Finalul excepţional al turneului Stradivarius – Enescu Experience, la Paris şi Quimper

Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz au susţinut la Paris, pe 8 iunie, un concert excepţional dedicat lui George Enescu. Organizat şi susţinut de Institutul Cultural Român de la Paris, cu sprijinul Ambasadei României, concertul a avut loc la Sala Bizantină a Palatului de Béhague, reşedinţa Ambasadorului României în Franţa, şi continuă seria de concerte pe care cei doi muzicieni le-au susţinut în cadrul Turneului extraordinar din acest an intitulat Stradivarius – Enescu Experience. Concertul de la Paris a fost un succes de proporţii: într-o uluitoare fuziune interpretativă, Tomescu şi Kunz au “recreat” în faţa unui public preponderent francez cele trei Sonate ale lui Enescu (compuse în 1897, 1899 şi 1926), Balada pentru vioară şi pian (1895) şi Hora Unirii (1917). Interpretarea lor genială a ridicat sala în picioare; emoţia ajunsă la catharsis, explozia de bucurie au făcut publicul să ovaţioneze şi să aplaude cei doi interpreţi minute în şir. Alexandru Tomescu a cântat la vioara Stradivarius Elder-Voicu, care i-a fost încredinţată de statul român încă din anul 2008. Tot el a explicat publicului, la începutul fiecărei piese şi într-o excelentă franceză, semnificaţia piesei, contextul în care George Enescu a compus-o şi influenţele stilistice dominante.

Concertul de la Paris a ridicat publicul în picioare

Eduard Kunz, unul dintre puţinii pianişti din lume care beneficiază de statutul de “artist internaţional Yamaha”, a cântat pe un pian de concert Yamaha CFX ediţie limitată, lucrat manual, adus special de compania Yamaha la Sala Bizantină pentru concert.

Pe lângă performanţa artistică, creativă, interpretativă de excepţie, concertul de laParisal lui Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz a reuşit o a doua performanţă culturală, aceea de a convinge publicul francez de excepţionalitatea operei lui George Enescu.

Începând cu 11 iunie, Alexandru Tomescu se află în Bretagnepentru două evenimente desfăşurate sub genericul Stradivarius en Bretagne. Primul eveniment a fost conferinţa ilustrată muzical cu vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care Alexandru Tomescu a susţinut-o la Archipel de Fouesnant joi, 11 iunie. Oraşul breton Quimper se bucură de prezenţa violonistului Alexandru Tomescu astăzi, cu ocazia concertului găzduit de Chapelle du Grand Séminaire Saint Anne (Kerfeunten).

Concertele de la Paris şi Quimperîncheie Turneul Stradivarius din acest an, turneu pe care violonistul Alexandru Tomescu l-a dedicat creaţiei lui George Enescu şi pe parcursul căruia l-a avut ca partener pe pianistul Eduard Kunz. Un turneu de senzaţie, care a sporit prestigiul internaţional al compozitorului Enescu şi al celor doi artişti care l-au interpretat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.