Finanțele cer bani de la populație

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că lansează un nou program care va da posibilitatea tuturor persoanelor fizice interesate să achiziționeze titluri de stat direct prin Trezoreria Statului, „fără comisioane și cu o dobândă atractivă”. Astfel, instituția face primul pas în privința lansării Programului Tezaur, instrumentul prin care vor fi efectuate emisiunile de titluri de stat prin proiectul de act normativ care propune modificarea si completarea normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG 1470/2017. Titlurile de stat pentru populație vor fi emise prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei statului. În același timp, veniturile obținute din deținerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal. Termenii și condițiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.

Programul Tezaur va începe în ultimul trimestru din acest an, conform Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2017-2019. ”În scopul creşterii accesibilităţii persoanelor fizice la cumpărarea titlurilor de stat, ca instrumente de economisire, se va continua Programul ‘Fidelis’ de emisiuni de titluri de stat pentru populaţie prin intermediul pieţei bursiere. Complementar acestuia se va introduce începând cu trimestrul IV al anului 2017, Programul Tezaur, prin intermediul căruia populaţia va putea subscrie certificate de trezorerie prin intermediul unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului”, se arată în document, potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Ministerul Finanțelor are mari nevoie de venituri la buget întrucât colectarea din prezent nu este satisfăcătoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.