Florian Walter, citat la DNA Ploiești

Omul de afaceri Florian Walter s-a prezentat, vineri, la DNA Ploieşti, unde a fost citat pentru a fi audiat în același dosar în care miercuri a fost citată ca martor procuroarea DNA Mihaiela Iorga Moraru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că omul de afaceri a fost citat pentru „acte procedurale” în dosarul în care miercuri a fost audiată ca martor și procuroarea DNA Mihaiela Iorga Moraru.

Florian Walter a venit la DNA Ploieşti însoțit de un avocat.

El a refuzat să dea orice declaraţie sau să spună în ce calitate se află la DNA Ploieşti.

Miercuri, procurorul Mihaiela Iorga Moraru a declarat la sediul DNA Ploieşti că a venit ”pentru că a fost citată” în calitate de martor într-un dosar privind infracţiuni de favorizare a făptuitorului şi fals intelectual, însă nu cunoaşte care este dosarul în care i se cer declaraţii. Când a fost întrebată dacă dosarul are legătură cu omul de afaceri Florian Walter, Mihaiela Iorga Moraru răspuns afirmativ.

”Dacă dumneavostră aţi fost aşa de bine informaţi şi ştiaţi chiar mai bine decât mine, da, are legătură cu acest dosar. Până la plecarea mea din biroul domnilor procurori am rămas martor”, a răspuns Moraru.

La sfârşitul lunii mai 2016, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

Cele 18 persoane erau acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, printre acestea numărându-se şi unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.

Florian Walter este bănuit că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.

Anchetatorii au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la „un eşalon patru”.

Prejudiciul produs bugetului de stat fusese evaluat la 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro.

Florian Walter era dat în urmărire internaţională din 19 mai 2016, în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova. Omul de afaceri era căutat din 15 mai 2015. Florian Walter a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la solicitarea autorităţilor române şi a fost adus în ţară în martie 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.