Festivalul George Enescu: Concerte de neratat la Ateneul Român

Orchestre de Chambre de Paris, dirijată de Sir Roger Norrington, avându-le ca soliste pe violonistele de origine română, Deborah şi Sarah Nemţanu

În program, în 11 septembrie

C.P.E. Bach – Simfonia în si minor H 661

J. S. Bach – Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi Major BWV 1042, solistă Sarah Nemţanu

W.F. Bach – Simfonia în Fa major Dissonante F67/BR C2, pentru orchestră de coarde şi continuo

J. S. Bach – Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor BWV 1041, solistă Deborah Nemţanu

C.P.E. Bach – Simfonia în Do major H 659

J. S. Bach – Concertul pentru 2 viori în re minor BWV 1043

Sir Roger Norrington

Sir Roger Norrington provine dintr-o familie muzicală din Oxford, Marea Britanie, şi a început să cânte la vioară şi din voce la o vârstă fragedă. A studiat Istoria la Westminster School şi Literatura Engleză la Cambridge University, unde a făcut parte din corul universităţii. Experienţa de mai mulţi ani în muzica de vârf produsă de amatori, în timp ce lucra ca editor de manuale şcolare, s-a concretizat în revenirea la studiile muzicale la Royal College of Music din Londra, el orientându-se către o carieră profesională de cântăreţ şi dirijor.

În deceniile 1980 şi 1990, Norrington a fost extrem de căutat ca dirijor invitat, lucru care se întâmplă şi în prezent. A lucrat în Marea Britanie la Covent Garden şi la English National Opera, cu BBC Symphony şi cu orchestre filarmonice. A fost dirijor şef al Bournemouth Sinfonietta. În străinătate, a apărut cu Berlin Philharmonic, Vienna Philharmonic, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestre de Paris. În SUA a concertat alături de orchestre din New York, Washington, Boston, Chicago, Cleveland, Philadelphia, San Francisco şi Los Angeles.

Orchestre de Chambre de Paris

Începând din 1998, Norrington este dirijor principal al Stuttgart Radio Symphony Orchestra (SWR), iar până în 2006 a ocupat acelaşi post la Camerata Salzburg.

Din stagiunea 2011/12, este dirijor principal al Zürich Chamber Orchestra.

În 2012, i s-a acordat Ordinul de Merit al Republicii Federale Germane, singura decoraţie federală acordată de Germania, pentru colaborarea cu RSO Stuttgart.

Incitant, concertul Orchestrei Il Pomo d’Oro din 6 septembrie, cu Catone in Utica de Leonardo Vinci, sub bagheta lui Riccardo Minasi

Riccardo Minasi

Solişti: contratenorii Franco Fagioli şi Max Emanuel Cencic, tenorul Juan Sancho, Martin Mitterutzner şi Vince Yi.

Il Pomo d’Oro este o orchestră înfiinţată în anul 2012, concentrându-se în special pe operă, dar fiind la fel de dedicată performanţei instrumentale în diferite formaţiuni. Muzicienii din acest grup sunt printre cei mai buni din întreaga lume, recunoscuţi pentru interpretarea lor autentică pe instrumente de epocă. Ei formează un ansamblu de o calitate remarcabilă, îmbinând cunoştinţe stilistice, cele mai performante abilităţi tehnice şi entuziasm artistic. Colaborarea cu violonistul şi dirijorul Riccardo Minasi a dus la o primă inregristrare distinsă cu premii (Vivaldi, Per l’Imperatore). Cea de a doua înregistrare, a concertelor pentru vioară Per Pisendel de Vivaldi, cu Dmitry Sinkovsky ca solist şi dirijor, a primit premiul Diapason d’or. În 2012, Il Pomo d’Oro a înregistrat 3 CD-uri solo cu trei contratenori – Max Emanuel Cencic, Xavier Sabata şi Franco Fagioli, sub conducerea lui Riccardo Minasi.

Albumul Arias for Caffarelli a fost distins cu Choc de l’année 2013 de către revista franceză Classica. Ultimele contribuţii ale orchestrei la Naiva-Vivaldi-Edition sunt o înregistrare a “concerti per due violini”, pusă în scenă de cei doi violonişti de excepţie ai orchestrei, Riccardo Minasi şi Dmitri Sinkovsky, lansată în octombrie 2013. În legătură cu un proiect de carte despre Gondola veneţiană de scriitorul american Donna Leon – Il Pomo d’Oro a înregistrat o colecţie de barcarole veneţiene cântate de Vincenzo Capezzuto.

Orchestra Il Pomo d’Oro

Numele orchestrei se referă la titlul unei opere de Antonio Cesti, compusă pentru nunta împăratului Leopold I al Austriei cu Margarita Teresa a Spaniei la Viena în 1666. Opera a fost ultima parte a unei sărbători imperiale de o splendoare incredibilă, începând cu focuri de artificii de 73.000 rachete şi un balet cu 300 cai. Cu 24 de seturi de scenă diferite şi efecte speciale uimitoare cum ar fi prăbuşirea turnurilor, zei care zboară şi nave ce se scufundă, Il Pomo d’Oro rămâne poate cea mai exagerată şi costisitoare producţie din istoria genului, implicând un număr imens de cântăreţi.

Dirijorul Riccardo Minasi a fost atât solist, cât şi concertmaistru în cadrul Le Concert des Nations de Jordi Savall, Accademia Bizantina, Concerto Italiano, Il Giardino Armonico, Orchestra Teatro Real din Madrid…

În 2006 afost invitat să dirijeze concertul de deschidere pentru Camerata Strumentale Fiesolana – cea mai recentă formaţie creată la Scuola di Musica di Fiesole a lui Piero Farulli. Invitat de Kent Nagano, el a participat la Festivalul Belcanto din Knowlton în calitate de concertmaistru şi a colaborat cu Orchestra Simfonică din Montreal.

Contratenorul Max Emanuel Cencic

În ultimii ani, Max Emanuel Cenčić a fost recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi contratenori din lume. Pentru început, a devenit cunoscut la nivel internaţional ca membru al Corului de Băieţi din Viena, înainte de a se lansa într-o carieră de solist în 1992, ca soprană, şi din 2001 în postura de contratenor.

În momentul de faţă, are apariţii pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, printre care se numără Opera de Stat din Viena, Theater an der Wien, Opera de Stat din Bavaria, Semperoper din Dresda, Deutsche Oper Berlin, Opera din Frankfurt, Teatrul Carlo Felice din Genova, Teatro Real din Madrid, Gran Teatro del Liceu din Barcelona, Théâtre des Champs-Elysées din Paris, La Monnaie din Bruxelles, Teatro Nacional de Sao Carlos din Lisabona.

Printre primele pietre de încercare ale carierei sale s-a numărat intepretarea rolului Nerone din opera L’incoronazione di Popeea, de Claudio Monteverdi, la Basel, interpretare care i-a adus titlul de „Cel mai bun cântăreţ debutant al anului 2013”, dat de către publicaţia Opernwelt. Extrem de importante în cariera lui Cenčić au fost, în stagiunea 2012-2013, producţia, turneul şi înregistrarea unei opere nou redescoperite, Artaserse, de Leonardo Vinci. Acest întreg proiect a fost ideea lui, începând de la alegerea lucrării respective şi până la alegerea întregii distribuţii.

Un alt rol important este cel titular din opera Alessandro, de Haendel. La prima reprezentaţie, ce a avut loc la Opera Royal din Versailles, a primit renumita distincţia Arabella de platine, oferită de forumopera.com. Franco Fagioli este universal recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni contratenori din ziua de astăzi. Vocea lui, cu întinderea sa uriaşă de trei octave, a fost lăudată în unanimitate pentru frumuseţea sa, în timp ce tehnica sa a stabilit noi standarde de performanţă.

Franco Fagioli

Fagioli s-a născut în San Miguel de Tucumán în nordul Argentinei. Perfecţionarea sa timpurie ca pianist în oraşul natal a fost urmată de studii vocale la Instituto Superior de Arte de la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, unde, îndemnat de renumitul bariton Ricardo Yost, pianista Celina Lis şi de profesoara sa Annelise Skovmand, a început să se perfecţioneze contratenor.

Faima sa internaţională a venit în 2003, când a câştigat prestigiosul premiu Bertelsmann Neue Stimmen. Curând, a început să susţină concerte în locaţii majore precum Théâtre des Champs-Elysées, Teatrul Carlo Felice, Genoa, Teatro Colón, casele de operă din Essen şi Bonn, precum şi la Festivalurile Innsbruck, Halle, Karlsruhe şi Ludwigsburg (interpretând rolul principal în Ezio de Gluck, acum disponibil pe CD la Oehms Classics / SWR). El a lucrat cu dirijori precum Riccardo Muti, Rinaldo Alessandrini, Gabriel Garrido, Nikolaus Harnoncourt, Michael Hofstetter, René Jacobs, José Manuel Quintana, Reinhard Göbel, Marc Minkowski şi Christophe Rousset.

Discul solo Canzone e cantate, înregistrat de Fagioli lansat în2010 a impresionat puternic criticii, care au comparat interpretarea acestuia cu cea a Ceciliei Bartoli. Renumita divă l-a invitat pentru a cânta alături de ea în concerte la Bruxelles şi Londra, primind din nou recenzii “rave”.

Tenorul Juan Sancho

Tenorul Juan Sancho s-a pregătit iniţial ca pianist până să fie acceptat la Escola Superior de Música de Catalunya (Barcelona) pentru a studia în cadrul departamentului de muzică veche împreună cu Lambert Climent, primind totodată o bursă din partea Monsterrat Figueras. Ulterior, a studiat cu Raphaël Sikorski (Laboratoire de la Voix, Paris) şi cu Raúl Giménez în Barcelona.

Juan Sancho a lucrat cu mulţi dirijori de muzică veche străluciţi, precum William Christie, Fabio Biondi, Gustav Leonhardt, Jordi Savall, Alan Curtis, Andrea Marcon şi Diego Fasolis.

Debutul în operă al lui Sancho a fost la Teatro Real în Madrid, unde a cântat trilogia lui Monteverdi: L’Orfeo, Il ritorno d’Ulisse in patria, L’incoronazione di Poppea sub bagheta lui William Christie şi lui Pier Luigi Pizzi. De asemenea, a cântat Les Indes Galantes cu William Christie la Teatro alla Scala, La Virtù dei strali d’Amore de Cavalli, dirijat de Fabio Biondi, şi L’incoronazione di Poppea dirijat de Alan Curtis (la Maggio Musicale Fiorentino).

Orchestra şi Corul The Age of Enlightenment, în 12 septembrie

The Age of Enlightenment

Sub bagheta lui Laurence Cummings, Imnurile încoronării de Georg Friedrich Händel: Concerto Grosso în re minor, op. 3 nr. 5, Trio Sonata în Sol major, op. 5 nr. 4, Concertul pentru Orgă în Fa major, op. 4 nr. 4, Concertul pentru Orgă în sol minor, op. 7 nr. 5, Concerto Grosso în La major, op. 6 nr. 11, Concerto Grosso în Si bemol major, op. 3.

Laurence Cummings este un dirijor şi clavecinist recunoscut pe plan internaţional şi este un exponent versatil şi captivant al interpretărilor istorice. 2012 a marcat stagiunea sa de debut în calitate de nou Director Artistic al International Händel-Festpiele din Göttingen. Începând din 1999, a fost Director Muzical al Festivalului Haendel de la Londra, unde concertele au inclus producţii cu Messiah, Deborah, Athalia, Esther, Agrippina, Sosarme, Alexander Balus, Hercules, Samson, Ezio, Riccardo Primo şi Tolomeo. În calitate de conducător al secţiei de Interpretări Istorice de la Royal Academy of Music (RAM) între 1997 şi 2012, a adus atât orchestrele clasice, cât şi pe cele baroce în zona curriculumului consacrat. A fost şi Director muzical al the Tilford Bach Society şi este membru în boardul Handel House London, cât şi un oaspete obişnuit al Casa da Musica din Porto, unde dirijează Orquestra Barroca Casa da Música.

Este cunoscut pentru faptul că a introdus multe rarităţi de Haendel, dar şi alte lucrări puţin cunoscute ale unor compozitori din perioada barocă, printre care Emilio de Cavalieri (Rappresentatione di Anima e di Corpo), Eccles (The Judgment of Paris şi King Arthur), Francisco António de Almeida (La Spinalba şi La Giuditta).

The Orchestra of the Age of Enlightenment îi are ca artişti principali pe Sir Mark Elder. Iván Fischer, Vladimir Jurowski, Sir Simon Rattle.

Laurence Cummings

Acum mai puţin de două decenii, un grup de muzicieni londonezi iscoditori a privit îndelung şi atent acea instituţie curioasă pe care o numim Orchestră şi a hotărât să ia totul de la zero. A început prin a renunţa la norme. Să fie un singur dirijor în fruntea orchestrei? În niciun caz. Să se specializeze în repertoriul unei singure epoci? Prea restrictiv. Să perfecţioneze o lucrare şi apoi să meargă mai departe? Prea multă lene. Astfel s-a născut The Orchestra of the Age of Enlightenment.

“Pentru acest ansamblu remarcabil, totul se reduce la muzică”, afirma The Independent.

Şi pe când acest grup cu un nume ciudat începea să-şi găsească drumul, a jurat să continue să pună sub semnul întrebării, să adapteze şi să inventeze cât timp va exista. Printre elementele care reprezintă căutarea autenticităţii se numără instrumentele specifice epocii. Muzica barocă şi cea clasică au devenit doar una dintre ramurile repertoriului său. De fiecare dată când muzica a crezut că a prins ideea de la baza Orchestrei, ansamblul a venit cu un nou element-şoc: o Symphonie Fantastique aici, un Bach fără dirijor acolo.

Muzicienii ansamblului au fost etichetaţi drept excentrici şi idealişti. Ansamblul a reprezentat temelia unora dintre cele mai novatoare producţii recente de la Glyndebourne. Călătoreşte la fel de mult în străinătate, cât şi în regiunile din Regatul Unit. New York-ul şi Amsterdamul o curtează, Birmingham şi Bristol o preţuiesc.

În spatele său stau nişte oameni remarcabili. Simon Rattle, tânărul dirijor în care Orchestra a avut atâta încredere la început, încă rămâne pe baricade. Iván Fischer, vizionarul care şi-a bazat unele dintre cele mai particulare idei muzicale pe tânăra orchestră. Mark Elder încă mai caută luminozitate, umbră şi contur. Vladimir Jurowski, tehnicianul de podium cu un apetit de nestăvilit pentru reînnoire creatoare, a găsit în această orchestră sursa de inspiraţie pentru cele mai revelatoare zgomote ale sale din ultimii ani. Toţi patru împart titlul de Artist principal.

Din nou, o formaţie românească, în 17 septembrie: Corul de Cameră Preludiu, dirijat de Voicu Enăchescu

Corul Preludiu

În program: lucrări ale compozitorilor români D.G. Kiriac, Ştefan Popescu, Ion Vidu, Nicolae Lungu, Constantin Arvinte, Tudor Jarda, Ioan D. Chirescu, Mihail Jora, Marţian Negrea, Vasile Popovici, Vasile Spătărelu, Richard Oschanitsky, Alexandru Paşcanu, Dan Dediu, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi, Dan Buciu, Felicia Donceanu, Gheorghe Cucu, Tudor Flondor, George Enescu.

Fondatorul Corului de cameră Preludiu, dirijorul Voicu Enăchescu, i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Alexandru Paşcanu, Petre Crăciun şi Constantin Romaşcanu. Din 1991 este director al Centrului Naţional de Artă Tinerimea română.

De-a lungul timpului, Voicu Enăchescu a dirijat corurile Filarmonicilor din ţară – Craiova, Iaşi, Bucureşti şi a susţinut workshop-uri de specialitate cu coruri din Franţa şi Olanda.

Dirijorul Voicu Enăchescu

Cei 40 de ani de existenţă ai Corului Preludiu înseamnă peste 300 de înregistrări radio şi tv, un disc Electrecord şi trei CD-uri, peste 1.500 de concerte în ţară, în Europa, Asia, Statele Unite ale Americii, participări la festivaluri de prestigiu. Voicu Enăchescu şi Corul Preludiu au primit Premiile pentru Cel mai bun dirijor şi Premiul I şi Medalia de Aur la Festivalul Coral Internaţional din Beijing, China (2002, 2012).

Voicu Enăchescu este, din 1998, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor pentru Promovarea Culturii.

De 40 de ani, Corul de Cameră Preludiu se numără printre cele mai prestigioase corale mixte din lume.

Elegant dirijat de Voicu Enăchescu, ansamblul coral se află de peste 15 ani de zile sub aripa Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română şi beneficiază de o stagiune concertistică anuală, de turnee în străinătate şi de invitaţia permanentă de a susţine concerte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu.

Academy of Ancient Music va urca pe scena Ateneului Român în 19 septembrie, aducând publicului festivalului Încoronarea Poppeei de Monteverdi, dirijată de Richard Egarr. Solişti: soprana Louise Alder, mezzosopranele Sarah Connolly şi Marina de Liso, contratenorii Iestyn Davies şi John Lattimore…

Academy of Ancient Music

Richard Egarr redă o bucurie unică şi un simţ al aventurii compoziţiilor sale muzicale, fiind o minte curioasă şi pasionată. El se regăseşte la fel de mult atât în dirijat, în muzica pentru clape, în concerte (pentru orgă, clavecin, fortepiano sau pian modern), susţinând recitaluri solo, interpretând muzică de cameră sau chiar vorbind despre muzică în orice ocazie disponibilă.

Din 2006, Egarr a fost director muzical la Academy of Ancient Music (AAM), unde contractul său a fost recent reînnoit până în 2017. În septembrie 2012, AAM a devenit Associate Ensemble la Centrul Barbican, şi în 2013 a început un ciclu de operă de Monteverdi ce a durat trei ani, cea mai notabilă interpretare fiind a lucrării Orfeo.

Richard Egarr

În 2013 Egarr a fost numit dirijor invitat principal al Orchestrei Residentie din Haga şi de atunci a realizat trei proiecte pentru fiecare sezon – un compendiu de explorare a practicii interpretării din secolul 18 şi 19.

Egarr continuă să susţină recitaluri în întreaga lume; s-a întors la Wigmore Hall, în ianuarie 2014 pentru un recital solo de clavecin, iar în ianuarie 2013 a interpretat Bach English Suites în Londra şi Cambridge pentru a coincide cu ultima sa înregistrare, Harmonia Mundi. Discografia solo a lui Egarr include înregistrări ale lucrărilor Goldberg Variations şi Well-Tempered Clavier de Bach, Fantasias and Rondos de Mozart, şi lucrările complete pentru clape de Louis Couperin. Înregistrările sale duo cu Andrew Manze au fost deosebit de apreciate. Lista lui tot mai mare de înregistrări cu Academy of Ancient Music include şapte discuri de Haendel (2007 Premiul Gramophone, 2009 MIDEM şi premii Edison), Brandenburg Concertos şi Birth of the symphony – Handel to Haydn, prima înregistrare lansată de propria casă de discuri a AAM în septembrie 2013.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.