchestre ale lumii şi captivându-şi mereu publicul.

În această stagiune, are prevăzute apariţii alături de orchestrele simfonice din Londra, Seattle, St. Louis, Baltimore, Barcelona şi Galicia, de filarmonicile din Los Angeles, Netherlands Radio, St. Petersburg şi Strasbourg, cât şi alături de Philharmonia, RSO Berlin, NDR Hamburg, Russian National Orchestra şi Suisse Romande Orchestra. În plus, va pleca într-un turneu în Australia şi în Noua Zeelandă.

A susţinut recitaluri în cele mai importante oraşe al lumii. De asemenea, interpretează muzică de camera cu numeroşi alţi solişti de câte ori are ocazia, inclusiv la festivaluri cum sunt cele din Aspen, Verbier şi Risor. Lucrează constant cu tineri muzicieni din Macedonia, pentru a cultiva talentul următoarei generaţii de artişti din ţara sa natală. În urma acestui fapt, i-a fost decernat Ordinul de merit din partea preşedinţiei şi a fost primul artist care a primit titlul de Artist Naţional al Macedoniei.

Royal Concertgebouw Orchestra

Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam încheie, cu două concerte, secţiunea Mari orchestre ale lumii.

Sâmbătă 19 septembrie, la ora 19:30, primul concet va fi dirijat de Andris Nelsons. Solistă: violonista Janine Jansen.

În program:

Bartók – Concertul nr.1 pentru vioară şi orchestră Sz 36, BB 48a

Şostakovici – Simfonia nr. 7 în Do Major op.60 Leningrad

Orchestra Regală Concertgebouw este cotată drept una dintre cele mai bune orchestre din lume. Criticii i-au lăudat dintotdeauna sunetul unic: secţiunea de corzi a orchestrei este „catifelată”, sunetul instrumentelor de suflat din alamă e „de aur”, al celor din lemn „deosebit de personal”, iar instrumentele de percuţie au o reputaţie internaţională. Criticii de specialitate menţionează şi “acustica excepţională” a sălii Concertgebouw, proiectată de arhitectul A.L. van Gendt.

Un alt atu al Orchestrei Regale îl reprezintă influenţa, amprenta dirijorilor. În cei 125 de ani ai existenţei sale, Orchestra Regală Concertgebouw a avut doar şase dirijori! Şi, nu în ultimul rând, ea străluceşte şi prin cei 120 de instumentişti, care provin din peste 20 de ţări. În ciuda dimensiunii, orchestra funcţionează ca una camerală atunci când vine vorba de sensibilitatea cu care membrii săi se ascultă şi lucrează împreună. Un lucru care implică înalte abilităţi individuale şi încredere reciprocă.

Primul dirijor al Orchestrei Regale Concertgebouw a fost Willem Kes, din anul 1888 până în anul 1895. Au urmat Willem Mengelberg (1895-1945), Eduard van Beinum (1945-1959), Bernard Haitink (1963-1988), Riccardo Chailly (1988-2004) şi Mariss Jansons (numit în septembrie 2004).

În timpul celor 50 de ani de dirijat, Willem Mengelberg a invitat compozitori renumiţi să colaboreze cu Orchestra Regală Concertgebouw (tradiţie păstrată până azi): George Benjamin, Oliver Knussen, Tan Dun, Thomas Adès, dar şi Richard Strauss, Gustav Mahler, Claude Debussy, Igor Stravinsky, Bruno Maderna, Witold Lutosawski, Otto Ketting, Luciano Berio, Pierre Boulez, Hans Werner Henze John Adams.

Există două elemente esenţiale ale repertoriului orchestrei: tradiţia şi înnoirea. Este vorba, pe de o parte, despre interpretările muzicii lui Mahler şi Bruckner, precum şi despre menţinerea unor tradiţii speciale – Patimile şi Matineul de Crăciun. Seria proiectelor speciale Alive, Adventurous, Alluring (AAA), include muzica centrată pe diverse teme.

Dirijorul Andris Nelsons

Orchestra Concergebouw susţine annual 80 de concerte la Concertgebouw şi în alte 40 în săli de concert renumite din toată lumea. Are parte de aproximativ 250.000 de spectatori pe an, la care se adaugă publicul transmisiunilor regulate la radio şi televiziune.

A înregistrat peste 1100 LP-uri, CD-uri şi DVD-uri, multe dintre ele câştigând distincţii internaţionale. În 2004, orchestra a lansat propria marcă, RCO Live.

Cu o reputaţie internaţională de invidiat, violonista Janine Jansen apare în mod constant alături de cele mai eminente orchestre ale lumii, inclusiv Royal Concertgebouw Orchestra, Berliner Philharmoniker şi New York Philharmonic. A fost Featured Artist la ediţia 2014 a BBC Proms, culminând cu o apariţie în Last Night of the Proms, cunoscut la nivel internaţional.

După o serie de concerte de mare succes din ultimii ani, în această stagiune Janine se întoarce la San Francisco Symphony (Michael Tilson Thomas), Orchestre de Paris (Paavo Järvi), cât şi la orchestrele filarmonice Royal Stockholm (Sakari Oramo) şi Rotterdam (Valery Gergiev). Apariţiile cu Royal Concertgebouw Orchestra includ concerte cu Andres Orozco-Estrada şi premiera mondială a Concertului pentru vioară compus de Michel van der Aa, sub bagheta lui Vladimir Jurowski; de asemenea, va interpreta lucrarea împreună cu Andrew Litton şi Bergen Philharmonic Orchestra.

Janine Jansen a câştigat numeroase premii, printre care patru premii Edison Klassiek, trei premii ECHO Klassik, Preis der Deutschen Schallplattenkritik, NDR Musikpreis pentru reuşită muzicală deosebită şi, cel mai recent, Concertgebouw Prize. I s-a acordat VSCD Klassieke Muziekprijs pentru reuşită individuală şi Royal Philharmonic Society Instrumentalist Award pentru apariţiile din Marea Britanie.

Violonista cântă în prezent pe minunatul Stradivarius ‘Baron Deurbroucq’ din 1727, primit cu împrumut prin intermediul Beare’s International Violin Society.

Andris Nelsons a fost numit noul director muzical al Boston Symphony Orchestra, începând din sezonul 2014-2015. Şi-a făcut debutul la Boston Symphony Orchestra în martie 2011, dirijând Simfonia nr. 9 de Mahler la Carnegie Hall. În vara anului 2012, Nelsons a debutat la Tanglewood și în ianuarie 2013, la Symphony Hall.

Violonista Janine Jansen

Din 2008, Nelson a fost directorul muzical al City of Birmingham Symphony Orchestra (CBSO) şi rămâne la conducerea orchestrei până în vara anului 2015, bucurându-se de sezoane aclamate de critici şi de un mandat remarcabil. Împreună cu CBSO, Nelson a desfăşurat turnee importante în întreaga lume, inclusiv apariţii regulate la festivaluri de vară precum Lucerna Festival, BBC Proms şi Berliner Festspiele. Împreună, au concertat în principalele săli de concerte europene, inclusiv Musikverein, Viena, Théâtre des Champs Elysées, Paris, Gasteig şi Auditorio Nacional de Música, Madrid. Nelsons şi-a făcut debutul în Japonia, în turneu cu Wiener Philharmoniker,

Născut în Riga în 1978 într-o familie de muzicieni, Andris Nelsons şi-a început cariera ca trompetist la Orchestra Operei Naţionale din Lituania înainte de a începe studiile de dirijat.

Ultimul concert al secţiunii Mari orchestre ale lumii, este susţinut tot de Royal Concertgebouw Orchestra, sub bagheta dirijorului Andris Nelsons, duminică, 20 septembrie, la ora 19:30

În program:

Brahms – Simfonia nr. 2 în Re Major, op. 73

Enescu – Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 nr. 2

Ravel – Daphnis şi Chloé Suita nr. 2