Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, cercetat sub control judiciar

Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, va fi cercetat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, informează B1 TV.

Potrivit procedurii, acesta se va prezenta la poliţia din Voluntari şi, timp de două luni, nu va putea să părăsească ţara.

Sergiu Lucinsch a fost reținut marţi pentru 24 de ore de DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă şi şantaj. Sergiu Lucinschi a fost reţinut pentru că ar fi constrâns un om de afaceri să-i dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.

În acelaşi dosar este implicat un procuror DIICOT, dar şi un ofiţer al aceleaşi instituţii, Constantin Comăneanu, care a fost arestat preventiv. Ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, este şi el vizat de anchetă.

Conform procurorilor, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, cu complicitatea altor persoane, a şantajat un om de afaceri să-i dea patru milioane de euro, deşi acesta nu îi datora bani, spunând că doar aşa îşi va retrage o plângere penală formulată la DIICOT pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.

Sergiu Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri că va interveni pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri, dar și pentru soluționarea favorabilă a unor dosare.

Potrivit DNA, „în perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea suspecților Pricop Radu și Jurj Tudoran Remus, a exercitat asupra unui om de afaceri, acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la D.I.I.C.O.T, ce face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracțiuni (printre care și gestiune frauduloasă).

De asemenea, inculpatul i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare, astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracțiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

În aceeași perioadă, pentru a adăuga presiunii descrise mai sus un mijloc de constrângere și mai puternic, în concordanță cu valoarea sumei respective, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins că are influență, direct și indirect (mediat), asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri.

În acest sens, inculpatul i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri și pentru soluționarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente.

La data de 17 martie 2015, pentru acest „ajutor”, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins și a primit de la omul de afaceri, dreptul de creanță asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.

Prin acest document, omul de afaceri recunoștea că ar datora personal inculpatului Lucinschi Sergiu suma de 2.000.000 euro, angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015.

Concret, suspectul Pricop Radu l-a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale ce face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară (decembrie 2014-martie 2015) a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de 4.000.000 euro către inculpatul Lucinschi Sergiu, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, sub imperiul constrângerilor repetate.
Suspectul Jurj Tudoran Remus, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care-l priveau pe același om de afaceri, printre care și cauza anterior menționată, în perioada ianuarie 2015-martie 2015, l-a sprijinit în mod constant, pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcție de cum decurgeau discuțiile pentru remiterea banilor.
Astfel, la data de 19 februarie 2015, suspectul Jurj Tudoran Remus a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale privind organul judiciar competent (în speță instanța de judecată), o ordonanță prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru 5 zile a teritoriului României, cu destinația Zambia.
Ulterior, la 06 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar față de omul de afaceri, într-una dintre cauze, suspectul Jurj Tudoran Remus, i-a comunicat acestuia că are în lucru și alt dosar penal și că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.
Această presiune a fost pusă asupra omului de afaceri ca urmare a discuțiilor anterioare, contradictorii, dintre acesta și inculpatul Lucinschi Sergiu, cu privire la acceptul de a-i remite banii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.