Festivalul „Verile Dansului”

Dansul, clasic şi contemporan, face parte din strălucirea culturală a capitalei Franţei. El are în Paris tradiţii, reprezentanţi excelenţi şi un public fidel, interesat de toate formele de expresie.

Festivalul “Verile Dansului” (Les Étés de la Danse) a fost iniţiat în iulie 2005 şi s-a impus ca o întâlnire importantă a unor mari companii din întreaga lume, în scopul de a oferi iubitorilor acestei arte producţii de top în timpul verii, când staginea marilor teatre pariziene se închide. Dar şi de a oferi publicului larg posibilitatea de a descoperi o artă rezervată adesea numai unui cerc de iniţiaţi.

Maria Kochetkova şi Hansuke Yamamoto în Classical Symphony de Possokhov

Pentru a sărbători 10 ani de existenţă, Festivalul “Verile Dansului” a invitat la această ediţie, ce se desfăşoară între 10 şi 26 iulie, “San Francisco Ballet”, companie care a evoluat şi în ediţia inaugurală din 2005.

Anul acesta, Compania, compusă din 75 de dansatori, va oferi, la “Théâtre du Châtelet”, 18 reprezentaţii, dintre care 9 premiere în Franţa. Ei propun astfel o panoramă “americană” a dansului neoclasic, alternând creaţii ale unor coregrafi confirmaţi cu cele ale noii generaţii, de la capodoperele lui Balanchine, “The Four Temperaments” şi “Agon”, care nu şi-au pierdut forţa inovatoare, şi baletele lui Robbins, de la meandrele subtile ale dragostei din “In the Night” la ritmurile obsedante ale vieţii urbane din “Glass Pieces”, până la ultimele creaţii semnate de Alexeï Ratmansky şi Liam Scarlett, care folosesc vocabularul academic, dar modernizează limbajul.

Joan Boada şi Ghennadi Nedvigin în Alles Waltzer

Printre piesele de referinţă şi cele noi trebuie amintite creaţia plină de virtuozitate a lui Yuri Possokhov, “Classical Symphony”, ca şi un concentrat elegant şi în tutu de piese de bravură, cu atmosferă misterioasă şi tulburătoare, intitulată Ghosts”, coregrafiat de Christopher Wheeldon. Li se adaugă caligrafia strălucitoare a lui Helgi Tomasson din “Chaconne” şi “The Fifth Season”, lirismul lui Edward Liang din “Symphonic Dances” sau coregrafia realizată cu brio din “Solo” de Hans van Manen.
Gala de deschidere, din 10 iulie, va cuprinde “Classical Symphony” de Possokhov, pe muzica lui Prokofiev, “Ciacocna pentru pian şi doi dansatori” de Tomasson, pe muzică de Haendel, “No Other” de Caniparoli, pe muzica de Rodger, “Pas de deux de Concerto” (MacMillan/Şostakovici), “Alles Walzer” (Zanella/Strauss), Pas de deux din “Agon” (Balanchine/Stravinsky) şi premiera “Les Lutins” (Spiriduşii) de Kobborg pe muzica de Wieniawski, “Voices of Spring” (Ashton/Strauss), “Pas de deux” din “After the Rain” de Christopher Wheeldon, Actul IV şi finalul din “Symphony in C” (Balanchine/Bizet).

The Four Temperaments în coregrafia lui Georges Balanchine

Fondată în 1933, Compania “San Francisco Ballet”, cea mai veche din Statele Unite, era la început un ansamblu menit să pregătească dansatori pentru producţiile lirice de la “San Francisco Opera House”.

În 1942, ea se desparte de Opera din San Francisco. Este condusă, timp de 30 de ani, până în anii ‘70, de fraţii Willam, Lew şi Harold Christensen, care creează primele versiuni integrale ale “Lacului Lebedelor”, în 1940, ale “Spărgătorului de nuci”, în 1944, ca şi prima producţie americană din secolul al X-lea cu “Coppélia”.

Scenă din In the Night de Robbins

Sub conducerea lui Lew Christensen, compania îşi face debutul pe Coasta de Est, la “Jacob’s Pillow Dance Festival”, în 1956. În anul următor, întreprinde un turneu în 11 ţări din Asia, propunând primele reprezentaţii ale unei companii americane de dans clasic în Extremul Orient.

În 1972, după ce fusese găzduită în diferite teatre din San Francisco, Compania se instalează definitiv la “War Memorial Opera House”, iar în 1973 este numit direcor artistic adjunct Michael Smuin, a cărui coregrafie, “Furtuna”, va fi avea trei nominalizări la Premiile “Emmy”, în 1981. Michael Smuin a fost recompensat cu Premiul “Emmy” pentru cel mai bun coregraf în 1984, pentru baletul “A Song for Dead Warriors”.

Sarah Van Patten şi Luke Ingham în Within the Golden Hour

Sosirea lui Helgi Tomasson în 1985, ca director artistic, a marcat începutul unei perioade noi. El este cunoscut drept unul dintre cei mai mari interpreţi ai maestrului necontestat al coregrafiei secolului al XX-lea, George Balanchine. Primele lui stagiuni la “San Francisco Ballet” au fost consacrate marilor producţii de balet clasic, printre care “Lacul lebedelor” (1988), “Frumoasa din pădurea adormită” (1990), “Romeo şi Julieta” (1994), “Giselle” (1999) şi, în 2004, o nouă producţie cu “Spărgătorul de nuci”.
Critica este elogioasă fără excepţie, iar publicul îi aclamă pe artişti.

V. Zahorian şi D. Karapetyan în Ciaccona pentru pian şi doi dansatori

Repertoriul actual al “San Francisco Ballet” cuprinde opere de Marius Petipa, George Balanchine, Lew Christensen, Paul Taylor, Jerome Robbins, Agnes de Mille, Sir Kenneth MacMillan, Rudolf Noureev, Helgi Tomasson, William Forsythe, Mark Morris, Wayne McGregor, Christopher Wheeldon…

Recent, Compania a evoluat la “John F. Kennedy Center” din New York, la Opera din Paris, la “Sadler’s Wells Theater” şi “Royal Opera House Covent Garden” din Londra, la Teatrul “Megaron” din Atena.

Within the Golden Hour

În 2009, “San Francisco Ballet”, a avut pentru prima dată spectacole în oraşele Shanghai şi Beijing.

În 2011, premiera americană a baletului “Mica sirenă” a fost retransmisă în numeroase ţări, iar în 2012, cu prilejul unui turneu mondial, Compania a ajuns pentru prima dată la Hamburg şi la Moscova. Anul trecut, în cadrul unui turneu la “David H. Koch Theater”, au fost prezentate 8 premiere newyorkeze, printre care “Cenuşăreasa” de Christopher Wheeldon.

Yuan Yuan Tan şi Damian Smith în After the Rain

În timpul Festivalului “Verile Dansului”, Compania va organiza cursuri de dans, publicul va putea urmări filme dedicate acestei arte şi va avea loc şi un stagiu pentru profesionişti şi semiprofesionişti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.