Ficţiune şi istorie, biografii şi spiritualitate… literatură

“Afacerea Columb”

“Nimeni nu ştie când s-a născut Cristofor Columb, unde a trăit sau cum a fost educat. Nu există niciun portret real. Era un marinar bun şi un expert în navigaţie, dar nu a fost niciodată instruit pentru aşa ceva. Nu a supravieţuit nicio relatare la prima mână a întreprinderilor lui legendare şi chiar şi mormântul lui rămâne un mister. Atât de multe întrebări s-au născut în privinţa lui Columb, încât niciuna dintre ele nu şi-a aflat cu adevărat un răspuns”.

În această carte, Steve Berry îşi reimaginează povestea lui Columb, prin amestecul lui inimitabil de fapte şi ficţiune.

Un thriller antrenant, Afacerea Columb se înscrie în seria de romane începută de Dan Brown, în care se ţese o călătorie în spaţiu şi, mai ales, în timp, între un eveniment istoric, real sau legendar, şi o acţiune cu tentă poliţistă din prezent. Reţeta s-a dovedit de succes, iar cartea lui Steve Berry se numără printre exemplarele reuşite, depăşindu-l chiar pe întemeietorul genului, atât în fantezie, cât şi în ritmul trepidant al scrierii.

Câştigător al Premiului Pulitzer, Tom Sagan, eroul romanului, este un jurnalist de investigaţii care a scris articole dintre cele mai interesante despre subiecte arzătoare din întreaga lume. Dar reputaţia sa profesională este adusă la zero în momentul în care un articol controversat despre o zonă măcinată de războaie este considerat o înşelăciune. La peste 20 de ani de la acest eveniment care se dovedeşte o terifiantă manevră politică, eroul este nevoit să trăiască chinuit de deciziile greşite pe care le-a luat şi cu adevărul şocant pe care nu îl va putea dovedi niciodată – căderea sa fiind un act deliberat pus la cale de un duşman necunoscut. Însă în momentul în care este pe punctul de a-şi curma viaţa pentru a pune capăt suferinţei, destinul intervine printr-un străin enigmatic care vine cu o cerere ce nu poate fi ignorată. Zahariah Simon are nevoie disperată de ceva ce numai Sagan poate avea – cheia unui mister de 500 de ani, o comoară cu implicaţii politice controversate în lumea modernă. Pentru amândoi, Simon şi Sagan, miza este mare, motivaţia – foarte personală, iar consecinţele conflictului dintre ei pot fi cu adevărat catastrofice.

Acţiunea romanului îl poartă pe cititor într-o căutare riscantă, din Florida la Viena şi Praga, iar în final, prin munţii Jamaicăi, în ţinutul vechilor taino, pe urmele unui Cristofor Columb… evreu, care îşi desfăşoară îndelungile călătorii atât de riscante, nu atât pentru a descoperi lumi noi, ci pentru a ajunge, undeva în Asia, unde aflase că ar trăi evrei ce nu sunt supuşi persecuţiilor religioase şi unde ar fi putut depozita, în siguranţă, preţioase obiecte sacre din cel de al doilea Templu al lui Solomon. Obiecte care, în zilele noastre, devin miza unui vis aberant pe fundalul conflictelor israeliano-palestiniene.

“Cititorii de thriller – de la fanii lui Dab Brown până la aventurile fantastice ale lui Clive Cussler – vor savura acest amalgam de mituri taino, istoria evreilor din Jamaica, peregrinările comorii Templului de după distrugerea Ierusalimlui de către Titus în 70 d.Ch şi faptele misterioase ale lui Columb din Indiile de Vest”, scrie Library Journal.

Iar The Washingtn Post consideră volumul “Un thriller complet şi cea mai bună carte de până acum” (a autorului).

“Béne ura Spanish Town. Deşi timp de trei sute de ani slujise drept capitală a insulei, o bijuterie arhitectonică întinsă pe malul vestic al Rio Cobre, devenise un centru urban dur, infestat de bande, adăpostind cam două sute de mii de săraci. Îl vizitase rareori, căci interesele lui de afaceri îl purtau fie în est, în Kingston, fie în munţi, sau de-a lungul coastei nordice. Béne se născuse şi crescuse chiar la marginea Oraşului Spaniol, într-un cartier dur pe care îl cotrolase familia lui până ce taică-său comisese greşeala de a ucide un agent american care lupta contra drogurilor. Statele Unite ceruseră pedepsirea lui, iar guvernul jamaican se supuse, în cele din urmă, dar taică-său avusese bunul simţ să moară în închisoare. Maică-sa suferise în urma decesului. Cum Béne era copil singur la părinţi – nu putuse avea alţi copii din motive medicale – ea îl rugase să-i promită că nu va călca pe urmele tatălui său. Avea deja şaptezeci şi unu de ani şi nici acum nu ştia ce însemna imperiul lui Béne. Ura să o mintă, dar, din fericire, deţinea o gamă întreagă de afaceri legale – cafea, hoteluri, mine – pe care le putea menţiona cu mândrie, astfel asigurând-o că nu e infractor.

Ceea ce, conform modului său de gândire, era adevărat.

De fapt, Béne ura infractorii.

Adevărat, se ocpa cu prostituţie, jocuri de noroc sau pornografie pentru doritorii de aşa ceva. Dar clienţii lui erau adulţi, iar el avusese grijă ca nicinul dintre produsele licrate să nu-i implice în vreun fel pe copii. Odată împuşcase un individ în Montego Bay, căci refuzase să înceteze cu furnizarea de băieţi minori turiştilor. Şi era în stare să-i împuşte şi pe alţii dacă era nevoie”.

“5uri şi 25uri”

“Un roman de debut cu picioarele pe pământ. Unul dintre cele mai bune romane despe războiul din Irak, care oferă o relatare viscerală şi mişcătoare despre război şi despe urmările acestuia”, afirmă Robert Bausch, autorul romanului On the Way Home.

Când un convoi militar se opreşte pentru a căuta în teren posibile bombe, rămâi în vehicul şi verifici cinci metri în fiecare direcţie. După ce zona e asigurată, ieşi din vehicul şi verifici încă douăzeci şi cinci de metri.

Acest prim roman al lui Michael Pitre marchează viaţa puscaşilor marini din plutonul care repară drumurile în timpul războiului din Irak, pentru a aigura trecerea în siguranţă a civililor şi a personalului militar. Înrolat el însuşi în rândrile puşcaşilor marini şi luptând în două rânduri în Irak, autorul transpune în carte o parte a propriei experienţe, oferind astfel un ton de reală sinceritate şi o impresie puternică de realism.

“Convoiul începu să se reaşeze în ordinea initială a marşului. Puşcaşii marini urcară în camioane, iar autoblidatele de securitate îşi continuară supravegherea. Zahn trase lângă groapa acoperită cu portiera din dreapta deschisă, ca să pot sări repede înăunru.

Am înfipt sigiliul în cimentul ud şi i l-am dat apoi lui Gomez. După aceea am îngenuncheat şi cu dosul pixului am scris data, ora şi abrevierea unităţii noastre. Am şters pixul de cracul salopetei înainte să sar în autoblidată. Era singura pată vizibilă de beton de pe mine.

Doctorul Plesant îl pusese pe Dodge pe bancheta din spate, cu o sticlă de apă între picioare şi o perfuzie lipită de braţ. Arăta mai bine”.

Acţiunea balansează între viaţa pe front şi cea de după întoarcerea acasă, într-o lume care nu-i mai recunoaşte. Cei trei eroi principali, locotenentul Donovan, doctorul Plesant şi interpretul irakian Kateb, încearcă să-şi reinventeze existenţa.

Amestec de realitate istorică şi de introspecţie obligatorie reinserării în viaţa cotidiană a societăţii civile americane, volumul este dominat de sentimente de depresie, de regret şi, nu rareori, de mânie conţinută.

“Pitre îşi foloseşte puterea superioară de observaţie şi empatie penru a obţine un efect maxim… Totul sună zguduitor de real în acest roman de război cu un timbru propriu”, scrie cronciarul de la Kirkus Press.

„Un roman captivant şi decisiv“, apreciază Booklist.

Michael Pitre a absolvit Louisiana State University, de unde a obţinut o dublă licenţă, în istorie şi tehnica scrierii creative. S-a înrolat în Corpul Puşcaşilor Marini în 2002 şi a luptat de două ori în Irak, obţinând gradul de căpitan înainte de a se retrage din armată în 2010, pentru a obţine un MBA la Loyola University.

“Misterul Cinei de pe urmă”

“Nu voi uita niciodată ziua aceea. Eram prin anul al doilea de facultate şi eram logodit. Era o dimineaţă frumoasă de primăvară şi viitoarea mea soţie şi cu mine ne duceam cu maşina, prin oraşul nostru natal, să-i facem o vizită pastorului ei şi să vorbim despe cununie. Eram cât se poate de fericiţi. O singură problemă: eu eram catolic din leagăn, iar Elisabeth – baptistă din Sud. Drept care aveam divergenţe de opinii cu privire la interpretarea Bibliei, dar ajunseserăm să ne respectăn reciproc convingerile chiar şi în privinţele în care nu eram de acord. Din acest motiv, aveam speranţe mari să ne aducem familia împreună în ceea ce numeam noi atunci o celebrare «ecumenică» a cununiei, care să respecte tradiţiile ambelor familii.

Totuşi, întrucât o cununie nu poate avea loc decât într-o sigură clădire, plănuisem ca slujba să se facă la biserica ei. Aşadar, mergeam la pastoral ei să discutăm despre ziua cea mare. Iniţial planificasem doar o scurtă întâlnire cu el – cam de un sfert de oră – ca să obţinem autorizaţia lui de a celebra căsătoria acolo. Credeam că întâlnirea se va desfăşura lin, mai ales având în vedere faptul că bunicul ei fusese pastorul fondator şi construise el însuşi biserica. În mod sigur aveam să obţinem uşor permisiunea de a folosi lăcaşul sfânt.

Din păcate, ne înşelam. Fiindcă biserica ei tocmai avea un pastor nou, pe care nu-l întâlniserăm niciodată. Era învestit de curând: poaspăt ieşit din seminar şi înflăcărat de focul Evangheliei. Şi, lucru şi mai important, nu era deloc prietenos faţă de Biserica catolică.

La început, tonul întâlnirii a fost politicos şi firesc. Totuşi, înainte de a-şi da acordul să ţinem cununia acolo, pastorul a vrut să afle mai multe despre convingerile noastre personale. Din acel moment, întâlnirea de un sfert de oră – care trebuia să fie despre dobândirea acestui acord de a folosi clădirea – s-a transformat într-o bătălie teologică de aproape trei ore”.

În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Scriitorul Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări precum: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Şi, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu“ şi prin misterul frângerii pâinii? Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.

„Cartea de faţă ne oferă o incursiune fascinantă în istoria religioasă a poporului ales, în care eşecul împlinirii destinului uman a fost reparat şi depăşit de o revelaţie şi o pedagogie divină care să-i permită omului să-şi redobândească demnitatea. Ele evocă situaţii de viaţă cu valoare paradigmatică, instituţii, gesturi semnificative care, mai apoi, se cristalizează într-o liturgie cu forţă eliberatoare. Cina de pe urmă luată de Isus Cristos cu ucenicii săi este o astfel de liturghie. Celebrarea ei nu doar reaminteşte un eveniment din trecut, ci, prin frângerea pâinii şi prin oferirea cupei cu vin, actualizează Jertfa de sine a Mântuitorului astfel încât rodul ei eliberator se perpetuează de-a lungul veacurilor, scrie Tarciziu Şerban, profesor de ştiinţe biblice la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii Bucureşti..

Brant Pitre (n. 1975) este profesor la Seminarul Notre Dame din New Orleans, Louisiana, unde predă un curs despre Sfintele Scripturi. Şi-a luat doctoratul la Universitatea Notre Dame din Indiana, cu o temă privitoare la legăturile dintre Noul Testament şi iudaismul antic. Această universitate l-a păstrat ca profesor asociat.

“Romantism, pasiune, scandal. Viaţa amoroasă a scriitorilor celebri”

Joni Rendon şi Shannon McKenna Schmidt oferă în această carte pagini savuroase de istorie literară neconvenţională, scrise alert, amuzant, accesibil.

Căsătoria lui Arthur Miller cu Marylin Monroe a dovedit că, într-adevăr, contrariile se atrag – dar nu pentru multă vreme. Viaţa strălucitoare a perechii Zelda şi Scott Fitzgerald şi-a pierdut splendoarea într-un deceniu, întunecată de alcoolism, tulburare mintală, infidelitate. După mulţi ani în care Lev Tolstoi şi tânăra Sofia Andreevna au crezut că sunt cel mai fericit cuplu din lume, căsnicia lor s-a transformat într-un infern. Îndrăzneţ, impulsiv, veşnic îndrăgostit, Ernest Hemingway a ţinut să se însoare de fiecare dată cu aleasa inimii; când s-a sinucis, ajunsese la a patra nevastă. Lordul Byron – un playboy avant la lettre, seducător, destrăbălat, este bănuit de incest şi homosexualitate. Burlac convins, Gustave Flaubert a fost un mare senzual: frecventa cu asiduitate bordelurile, a încercat sexul cu bărbaţi şi a avut relaţii amoroase cu destule femei. Scriitorii generaţiei beat (Jack Kerouac, William Burroughs, Allen Ginsberg) propovăduiau în anii ’40–’50 amorul liber, inclusiv cel homosexual. Deveniţi amanţi, Simone de Beauvoir şi Jean-Paul Sartre au făcut un pact: cum între ei exista o iubire-esenţă, amorurile contingente le erau permise. Anaïs Nin: campioana experimentelor sexuale, bigamă, lesbiană, incestuoasă…

Veţi mai citi despre biografiile amoroase romantice sau scandaloase, liniştite sau pasionale, fericite sau cu final tragic ale lui T.S. Eliot, Tennessee Williams, Daphne du Maurier, Charles Dickens, Oscar Wilde, Voltaire, Virginia Woolf, Agatha Christie, Gertrude Stein, D.H. Lawrence, James Joyce etc.

“«A fost ca o ciocnire cu maşina de un copac! Ştii – ca o băutură rece-gheaţă când ai febră», se confesa emfatic bomba cea blondă, Marilyn Monroe după prima ei întâlnire cu dramaturgul ochelarist Arthur Miller, cu unsprezece ani mai în vârstă deât ea. Neverosimila pereche petrecuse ore bune dansând şi flirtând la o petrecere în Hollywood, iar bărbatulcăsătorit, tată a doi copii, îi frecase senzual degetul de la picior lui Marilyn, în timp ce se sorbiseră din ochi. Având la activ numai roluri de film minore, starleta de douăzeci şi cinci de ani nu era încă celebră în 1951, când l-a cunoscut pe Miller. Dramaturgul, pe de altă parte, fusese recent încoronat drept titanul teatrului american după ce capodopera sa dramatică, Moartea unui comis-voiajor, câştigase un Pulitzer, cât şi un premiu Tony. (…) Ca majoritatea bărbaţilor, Miller a fost fascinat de senzualitatea lui Marilyn, iar ea a fost instantaneu cucerită de manierele lui de gentleman, de intelectualitatea şi de respectul lui pentru calităţile ei actoriceşti”.

„Refrenul nostru constant, în timpul documentării pentru cartea de faţă, a fost: «Aşa ceva nu se poate inventa». Şi nu se poate. Nici nu ai vrea. Când e vorba despre vieţile amoroase ale literaţilor, adevărul, de regulă, se dovedeşte mai straniu (şi mai scandalos) decât ficţiunea”, mărturisesc Shannon McKenna Schmidt şi Joni Rendon.

“Povestea vieţii mele”

Prin Povestea vieţii mele, magistralul Benjamin Franklin ne introduce în lumea Americii coloniale de secol XVIII. Sinceritatea cu care omul de ştiinţă dezvăluie detaliile vieţii sale este cuceritoare şi memorabilă, iar lecţiile de viaţă pe care ni le împărtăşeşte sunt la fel de preţioase şi acum. De origini umile (fiu al unui lumânărar), Franklin a reuşit să se distingă încă din adolescenţă prin sârguinţa, cumpătarea şi firea sa întreprinzătoare.

În vremea sa, Franklin era extrem de cunoscut şi de influent în Europa. A organizat prima bibliotecă publică din America şi a contribuit la înfiinţarea Universităţii din Pennsylvania. Din 1785 până în 1788, a îndeplinit funcţia de guvernator al statului Pennsylvania. Spre sfârşitul vieţii, şi-a eliberat propriii sclavi şi a devenit un aboliţionist convins.

Temperanţa pe care a cultivat-o încă din tinereţe, precum şi grija de a nu răni orgoliul celorlalţi i-au deschis drumul către funcţii importante în politica şi diplomaţia americane. S-a străduit toată viaţa să obţină cele mai mari virtuţi accesibile unui om, recunoscând în acelaşi timp, fără ipocrizie, că slăbiciunile şi tentaţiile tipic omeneşti l-au înfrânt în numeroase ocazii. În ciuda acestui fapt, aspectele mai puţin lăudabile ale personalităţii lui Franklin nu sunt de ajuns pentru a eclipsa realizările şi influenţa acestui simbol al Americii timpurii.

Benjamin Franklin (1706-1790) se numără printre Părinţii Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a fost un scriitor de marcă, editor, politician, om de ştiinţă, inventator şi diplomat. În istoria fizicii ocupa un loc important datorită descoperirilor sale cu privire la electricitate. A inventat paratrăsnetul şi lentilele bifocale. A militat neobosit pentru unitatea colonială şi a apărat interesele americane în faţa britanicilor. A fost primul ambasador american în Franţa, convingându-i pe francezi să intervină în Războiul de Independenţă al Statelor Unite.

Camelia Cavadia, la “Festival du Premier Roman”

Camelia Cavadia, autoarea romanului Vina (Editura Trei, 2015), va participa în perioada 27-29 mai la cea de-a 29-a ediţie a Festival du premier Roman, care are loc la Chambery, în Franţa.

Camelia Cavadia va lua parte, alături de Albena Dimitrova, autoare bulgară care trăieşte în Franţa, la o masă rotundă cu tema Te iubesc… eu nu te mai iubesc. Titlul evenimentului este dat de celebra melodie cântată de Serge Gainsbourg. De asemenea, autoarea volumului Vina va participa la un atelier de traducere şi o sesiune de autografe în librăria festivalului.

„Pentru mine, nu există bucurie mai mare ca aceea de a vedea că cititorii au rezonat cu personajele cărţii Vina, s-au regăsit în unele dintre trăirile lor şi indiferent că le-au iubit sau urât, îndrăgit sau antipatizat, le-au păstrat în suflet. Sunt mai mult decât fericită că aprecierea vine acum şi de la cititori străini, în cadrul unui festival internaţional. Am mai spus-o şi altă dată, magie e atunci când scriitorul şi cititorii se întâlnesc într-o carte, iar lucrul ăsta tocmai s-a întâmplat”, a declarat Camelia Cavadia.

Vina este “un roman despre povara fericirii (chiar aşa!) şi chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei şi nobila condiţie de părinte. Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative şi siguranţa rotirii caruselului cu multe şi subtile relaţii psihologice”, scrie Dan C. Mihăilescu.

Festival du Premier Roman este un eveniment literar care descoperă şi promovează autori debutanţi, europeni şi francofoni. În fiecare an, 3.000 de cititori aleg şi invită la festival – după lecturi şi dezbateri – 15 autori debutanţi francofoni şi alţi opt care scriu în italiană, spaniolă, germană, română, engleză şi portugheză, alături de scriitori celebri. Stéphane Audeguy, Muriel Barbery, Michel Houellebecq, Philippe Claudel, David Foenkinos, Amélie Nothomb sau Martin Winckler s-au numărat, de-a lungul anilor, printre cei peste 300 de autori care au fost oaspeţii festivalului.

Poeme de Marta Petreu, în limba italiană

Cu titlul L’Apocalisse secondo Marta. Poesie 1981-2014, a apărut recent, la prestigioasa editura italiană Joker, în colecţia Parole del mondo, o antologie bilingvă cu 55 de poeme din lirica Martei Petreu.

Îngrijită şi tradusă de Roberto Merlo, profesor la Universitatea din Torino, cartea conţine o fişă bibliografică şi o posfaţă cu un amplu studiu despre poezia petreuană.

Volumul a fost lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte de la Torino, în prezenţa autoarei, a lui Roberto Merlo şi a editorului cărţii, Gennaro Fusco.

„În panorama culturii române contemporane, Marta Petreu e fără îndoială o figură de primă mărime. Personalitate culturală organică şi complexă, ea este şi rămâne, în mod intim şi esenţial, în primul rând poetă, una dintre cele mai autentice şi intense voci poetice române din ultimele decenii”, apreciază Roberto Merlo.

Aceasta este cea de-a doua traducere a operei Martei Petreu în limba italiană, după volumul de eseuri Cioran sau despre un trecut deocheat (Polirom, 2011), publicat la Orthotes Editrice, în traducerea Magdei Arhip şi a Ameliei Natalia Bulboacă, cu o postfaţă de Matia Luigi Pozzi.

Marta Petreu este scriitor şi profesor. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poeme: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006).

Este autoarea mai multor volume de eseuri şi studii despre filosofia şi cultura românească: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999; ed. a II-a, 2004); Ionescu în ţara tatălui (2001; ed. a II-a, 2002); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008; ed. a II-a, 2010).

La Editura Polirom au mai apărut: Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009; ed. a II-a, 2010), Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (2011), Apocalipsa după Marta (2011), Cioran sau un trecut deocheat (2011), De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească (2011), O zi din viaţa mea fără durere (2012), Biblioteci în aer liber (2014) şi Asta nu este viaţa mea (2014). Volumele sale au fost traduse în Franţa, SUA, Elveţia, Ungaria şi Serbia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.