Creația lui Sebastian Ghiță și-a cerut insolvența

Societatea Teamnet International, înființată de Sebastian Ghiță, a depus luni, 20 martie 2017, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la Tribunalul Prahova, a anunțat compania. „În acest moment, lucrăm la un proces de reorganizare şi redefinire a modului intern de lucru. Am luat această decizie la nivelul board-ului pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori”, sună anunțul. Firma asigură în prezent atât mentenanța hardware la Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS), cât și mentenanța software la CEAS – Sistemul informatic pentru Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate, contracte în valoare de peste 5 milioane de euro.

Au fost lansate promisiuni de mentananță a sistemelor de care Teamnet este responsabilă, fără însă a fi oferite garanții că nu vor exista măcar de acum înainte obișnuitele sincope.

”În perioada imediat următoare, ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei. Totodată, vom asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care suntem responsabili atât în România, cât şi în alte ţări unde Teamnet îşi desfăşoară activitatea”, a declarat Bogdan Nedelcu, deputy CEO Teamnet Group.

Conform Wall Street, anumite departamente nu şi-au primit salariile de trei luni și în perioada următoare vor avea loc disponibilizări masiveet. Teamnet are în prezent aproape 600 de angajaţi. Compania este celebră pentru că ani de zile a fost una dintre abonatele la contractele cu statul român. Conform unei liste publicate de către Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), Teamnet se află pe locul 4 în clasamentul companiilor care au încheiat contracte valoroase cu statul, după Siveco, Dimar şi UTI. În perioada 2011-2015, Teamnet a încheiat 26 de contracte cu 17 autorităţi, în valoare de 258,1 milioane de lei (57,3 milioane de euro). În noiembrie 2016, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a atribuit către Teamnet contractul pentru mentenanţa sistemului informatic aferent sistemului cardului de sănătate, valoarea finală a acestuia fiind de 17,7 milioane lei (3,9 milioane euro), cu TVA. Cu toate acestea, sistemul continuă să aibă probleme. Totodată, în decembrie 2016, Teamnet a mai câştigat două contracte cu statul, respectiv cu Banca Naţională a României şi cu Ministerul Apărării. Teamnet avea la începuturi, 2007, 7 angajați iar în 2014 a ajuns să numere 800, iar cifra de afaceri a fost în jurul de 90 de milioane de euro.

Problemele societății au început în 2015 atunci când DNA a extins urmărirea penală a lui Sebastian Ghiță, cercetat în mai multe dosare economice de autorități. Potrivit procurorilor, Ghiță ar fi înstrăinat doar formal firmele pe care le-a deținut până în anul 2012, atunci când a devenit deputat. Este vorba de 54 de firme și 23 de persoane care ar fi fost doar un paravan. Acest lucru este interzis de lege pentru parlamentari. Reprezentanții Teamnet au susținut la vremea respectivă că firma nu mai are nicio legătură cu Sebastian Ghiță.

„Grupul Teamnet nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță de mai mulţi ani. Găsim surprinzătoare măsurile luate de autorităţi şi precizăm că nu am primit o comunicare oficială pe subiect. Ne propunem o rezolvare cât mai rapidă a situaţiei şi ne arătăm întreaga disponibilitate de a coopera cu instituţiile abilitate. De asemenea, asigurăm toate părţile implicate de transparenţa noastră pe parcursul desfăşurării acestui proces”, a afirma Bogdan Padiu, directorul executiv al Teamnet, într-o declaraţie transmisă în 2015. La începutul acestul an

Cert este că la începutul acestui an, directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, şi administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, au fost puşi sub control judiciar în dosarul lui Sebastian Ghiță. Fostul deputat Ghiță ar fi cerut și primit de la reprezentanții unei firme peste 22,5 milioane de lei, promițând în schimb că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice în vederea atribuirii contractului care viza achiziția unui sistem informatic destinat Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu, se arată în referatul DNA Ploiești cu propunerea de arestare preventivă a lui Ghiță, a lui Cristian Anastasescu și a lui Bogdan Padiu.

Un soft marca Siveco-Teamnet a dat peste cap sute de mii de fermieri

Şeful SRI ştia de patru ani că firma lui Ghiţă „a pus la punct un sistem diabolic, bazat pe şpăgi”

Decizia judecătorilor în cazul apropiaților lui Ghiță

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.