Fluturii de oțel

Deși CIA este o instituție de top, în spatele ușilor închise se petrec lucruri greu de imaginat. Gina Bennett și-a găsit curajul de a povesti pentru prestigioasa revistă Newsweek Europe, despre experiențele neplăcute experimentate în cadrul agenției, precum discriminare sau hărțuire sexuală.

Copiii marilor conflicte

„Primul meu fiu s-a născut în anul 1993 și îl numesc copilul de la Word Trade Center”, povestește Gina Bennett, un veteran al CIA care și-a petrecut întreaga viață urmărind autorii din spatele cele mai groaznice crize internaționale din ultima vreme.

Bennett este o mamă divorțată cu cinci copii și a reușit să asocieze data de naștere a fiecărui copil cu atrocitățile pe care le urmărea prin prisma locului de muncă.

Îl numește pe al doilea fiul al său „Copilul Turnurile Khobar” ( născut la puțin timp după atacurile asupra unui complex militar din Arabia Saudită, în anul 1996), pe al treilea copil, o fată, „Copilul Ambasada Africană”( născută la câteva săptămâni după bombardarea Ambasadei Americii din Kenya, în 1998) și pe cel de-al patrulea copil „Copilul 9/11”.

Bennett se afla în primul trimestru al sarcinii în timpul atacului și în ciuda grețurilor matinale, majoritatea oamenilor nu știau că este însărcinată. Al cincilea copil este numit „Copilul Fallujah”.

De când au apărut filmele cu James Bond în 1960 americanii au fost vrăjiți de agenții sub acoperire care săreau pe trenuri, femei exotice sau militari musculoși care aveau cele mai la modă arme sau gadgeturi.

Bennett: femeie, mamă și spion

Bennett a scris primul raport privind teroristul Osama bin Laden în anii 1990, cu mulți ani înainte de atacurile din 11 septembrie și a fost una dintre cele șase femei din CIA, care l-au localizat pe bin Laden și care au fost o sursă de inspirație pentru filmul „Zero Dark Thirty”.

Ea a informat-o pe secretarul de stat american Condoleezza Rice în timp ce era în travaliu și și-a adus copii abia născuți la serviciu pentru a-și continua munca ( după atacurile din Africa, șeful ei care iubea copii, a avut grijă de ei, pentru ca ea să continue).

Femeile au făcut parte din forțele speciale americane încă din 1776 și au continuat să joace un rol important în cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul Oficiului pentru Servicii Strategice (OSS), predecesorul CIA.
Chiar și așa, agenția are o istorie lungă în ceea ce privește discriminarea sexuală. „Oamenii cred că doar bărbații au o chemare pentru astfel de domenii și că nu stă în natura femeilor să urmeze o astfel de meserie. Inteligența femeilor nu este ceva nou. ”Am avut roluri importante de-a lungul istoriei și nu este nenatural pentru o femeie să joace acest rol.”, povestește Bennett.

Hollywood nu ne-a pregătit pentru femei ca Bennett sau Maja Lehnus, director financiar adjunct al CIA, care a fost căsătorită timp de 29 de ani, are doi copii și este prima femeie care a avut șase mari funcții importante în agenție.

„Am trăit într-o lume în care în fiecare zi vorbeam despre incredibila evoluție din punct de vedere al armamentului al altor țări”, povestește Lehnus. „Avem motive să ne îngrijorăm tot timpul! Mă întreabă oamenii ce mă ține trează noaptea. Răspund simplu. Sunt atât de multe lucruri rele care se pot întâmpla, precum armele nucleare din Coreea de N.”

În doar câteva săptămâni s-ar putea să fie aleasă prima femeie președinte a SUA, iar americanii n-au habar cine îi ține în siguranță și că femeile joacă un rol critic în acest efort.

Unii cred că femeile din CIA sunt limitate la unitatea de combatere a terorismului care l-a urmărit pe Osama bin Laden și care a câștigat multă atenție după moartea teroristului. De fapt, femeile lucrează la niveluri fără precedent la fiecare etaj al CIA.

Majoritatea lucrează sub acoperire și nu își pot face publică identitatea deoarece sunt implicate în misiuni delicate. Unele sunt măritate și au copii. Altele sunt mame singure. Una dintre ele a fost primul ofițer CIA care și-a declarat orientarea homosexuală. În ciuda nemaipomenitelor lor realizări, aceste femei au avut de-a face cu discriminare sexuală, și pentru unele dintre ele succesul a venit cu un preț mult mai mare decât pentru colegii lor bărbați.

Ofițerul pentru Operațiuni Speciale CIA, Valerie Plame, spune că multe dintre femeile cu care a lucrat sunt ambițioase, amuzante, oneste și că au plătit un preț personal.

O femeie cel mai periculos spion aliat

Hollywood ne-a convins că femeile din CIA provin dintr-o frăție care împușcă ziua și seduc noaptea. Am uitat că de fapt munca loc implică salvarea vieților și prevenirea atrocităților.

Mulțumită clișeelor hollywoodiene, publicul american nu a știut de Virginia Hall, care s-a alăturat OSS în 1944, a organizat o operațiune de sabotaj pe teritoriul Franței și a ajutat la menținerea siguranței oamenilor, toate în timp ce era deghizată într-o femeie în vârstă care purta o proteză la picior, pe nume Cuthbert, de alfel Gestapo-ul a considerat-o ” cel mai periculos spion aliat”.

„Era mai ușor, ca femeie, să faci parte din OSS decât din CIA, în zilele noastre”, spune Toni Hiley, director al muzeului CIA.

Eloise Page este una dintre cele 4500 de femei care au lucrat la OSS. Și-a început cariera ca secretară a Generalului William Donovan, șeful OSS, și a culminat ca ofițer decorat al CIA. Page era cunoscută printre colegi ca „Fluturele de Oțel” și a fost prima femeie șef de stație.

„În zilele de azi, sunt mai mulți bărbați decât femei. Ei chiar nu s-au gândit la noi”, spune și fostul ofițer clandestin Suzanne Matthews. Ea s-a alăturat CIA în anul 1975 ca secretară. Atunci când a intrat în branșa operațiunilor, era una din 4 femei care învățau această meserie. „Unii dintre instructori ne făceau avansuri sexuale, însă noi nu-i băgam în seamă”., continuă Suzanne.

Șefa nimănui

„Au încercat să convingă toate femeile să devină analiști sau ofițeri de birou. Așa era acceptabil.”, povestește și Janine Brooker, care s-a alăturat CIA în 1968. „Am insistat să mă duc la operațiuni.”Spune că este una din cele 6 femei din totalul de 66 care au reușit să treacă de programul de formare. Atunci când i s-a oferit un caz în Asia, șeful de stației a asaltat-o cu mii de acte ridicole. Între timp, am mers și am întâlnit oameni. „Data viitoare când șeful de stație a venit știam toți oamenii implicați în operațiune pe de rost. Aveam doar 20 de ani și eram blondă. Nimeni nu suspecta pentru cine lucram”, a mai spus Brooker.

Atunci când a venit un nou șef, Brooker a scris un memoriu în care a inclus toate contactele și accesul la informații. El a fost foarte impresionat. „Era unul dintre puținii bărbați din agenție cărora nu le păsa dacă ești bărbat sau femeie; dacă puteai să faci treabă, te păstra. Mi-a dat o șansă. Nu doar că m-a lăudat, ci a povestit despre mine celor de mai sus.”
Brooker a făcut într-o zi o înțelegere cu șeful diviziei. Trebuia ca ea să lucreze în departamentul său timp de câțiva ani, iar dacă se descurca bine, el avea să o facă șefă. Când a venit timpul pentru promovare, el i-a oferit un post în America Latină unde nu mai avea șanse pentru promovare sau operațiuni. L-am întrebat: „Ce să fac acolo?! Voi fi șefa nimănui! ”. El mi-a răspuns: „O să mergi la cumpărături.”

Brooker a acceptat până la un urmă un post de sefă, în Jamaica, pe care nici unul dintre bărbați nu-l voia…din cauza pericolelor și a problemelor din acea țară. „Era singura oportunitate pe care o aveam, dar măcar erau operațiuni și subalterni.”

Altă dată, Brooker era aprope de a captura o țintă pe care o urmărea de 6 luni, când șeful său a fost demis. Noul șef a venit și a cerut ca altcineva să se ocupe de operațiune. În situații ca asta nu-ți pierzi calmul. Pur și simplu l-am convins că sunt potrivită pentru oprațiunea de capturare. „De-a lungul anilor, mai ales ca femeie, era dificil să îi convingi că poți face treabă bună. Puține dintre noi au reușit acest lucru. ”

Brooker a reușit, s-a infiltrat în Partidul Comunist, a capturat un agent sovietic și a devenit prima femeie șefă de post a CIA, până când subordonații săi (incluzându-l pe fostul său șef, pe care l-a raportat pentru că și-a abuzat soția) au acuzat-o că își abuzează sexual colegii și că poartă haine provocatoare .

În 1992 Brooker, care era în acel moment de 24 de ani veterană în CIA, a respins cu vehemență acuzațiile lor, i-a dat în judecată și a câștigat. În decembrie 2004, agenția i-a dat despăgubiri în valoare de 410,000 de dolari.

Brooker și-a dat demisia în scurt timp. În zilele de astăzi, ea este avocat în Washington D.C, specializată în cazuri împotriva CIA și alte agenții federale.

Lupta pentru recunoaștere

Pe când femeile continuau să lupte pentru mai multe oportunități în anii 1990-2000, problemele juridice au început să afecteze CIA. Astfel, în 1995 au trebuit să plătească 1 milion de dolari despăgubiri pentru discriminare sexuală.

În 2007, un grup de femei au depus o acțiune motivând că femeile din agenție sunt mai des pedepsite decât bărbații dacă aveau aventuri cu persoane din afara țării.

Brookner a adus cazul în fața Comisiei de Egalitate în Drepturi, însă juriul l-a respins motivând că nu erau destule femei implicate, așa că ea a trebuit să ia declarații de la fiecare femeie în parte.
În zilele de astăzi, femeile reprezintă 45% din angajații CIA și 34 % dintre cei cu funcții de conducere. Între anii 1980 și 2002, implicarea femeilor a crescut în procentaje de la 9 la 44 %, conform studiului lui Madeleine Albright. Însă în 2012, doar 19 % dintre ofițerii din agenție au promovat în funcții superioare.Chiar dacă din 2013, agenția susține că a făcut progrese, în ultimii 3 ani, de exemplu, numărul de femei a scăzut considerabil la nivelul superior, așa numitul Senior Intelligence Service.

Femeile își mențin însă primele poziții în CIA: Meroe Park este directorul executiv și Carmen Middleton este adjunct, ea ocupă acum funcția de adjunct în serviciul de securitate al Casei Albe.

Cu toate acestea problemele încă persistă. Femeile sunt mai predispuse să refuze operațiuni complicate din cauza orelor lungi de muncă. „Aproximativ 7 ani din carieră mi i-am petrecut respingând anumite misiuni, așa că, în mod natural, dacă mă compari cu un om cu experiența și vârsta mea, vei vedea o diferență. Nu vei vedea câte am dobândit fiind mama a 5 copii”, povestește Bennett.

Ea vorbește și despre faptul că femeile au fost acuzate că vorbesc prea mult, au coatele ascuțite, sunt prea insistente sau prea emotive. Odată, unei colege i s-a spus că trebuie să fie mai prezentă și să nu mai domine întâlnirile.

„Poți să te comporți ca un bărbat, dar vei fi judecată ca o femeie. M-am săturat de discriminarea femeilor. Adjunct e cea mai rea funcție pe care poți să o ai.Ești mereu în spatele cuiva. Nu e un tavan de sticlă, e un perete.”, spune Bennett.

Prima eroină

Holul de așteptare al CIA seamănă mai mult cu cel al unei spălătorii de mașini decât cu un portal al Americii spre serviciul de informații externe: scaune gri, lumini fluorescente, un TV atârnat într-un colț pornit pe emsiuni și lăsat în surdină. Un om care stă în spatele un geam mare de sticlă le oferă vizitatorilor permise de trecere.

„I-am oferit permisul meu auto și m-am așezat lângă un morman de reviste vânătorești. Afară, trei bărbați în costume negre stau pe trotuare și vorbesc. Iau o revistă și aștept. După ce citisem mai mult decât îmi propusesem despre vânat, măcelărit și gătit animalele ale pădurii, omul din spatele geamului îmi strigă într-un final numele și îmi înapoiază permisul. Oare de ce a durat atât de mult? Oare am făcut ceva greșit? Kali Caldwell, principale mea cunoștință din cadrul CIA, departamentul de Relații Publice mi-a spus că agenția nu se ocupă cu astfel de lucruri. <<Aș vrea să-ți pot spune că te cunosc din școala generală, dar nu pot>> , mi-a spus ea, adăugând că s-a documentat în privința a ceea ce am scris, spune Abigail Jones, autoarea articolului din Newsweek Europe.

Am condus apoi până în „buricul” CIA, trecând pe lângă oameni care făceau jogging și nenumărate mașini parcate. Dacă Hollywood-ul are dreptate în privința unui lucru, acela ar fi despre minunăția acestui loc.
În lobby-ul clădirii se putea observa construcția masivă de marmură, vulturul și cuvintele mărețe<>. Pe partea stângă, se află o placă memorială pentru OSS, pentru cei care au luptat în al Doilea Război Mondial. Pe partea dreaptă, pe peretele memorial se află 117 stele pentru cei care au murit pe teren.

În altă parte se află un steag al Americii și pe altă parte un steag al CIA. Stăteam pur și simplu și priveam o imagine superbă, când am realizat subit că un grup de bărbați îmbrăcați la patru ace se îndreaptă spre mine. Eram în locul greșit? Am scotocit prin geantă pentru permisul de vizitator când am auzit că o doamnă îmi striga numele. Bărbații se apropiau, dar eu auzeam în continuare cum mi se strigă numele. Femeia se îndrepta către mine, iar bărbații se îndepărtau.

S-a prezentat drept Toni Hiley, directorul muzeului, apoi m-a îndrumat către peretele memorial. ”Unde stai tu acum este locul în care fiecare agent nou jură să servească națiunea.”, spune ea.

Arată către cele 117 stele și explică că doar 11 dintre ele fac referire la femei. Una dintre ele a fost Barbare Robbins, care a intrat în CIA în iulie 1963 ca secretară și care a fost ucisă doi ani mai târziu când teroriștii au bombardat Ambasada Americană din Vietnamul de Sud. A fost prima femeie ofițer din cadrul CIA care a fost omorâtă în timpul serviciului, la vârsta de 21 de ani.

Altă stea este pentru Monique Lewis care a lucrat doar 8 ore până când un terrorist sinucigaș a atacat ambasada americană din Beirut în 1983. Soțul ei, un ofițer paramilitar a fost și el ucis.

Altă stea este pentru Jennifer Matthews, un agent de top împotriva Al-Qaeda care a fost omorâtă în 2009 când un agent iordanian dublu s-a aruncat în aer la baza din Afghanistan. Incidentul mortal, care a luat viețile a 6 ofițeri ai CIA, a pornit o dezbatere despre experiența lui Matthews, rolul său în tragedie și faptul că avea familie. ”, spune Bennett.

Femeile CIA

Este un mit mai puțin ortodox despre cum intră oamenii în cadrul CIA: telefoane misterioase, bătăi pe umăr, străini care-ți spun că te urmăresc de ani. Și aici este realitatea:

„Abby” a văzut un semn postat în campus pe timpul facultății care spunea: Agenția este aici pentru interviuri. Vă rugăm lăsați cererile în acest pachet. Lângă era un anunț al Departamentului de Stat. E mult mai simplu însă să spui povestea mai puțin ortodoxă. E mai senzațională.”Abby, Kally Caldwell și eu stăteam la o masă lungă rectangulară într-o sală de conferințe în timp ce un grup de femei stăteau pe scaune sprijinite de un perete ascultând și luând notițe”, mai relatează ziarista de la Newsweek Europe. După fiecare interviu, una dintre ele lua inregistrarea și o depozita într-o geantă, după care trecea la alt interviu.

”<>, în timp ce desena cercuri imaginare pe un caiet. Era nervoasă și Caldwell a explicat de ce: Abby făcea parte din prima generație de femei din Asia care s-au alăturat CIA. E, de asemenea, musulmană și luptă împotriva terorismului. <

Într-un final m-am mutat în New York pentru a lupta pentru drepturile femeilor. Într-un final, în 2000 m-am alăturat agenției. Dacă e o oportunitate, o accept. Acum sunt implicată, dar nu pot să spun nimănui>>”, relatează ziarista cazul unei agente CIA.

Abby s-a dus direct la programul operațional secret al CIA, care era cunoscut ca „Ferma” ( un nume de cod al agenției). Abby este reticentă în a da însă mai multe detalii.„ Ceea ce am simțit în primele zile a fost frică. Eram speriată de moarte”, a mai declarat agenta.

Vivian, un expert în explozibile, nu a putut să își descrie munca. Întrebată ce face ca expert nuclear, Julie, alt agent, nu a vrut să răspundă. Întrebată unde călătorește pentru muncă, a răspuns monosilabic.

Ca ofițer de caz, Abby nu rezolva puzzeluri, ea recruta spioni cu sutele. „Este exact ca în filme”, povestește Abby. „Ne întâlnim cu oameni care ne-au dat informații care i-ar putea băga imediat în închisoare sau i-ar putea ucide. Și cred că am demonstrat că nu dramatizez. Asta e real…Ești într-un colț întunecat al străzii. Treci pe lângă ceva în timpul nopții sau într-o stație de metrou.

Toate lucrurile astea sunt reale, dar nu le face un bărbat, ci eu. În spatele meu se află o mulțime de bărbați care abia așteaptă să greșesc.”

Însă Abby a reușit într-adevăr și a ajuns să fie managerul unei echipe care era pe urma ISIS și a altor militanți din Orientul Mijlociu. Ea lucrează și pentru Casa Albă și are o mulțime de responsabilități.

Caldwell explică că majoritatea oamenilor din Asia de Sud sunt recrutați ca traducători sau ofițeri de support. Doar până acolo pot promova.

„A fi traducător este destul de important, dar mai palpitant este să fii manager. Înoți în ape mult mai adânci. E treabă serioasă, multă lume te felicită.”, spune Abby. Însă succesul lui Abby a venit cu un preț: Este singură. „Toți colegii mei sunt însurați, au copii. Interesant este că doar femeile singure stau aici până la 9 seara”.

Ofițerii de caz au de-a face cu o serie de probleme delicate atunci când vine vorba despre mariaj și copii. De obicei stau singuri, se mută dintr-un oraș în altul și trebuie să-și protejeze identitatea. Desigur, munca nu prea-ți permite să ai o familie și îți rămâne timp puțin pentru viața personal. „În mod normal ai un job de acoperire ziua și noaptea lucrezi la CIA. Nu prea mai ai timp de biberoane”, spune la rândul său analistul Valerie Plame.

„ Când am plecat din CIA în anul 2007, a fost foarte greu să găsesc un bărbat cu care să-mi întemeiez o familie. Vrei să găsești pe cineva dispus să se însoare și cu slujba ta”, adaugă Plame.

Abby spune că prietenele sale din agenție sunt independente din punct de vedere financiar, conduc cele mai noi modele de mașini, au case grozave și haine pe măsură. Dar ce faci când ieși la pensie? Ești doar tu. E greu de acceptat acest lucru.

Pe lista teroriștilor

Una dintre cele mai groaznice experiențe trăite de Maja Lehnus, director financiar adjunct al CIA a fost hărțuirea sexuală, când a fost acuzată că se culcă cu șeful său. „Stăteam acolo în liniște deplină și nu puteam să reacționez deloc, nu eram pregătită să mă confrunt cu asta.”

Era studentă în Virginia la acea vreme și studia energia electrică în timp ce analiza arme străine la CIA. Era singura femeile analist din grupul său și trebuia să se confrunte mereu cu comentarii de natură sexuală din partea colegilor bărbați.

În prezent, Lehnus a fost medalitată pentru munca sa din cadrul agenției și pentru că a făcut acest lucru în timp ce era mama a doi copi, nefiind nevoită să-și sacrifice viața de familie. Lehnus și soțul ei, inginer, au doi copii, fata fiind asistentă, iar băiatul student. În copilărie ei știau despre mama lor că lucrează la CIA. „Era dificil să îmbin munca cu familia”, spune Lehnus.

Jongla între a-și duce copii la grădiniță, participând la activități, cumpărături de legume și telefoane nocturne pentru CIA. După ce a născut-o pe fiica sa, pe patul de spital, ea dădea telefoane.

Cum se descurcă femeile în această meserie depinde de ele și de personalitatea lor, precum și de suportul familiei. „Iubesc cee ace fac, dar îmi iubesc copii mai mult.”

Ofițerul clandestin, Suzanne Matthews și soțul ei Jason lucrează în tandem la CIA și și-au crescut copii în deplasare, mutându-se dintr-un oraș în altul.

Ei mărturisesc că ăsta a fost un avantaj deoarece copii au avut posibilitatea de a învăța despre diferite culturi. Însă Suzanne spune că munca lor poate fi înfricoșătoare. „Am fost în locuri în care soțul meu se afla pe lista teroriștilor și trebuia să conducă o mașină blindată”, spune Suzanne.

La sfârșitul anilor 1990, Suzanne și Jason locuiau într-o țară din Balcani. Ne-am educat copii prin hoteluri, Jason era șef, a fost o perioadă stresantă.

Când Lehnus a devenit manager, a fost prea mult. Soțul său a renunțat la carieră pentru familie. „Soțul meu nu s-a simțit niciodată complexat de munca mea, din contra, a fost alături de mine.”

Unul dintre cele mai grele obstacole a fost atunci când fiica lor a fost diagnosticată cu cancer. „Eram în mijlocul unei operațiuni de anvergură la acea vreme și dintr-o dată trebuia să mergem regulat la doctor”. Lehnus nu a omis nici măcar una. Pentru a se conforma cu o politică de la școala fiicei sale, ea și soțul ei au devenit însoțitori în călătoriile cu copii.

”A proteja America împotriva a teroriștilor e mai ușor decât să insufli diversitate de rasă”

„Sarah” știe cum să e să faci parte din CIA. E mamă singură și o femeie de culoare într-o branșă dominată de bărbați. Ea este analist spațial și de armament, responsabilă de analiza armelor teroriștilor.

În primul ei an la CIA, un coleg a început să spună că este inutil ca ea să aibă o zi liberă de ziua lui Marin Luther King, menționând că sunt sărbători mult mai importante. „I-am spus că mă deranjează comentariul său și că fără eforturile lui Martin Luther King nu aș mai fi stat lângă el, aș fi fost o sclavă”, spune Sarah.

Certurile privitoare la diversitate în CIA sunt grotești și defăimătoare. CIA este o organizație globală, responsabilă pentru securitatea națională, cum ar fi reușit să asigure pacea dacă erau doar albi? „Aveți nevoie de diversitate, nu puteți asigura securitatea cu oameni de aceeași rasă.”, mai spune Sarah.

CIA admite că este o problemă de diversitate rasială. Încă din 2008, procentajul minorităților a scăzut. Minoritățile etnice reprezintă doar 24 % din angajați, însă doar 11% au funcții de conducere. Și după ce între anii 1984 și 2004 afro-americanii au dominat funcțiile superioare, în zilele de azi este un regres considerabil.

Înainte ca Lehnus să devină adjunct, a fost șefa Departamentului de Diversitate. „Trebuie să spun, a fost o muncă grea. A proteja America împotriva distrugerilor și a teroriștilor e mai ușor decât să insufli diversitate de rasă.”

În ultimul timp, Sarah a remarcat o schimbare pozitivă. „Cred sincer că era mai bine când am început în ceea ce privește diversitatea. Acum sunt în continuare șefi care cred că albii ar trebui să conducă organizația.”, conchide Sarah.

Tracey Ballard, analist etnic care s-a alăturat agenției în urmă cu 30 de ani, este o voce sonoră în cadrul CIA. A fost crescută de mama sa în Marykand și s-a angajat de mica, fiind mamă singură și ea.

În anii ’80 homosexualii erau considerați o amenințare la adresa securității naționale. Ballard a trebuit să ducă o viață dublă, ascunzând adevărul la muncă. Când fiica sa a împlinit 5 ani a trebuit să îi spună că este gay. Ballard a greșit în timpul unui test poligraf de rutină și și-a petrecut următoare jumătate de an investigată de CIA. Colegii, inclusiv cei gay, au blamat-o. A luat în considerare și varianta demisiei, a fost cea mai stresantă perioadă din viața ei. Ballard s-a căsătorit în urmă cu 2 ani cu
partenera sa și a devenit un membru active al LGBT.

În 1996, a ajutat la înființarea ”ANGLE” rețeaua CIA formată din Gay și Lesbiene. Trei ani mai târziu, agenția a reușit să organizeze primul eveniment important.

Mama e cea mai tare

În momente de criză, Gina Bennett recunoaște că poate ”trăi în afara propriei sale persoane”. Este rațională și obiectivă. Calmă. Munca sa din cadrul CIA a format-o, însă nu aici a învățat tot ce știe. E ceva ce a dezvoltat din necesitate, ceva inspirat încă din copilărie, pe timpul când a fost victima abuzurilor sexuale.

Acest timp de comportament nu este obișnuit pentru un om care a supraviețuit acestor atacuri, însă Bennett a luat tot ce-i mai bun din experiența negativă și a aplicat în mod eroic în cadrul CIA.
„De la bombardamentul din Arabia Saudită, până la atacurile din 11 septembrie, am avut capacitatea de a-mi opri lacrimile și emoțile și de a rămâne concentrată. Am fost întotdeauna puternică. Colegii mei și cu mine știm că sacrificându-ne viața poate fi prețul suprem pe care îl plătește familia noastră. Nu cred că americanii sau agenția a crezut vreodată că pot face un astfel de sacrificiu.”

Nici copii lui Bennett de altfel. Ei spun că ea s-a transformat într-o ființă rece, incapabilă să trăiască emoții din cauza locului de muncă. Bennett nu a lucrat niciodată sub acoperire, astfel că nu a trebuit să-și mintă niciodată copii în privința jobului.Atunci când unul dintre fii ei avea trei ani și jumătate, ea lucra împotriva terorismului în Departamentul de Stat. Într-un weekend, a trebuit să-l aducă la muncă. „Eram înconjurată de poze cu teroriști, lucru nociv pentru un copil. L-am pus să se joace cu creioanele. Eu lucram la calculator. La un moment dat, a trebuit să-l duc la baie și am trecut peste o poză cu un atac. El mi-a spus : <>. Era o poză cu un prizonier. Nu i-am răspuns. Mi-era prea teamă.”

Atunci când fiul său cel mare a absolvit liceul, Bennett i-a creat un album foto online. Nu-mi aminteam multe dintre acele fotografii, petreceri aniversare, excursii. M-am simțit foarte tristă. Simțeam că am lipsit mult din viața fiului meu.

El mi-a spus: <>. Din păcate, acea conversație a avut loc când el avea 19 ani. Până în acel moment, munca nu-mi oferea atât de multă satisfacție. M-am întrebat câte dintre mame le-ar fi făcut cadou copiilor lor un album foto și să se simtă atât de vinovate după? ”.

Abia după ce copiii lui Bennett au crescut și i-au citit cartea: National Security Mom. Lessons for America, au înțeles despre ce e vorba. „Cel mai mic fiu al meu, în vârstă de 11 ani, îmi făcuse un rezumat al cărții ca temă pentru școală și a spus în fața clasei: <>”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.