Florin Iordache, atac la Tudorel Toader

Fostul ministru al Justiției Florin Iordache a susținut marți că Tudorel Toader, actualul ministru, interpretează „de la sine putere” deciziile Curţii Constituţionale, exemplificând cu pragul la abuzul în serviciu, care nu este dorit de Toader.

Acuzația a fost lansată în cadrul dezbaterilor din Comisia juridică pe proiectul de lege pentru modificarea art.301 şi art.308 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal.

Secretarul de stat din Ministerul Justiţiei, Mariana Moţ a solicitat amânarea dezbaterii proiectului de lege, deoarece MJ are în lucru un proiect prin care se pun în acord textele asupra cărora CCR s-a pronunţat, însă Florin Iordache a precizat că nu este de acord cu amânarea, în condiţiile în care a văzut „o anumită poziţie a actualului ministru al Justiţiei care interpretează de la sine putere deciziile CCR”.

„Eu nu sunt de acord cu amânarea. Am văzut o anumită poziţie a actualului ministru al Justiţiei care interpretează de la sine putere deciziile Curţii. Discutând de abuzul în serviciu, dumnealui spune că nu trebuie să fie un prag. Deci dacă aşa gândeşte Ministerul sau colectivul care gândeşte în acest moment modificările la Codul Penal, acela este colectiv care a elaborat Codurile Penale”, a declarat fostul ministru al Justiției.

Iordache a mai menționat că nu se aşteaptă de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a legislaţiei în vigoare.

„Deci, eu personal nu mă aştept de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a condiţiilor şi a legislaţiei în vigoare, cu tot respectul pentru doamna secretar de stat, dar dumneai are mandat de la actualul ministru. Eu vă propun că până la urmă şi Ministerul trebuie să vină în faţa Parlamentului”, a conchis Florin Iordache.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni seară, că nu va impune celebrul prag la infracțiunea de abuz în serviciu, în proiectul de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

„Nu voi stabili niciun prag, nici maxim, nici minim pentru că, sigur, eram judecător la Curte, sunt membru în Comisia de la Veneția, dar legiuitorul național trebuie să respecte Legea fundamentală. Legea fundamentală spune: constituie abuz fapta funcționarului și acolo nu se referă la un prag, ne referim la dispozitiv, știu bine și considerentele”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul a adăugat că astfel i se lasă judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz cu o anumită consecință păgubitoare este infracțiune sau nu.

„De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ține seama de personalitate, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea că este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunțe la UP, acel celebru 318 din Cpp. Eu, ca inițiator al proiectului de lege, nu pot să mă abat de la decizia CCR”, a spus ministrul Justiției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8501 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.