Președintele, numit "viclean"
Financial Times: Problemele politice ale lui Băsescu nu se vor încheia odată cu instalarea noului Guvern
 

Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times, în ediţia electronică.

Cu alegeri locale şi parlamentare în acest an, Băsescu şi Ungureanu vor rămâne sub o presiune intensă, în timp ce vor încerca să îşi reconstruiască popularitatea cu disperare, în paralel cu urmarea programului de austeritate angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), argumentează publicaţia.

Cabinetul propus este, ca şi cel dinaintea sa, format de PDL (centru) şi aliaţii săi, dar cuprinzând "feţe mai tinere decât înainte". Dacă ideea este o echilibrare a continuităţii politicilor şi o schimbare şi întinerire a membrilor, aceasta probabil va reuşi, apreciază Financial Times.

Dar şeful SIE, în vârstă de 43 de ani, vine la şefia Guvernului cu o "experienţă politică personală redusă, însă cu un bagaj politic plin", comentează FT. Numeroşi români sunt suspicioşi faţă de oricine are legături cu securitatea, din cauza rolului "pernicios" al fostei Securităţi comuniste în timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, explică publicaţia.

De asemenea, noul premier desemnat este un mai vechi aliat al "vicleanului" preşedinte Băsescu, un fost "veteran" PDL care ţinteşte să recâştige o parte din popularitatea fostului său partid, scrie FT. Însă, având în vedere faptul că la începutul verii sunt programate alegeri locale şi în noiembrie parlamentare, "timpul este scurt", apreciază publicaţia, notând că PDL are o susţinere de aproximativ 20%, faţă de cele 50 de procente ale USL, aliaţa de stânga a opoziţiei.

În plus, economia nu îi va oferi preşedintelui prea mult ajutor, clătinându-se pe marginea recesiunii, în contextul unei previziuni de creştere economică în 2012 sub 1% şi riscurilor considerabile ale unor viitoare şocuri venind dinspre zona euro, cel mai mare partener comercial al României, mai apreciază Financial Times.

Accesări: 4400
Dan Zavaleanu
Publicat Joi, 09 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+30
32 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

gogu
14:25:55, 10 Feb 2012 50
Felicitari pentru noul Guvern propus si care de altfel a si fost incredintat. Sa speram ca o sa reziste mai mult, este un Guvern tanar, cu noi viziuni si cu forta de munca.
ContraPro
-2
 
batman
14:25:44, 10 Feb 2012 49
Minoritatile vor trebui sa accepte noul Guvern, pentru stabilitatea tarii si pentru o noua Romanie. Tinerii sunt noua generatie de conducatori a tarii si vor demonstra asta prin munca. USL ati face bine sa nu va mai bateti joc de popor si sa va mai jucati cu grevele din parlament.
ContraPro
-2
 
unguru
14:25:30, 10 Feb 2012 48
Demisia Guvernului Boc a fost o decizie luata din cauza presiunii poporului, care au stat zile la rand in strada si inca stau, ei nu cer nimic concret, doar fac presiuni asupra guvernului si a presedentiei. Sper sa se voteze Guvernul propus pentru a nu se mai juca cu poporul roman, sa avem o alta strategie, care speram la o creste economica si la o stabilitate a tarii mai buna.
ContraPro
-2
 
Stefan Hagima
10:16:24, 10 Feb 2012 47
"Viclenia" este una din caracteristicile esentiale si vitale a bandelor de pradatori. Incet dar sigur Basescu este pus in adevarata lumina a bolnavilor la creier. " Psihopatie maniacal depresiva pe fondul major a unui imens complex de inferioritate cu manifestari agresiv distructive in forma agravata". Nu-i mai poate pacali decat pe imbecili si pe cei bolnavi asemenea lui. Din nefericire Romania are o cantitate imensa de jeguri umane si asta se vede si se simte zi de zi.
ContraPro
+4
 
Gabi
02:57:09, 10 Feb 2012 46
postaci pedelaci, aceleasi lozinci idioate!
ContraPro
+9
 
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.