Firmele lui Gruia Stoica, locul de întâlnire al apropiaţilor lui Traian Băsescu?

Pe această uşă puchinită în stânga şi în dreapta căreia scrie GRAMPET şi GFR se ajunge la birourile afaceristului de care CFR-ul îşi lega anumite speranţe. Este vorba de arestatul Gruia Stoica.

Această clădire cam dărăpănată, cu aer de depozit de bulendre nevândute, nu se află în Giuleşti sau în Ferentari, ci pe Calea Victoriei la numărul 114. Atâta doar că, fiind vorba de o clădire neînsemnată, ea nu are intrarea de pe celebra arteră bucureşteană, ci printr-un soi de gang, pe o ulicioară laterală înfundată. Pe acolo ajungea la birou cel care în anii ’90 era arestat pentru evaziune fiscală şi pentru afaceri necurate cu fier vechi, acelaşi care, mai târziu, în Bucureşti, a căpuşat masiv Căile Ferate Române. Lucrurile sunt deja cunoscute. Altceva este însă mai puţin ştiut. Că în birourile celor două firme din această clădire dărăpănată se întâlneau mereu Gruia Stoica şi Sorin Blejnar împreună cu naşul său, Daniel Andrei Moldoveanu, pe vremea când era şi consilier al preşedintelui Traian Băsescu. Ce căutau Blejnar şi Moldoveanu la firmele lui lui Gruia Stoica şi ce fel de grup alcătuiau încă nu s-a stabilit cu exactitate. Un om din vecinătate care i-a văzut de mai multe ori zicea la un moment dat că se adunau acolo de parcă ar fi avut sediul comandamentului. De bună seamă că omul nostru nu i-a recunoscut şi pe cei de la Vamă, de la ANAF, de la Servicii sau de pe la CFR, mai ales că aceştia din urmă când lucrau la stat, când la Gruia Stoica, de nici el nu mai ştia cine îi plăteşte!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.