Florin Georgescu, naționalistul neoliberal

De când era ministrul Finanțelor în guvernul Văcăroiu, Florin Georgescu era cunoscut pentru rezistența sa față de pătrunderea valului neoliberal în România. Apoi, a devenit viceguvernator al BNR, principală citadelă a neoliberalismului în România. Omul este tehoncrat, poate fi de folos și Nordului, și Sudului, adică celor mai contrare viziuni economice.

Când, în 2012, Ponta a devenit premier, l-a chemat pe Florin Georgescu în ajutor. El a fost acela care l-a învățat pe Victor Viorel din ce se compune PIB-ul, iar învățăcelul a ieșit pe sticlă să se laude: „Noroc că am ajuns premier, altfel nu aveam ocazia să aflu ecuația produsului intern brut“. Lumea n-a râs. A zis că așa e normal: să ajungi premier fără să știi cum se calculează PIB-ul. Într-o țară cu o cultură economică la piciorul broaștei, cum este România, merge și așa: te duci în fruntea unui guvern cum se duc studenții de la ASE la cursuri.

Florin Georgescu l-a mai învățat ceva pe Ponta: că ar fi timpul copt ca România să-și dea un plan de dezvoltare sănătoasă, bazată pe investiții din capital autohton. Ce va fi înțeles Ponta s-a văzut din felul cum a tot dat pentru consum de la bugetul de investiții. Dragnea, mai inginer, a înțeles esențialul: e nevoie să creăm un fond suveran de investiții.

Suveran înseamnă că acest fond nu va fi controlat politic. Cum faci asta? Vei gândi o lege în acest sens. Ei, și? Aici, în România, unde talentul hoției este adevăratul suveran, nu vei obține altceva decât o oală din care se vor scurge niște miliarde de euroi în nisip – au zis liberalii, când au aflat. Dar când au văzut că PSD și-a făcut un program de campanie electorală bazat și pe acest fond de investiții, liberalii au prevăzut și ei un asemenea fond în programul lor.

Comunicatorii, în campanie, nu au știut să-l explice pe înțelesul electoratului. Dragnea, singurul comunicator al PSD care știa programul pe de rost, n-a zis nici pâs despre fond. A ținut-o gaia-mațu cu tot felul de creșteri salariale și de pensii. Știa ce poate electoratul să înțeleagă.

Florin Georgescu l-a instruit pe Dragnea cum ar trebui să arate contractul economic în care acest fond ar fi posibil, dar l-a și avertizat pe șeful post-Ponta al PSD că opoziția internațională (neoliberală) față de procesul de „naștere“ a fondului va fi enormă, căci, la noi, proprietarul capitalului de investiții nu suntem noi. „N-aș vrea să fiu eu premierul care îl va face să se nască “ – i-a zis Georgescu. De aceea Dragnea a căutat un premier superobedient și nu prea conștient de fitilul cu bombă din proiectul fondului. N-a avut noroc. Grindeanu a priceput ce poate face acest fitil și ce opoziție se poate ridica în contra lui.

Dragnea l-a schimbat fără să explice nimic din proiectul său antineoliberal. Apoi, l-a întrebat pe Florin Georgescu dacă nu vrea el să se înhame la punerea pe picioare a fondului suveran de investiții.

„Ești nebun, ce ai?!“ – i-a răspuns neoliberalul de la BNR…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.