Fiscul a pus ochii pe proprietarii care închiriază locuințele

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat prin vocea președintelui său, Dragoș Doroș, că va începe verificarea mai amănunţită a contractelor de închiriere, printr-o campanie de informare a proprietarilor de locuinţe, urmată de acţiuni de control şi sancţiuni unde se constată nereguli. „În cazul chiriilor, primul pas este că am pus la punct o campanie de informare şi vrem să pornim prin a discuta cu administratori de bloc, în blocurile mai mari unde ştim că exist zone sensibile, să informăm proprietarii. Până la urmă, dacă vrem conformare voluntară din partea proprietarilor care închiriază, primul pas este să îi informăm şi să ştie la ce să se aştepte în caz că nu declară. Pasul doi este să mergem în control şi să îi sancţionăm”, a spus Doroş la TVR.

Conform acestuia, încheierea unor contracte de închiriere pe sume modice „este un fenomen” observat la ANAF. Doroș susține că și până acum proprietarii care închiriază erau verificaţi, însă această activitatea nu era prioritară pentru ANAF. „Noi nu putem să spunem că nu controlăm proprietarii, dar nu a fost un focus pentru noi. În momentul acesta, proprietarii care obţin venituri din chirii devin un focus pentru noi. Primul pas este campania de informare, pasul doi este de control”, a adăugat Doroş.

În prezent, activitatea de închiriere locuințe este în jur de 90% nefiscalizată.

Măsura de verificare mai amănunțită nu este văzută cu ochi tocmai buni. „Banii dumneavoastra la lucru. Urmează profesorii care dau meditații. Aia de ce nu plătesc CASS la veniturile din meditații? Tare mi se pare mie că această campanie de „informare” este de fapt campanie de strângere de informații pentru ANAF. Să fie mai eficient controlul nu de alta”, a declarat analistul Florin Cîțu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.