Fiul lui Trump se ţine de glumiţe cu tematică precisă

Donald Trump Jr. a postat pe Twitter un nou mesaj video trucat în care tatăl său, preşedintele american Donald Trump, atacă CNN, relatează The Associated Press.

Trump Jr. a postat sâmbătă acest clip trucat din thrillerul „Top Gun” din 1986.

În acest clip faţa preşedintelui Statelor Unite este suprapusă peste faţa personajului jucat de Tom Cruise, care doboară un avion de vânătoare rusesc cu sigla CNN pe el.

Trump spune celebra sa replică ”eşti concediat” înainte să lanseze racheta.

Trump Jr. a declarat despre clip că este ”unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut”.

Sursa clipului trucat nu a fost clară pentru moment.

Preşedintele Donald Trump a postat luna aceasta, tot pe Twitter, un clip trucat al uneia dintre apariţiile sale la un eveniment de promovare a wrestlingului.

În clipul pe care l-a postat, şeful statului american îl loveşte pe un bărbat peste faţă – acoperită cu sigla CNN.

Acesta este cel mai multiplicat tweet al lui Trump.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.