„Finlanda sprijină aderarea României la spaţiul Schengen”

Finlanda sprijină aderarea României la Spaţiul Schengen şi remarcă recentele progresele făcute pentru combaterea corupţiei, a declarat, joi, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Maria Eugenia Barna, care s-a referit la întâlnirea avută cu membrii delegaţiei Comisiei pentru finanţe din Parlamentul Republicii Finlanda, condusă de Tapani Tolli, preşedintele Subcomisiei pentru administraţie şi securitate.

„Pe parcursul convorbirilor, am abordat, în principal, teme privind situaţia economică şi financiară actuală din România, măsurile luate pentru combaterea crizei, impactul acestora asupra populaţiei, dar şi perspectivele pe termen scurt pentru o redresare economică. Totodată, demnitarii finlandezi şi-au exprimat sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, constatând progresele recente făcute în combaterea corupţiei”, a declarat Maria Eugenia Barna.

Oficialul a apreciat evoluţia pozitivă a poziţiei Finlandei faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen, aceasta constituind „un mesaj de deschidere şi consolidare a încrederii reciproce”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.