Finanțele cer din nou bani cu împrumut de la populație, după ce au eșuat anul trecut

Minstrul de Finanțe, Anca Dragu, a anunțat că în luna iulie instituția pe care o
conduce va lansa o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație, după ce anul
trecut o măsură asemănătoare a eșuat. Acum însă un titlu de stat va fi de 100 de
lei, comparativ cu 1.000 de lei cât a fost în 2015.

„Discutăm astăzi despre o nouă
emisiune de titluri de stat pentru populaţie. Continuăm programul Fidelis, iar
ediţia din acest an se numeşte Centenar pentru că are scadenţa la doi ani, în 2018,
anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. (…) Valoarea
emisiunii este de 100 de milioane de lei, iar un titlu va avea valoarea de 100 de
lei. Am redus valoarea, de la 1.000 de lei anul trecut, la 100 de lei pentru a face
emisiunea mai atractivă”, a declarat ministrul Finanţelor.

Emisiune are, în principal, un scop educative, susține Dragu. „Dorim ca oamenii să
înţeleagă mai bine procesul de economisire, că pot economisi în mai multe feluri, la
bancă, în alte instrumente, dar şi în datoria publică a ţării sale”, a spus
oficialul Guvernului.

Dobânda nu a fost anunţată, pentru că aceasta va fi stabilită în momentul lansării
efective a programului, în luna iulie, pentru că se va baza pe dobânda pieţei la
acel moment. Ministrul Finanţelor a mai spus că pentru dobânda aferentă titlurilor
de stat nu se plăteşte impozit pe venit. Dețintătorii de titluri vor participa, la
scadenţă, la o loterie, în cadrul căreia vor fi selectaţi 100 de participanţi, care
vor încasa un premiu de 1.000 de lei fiecare.

„Emisiunea va fi derulată printr-un consorţiu de bănci, care va fi anunţat până la
finalul lunii mai. Populaţia nu va plăti comisioane pentru achiziţionarea titlurilor
de stat, dacă se cumpără prin băncile din consorţiul de emisiune. Dacă se cumpără
prin alte bănci, va fi perceput un comision de tranzacţie, similar unei tranzacţii
obişnuite”, a spus Anca Dragu.

În luna iunie a anului trecut, prima emisiune de titluri de stat destinate
populaţiei a fost subscrisă în proporţie de 65%, consemnând în acest fel un eșec al
emisiunii. Cea mai probabilă cauză a nesubscrierii totale a fost costul prea ridicat
al unui titlu de stat. Alte motive care au plafonat apetitul investitorilor ar putea
fi dobânda şi scadenţa, ambele reduse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.