Firma miliardarului fără chip, urmărită penal de DNA

Digi Communications, compania-mamă a RCS&RDS, controlată de „miliardarul fără chip”, Zsoltan Teszari, a informat publicul că RCS&RDS este urmărită penal în ancheta în care persoane din conducerea companiei sunt acuzate de mită. Într-un amendament la prospectul de listare a Digi Communications la Bursa de Valori București se arată că în data de 8 mai compania a primit o notificare oficială din partea procurorilor anticorupție în care i se aduce la cunoştinţă că are calitate de suspect. Informația nu a fost făcută publică însă și de către procurorii DNA. Dezvăluirea vine în contextul în care presa relata anul trecut că prietenul șefei DNA este angajat al grupului RCS & RDS.

DNA a anunțat pe 5 mai că ancheta îi vizează pe Dumitru Dragomir, fost șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Ioan Bendei, administrator al companiei de cablu, Alexandru Oprea, fost președinte al Consiliului de Administrație, Mihai Dinei, coordonatorul activității juridice a aceleiași companii, și alte două persoane de la o societate comercială. Toți aceștia sunt suspectați de luare de mită și spălare de bani sau complicitate la spălare de bani. De asemenea, RCS&RDS este suspectată pentru aceleași infracțiuni.

„De exemplu, o plângere pe care am depus-o la Direcţia Naţională Anticorupţie din România („DNA”) în 2013, întemeiată pe faptul că a fost comisă o infracţiune împotriva unuia dintre administratorii RCS & RDS, a determinat DNA să analizeze un contract de asociere în participațiune încheiat în 2009 între RCS&RDS şi Bodu S.R.L., având drept obiect un ansamblu pentru evenimente de dimensiuni mari aflată în București şi să îşi pună problema dacă acordul a respectat legile anticorupţie din România. La data de 5 mai 2017, anumite persoane fizice, inclusiv două persoane care dețin în acest moment poziții de conducere în principala filială a Societății, RCS & RDS, Ioan Bendei și Mihai Dinei, precum și fostul Director General al RCS & RDS, Alexandru Oprea, au fost înștiințate în mod oficial de către DNA ca sunt anchetate în legatură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și spălare de bani. La data de 8 mai 2017, RCS & RDS a fost înștiințată oficial de către DNA că are calitatea de suspect în cadrul anchetei în curs cu privire la aceleași fapte”, se arată într-o informare a Digi Communications NV, care completează prospectul de listare.

Zsoltan Teszari este unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din România, aparițiile sale în public lipisind cu desăvârșire. De aici i s-a tras si porecla „miliardarul fără chip”.

Ce spun procurorii anticorupție

În perioada aprilie 2009 – mai 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Ioan Bendei în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de Bendei. Această sumă de bani a fost disimulată ulterior, sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între o firmă controlată de Dragomir și compania de televiziune prin cablu, susțin procurorii DNA. Concret, în cursul anului 2008, la nivelul L.P.F. s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiției Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011. În urma desfășurării licitației cu strigare, consorțiul de firme menționat anterior a fost declarat câștigător, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA). În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat L.P.F. acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase. În aceste împrejurări, Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului,susține DNA, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla. Prin urmare, pentru a-l determina pe Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, între societatea controlată de președintele L.P.F., reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan, fost șofer al lui Dragomir, și compania administrată de Bendei s-a încheiat un contract de asociere în participațiune. Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală internă, aceea de a da, respectiv de a lua mită, spun procurorii anticorupție. În baza acestui contract, în perioada 18.08.2009 – 10.05.2011, compania de televiziune prin cablu a plătit societății respective, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei). În perioada 2015-2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune, au acționat pentru „spălarea” și „curățarea” sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia. Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus. Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.

În acest demers infracțional au fost implicate și celelalte persoane suspecte care au cunoscut detaliile acestui „parteneriat”, au redactat și au semnat diverse documente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.