Firma Eolica Dobrogea a dat în judecată ANRE şi Transelectrica
 

Firma Eolica Dobrogea, care lucrează pentru Iberdrola (Spania), a dat în judecată ANRE, Transelectrica şi pe fostul director general al companiei pentru că refuză să conecteze parcul eolian dezvoltat în Cogealac (Dobrogea) la sistemul energetic naţional, solicitând daune de 118 milioane euro anual.

Eolica Dobrogea susţine că Transelectrica şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au refuzat nejustificat să încheie un proces verbal privind îndeplinirea unor condiţii de racordare la reţea a parcului de la Cogealac, se arată într-un comunicat al Transelectrica transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit comunicatului, Eolica Dobrogea cere obligarea în solidar a Transelectrica, a fostului şef al companiei de stat Horia Hăhăianu şi a directorului general adjunct Cornel Ene "la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin refuzul nelegal al încheierii procesului verbal de îndeplinire a condiţiilor suspensive şi continuării executării contractului de racordare, prejudiciu estimatprovizoriu la 118 milioane euro/an". Termenul de judecată este programat pentru 16 martie.

Iberdrola intenţionează să construiască în Dobrogea, până în 2017, aproximativ 50 de parcuri eoliene cu o capacitate totală de 1.500 MW.Compania spaniolă are un acord cu operatorul sistemului energetic naţional Transelectrica privind termenii pentru conectatea parcurilor eoliene la reţea. Iberdrola a anunţat anul trecut că toate proiectele din România sunt dezvolatate în colaborare cu compania Eolica Dobrogea, deţinută de grupul elveţian NEK Umwelttechnik, şi companiile româneşti C-Tech şi Rokura.

Eolica Dobrogea are ca atribuţii planificarea şi obţinerea autorizaţiilor de construcţie, în timp ce Iberdola este responsabilă de activităţile de construcţie şi de operare a parcurilor eoliene.Transelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei.

Accesări: 1264
Dan Zavaleanu
Publicat Marţi, 21 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+3
5 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

iancu
20:01:51, 21 Feb 2012 1
pai chiar asa, vin in casa voastra, intru cu bocancii murdari si strig: baa, cumparati curent mai scump de 5 ori ca eu sunt ...european! Nu vreti, ma plang la UE. Sincer eu unul m-am saturat de europenii astia de mucava!, cred ca o neutralitate ne-ar fi mai potrivita!.
ContraPro
0
 

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.