„În încercarea de a-mi explica evenimentele inexplicabile din campania prezidenţială – în special faptul că cineva fără calificare şi ignorant ca Donald Trump este atât de aproape de cea mai importantă demnitate din lume – ma gândesc mereu la o discuţie pe care o prietenă de-a mea a avut-o cu antrenoarea ei de la o sală de fitness din Mahattan”, scrie pentru Foreign Policy Max Boot, membru al Council on Foreign Affairs.
“Antrenoarea din New York era o tânără de 20 si ceva de ani frumoasă şi luminoasă. Însă când prietena mea a vorbit despre audierile lui Hillary Clinton în dosarul Benghazi, ea s-a pierdut. Nu numai că nu auzise în viaţa ei de dosarul Benghazi, dar nu auzise de secretarul de Stat, de Departamentul de Stat sau de ambasadorii Statelor Unite. La fel, nu ştia de cele două camere ale Congresului, de comisiile Congresului.
Această antrenoare nu a renunţat la liceu şi nu este nici o imigrantă de dată recentă. Este născută în America şi a terminat liceul. Dar în aceşti ani de educaţie nu a învăţat cele mai elementare lucruri despre guvernul nostru.
Ani de zile am fost critic la adresa sistemului de educaţie din America. Studiile arată că şcolile noastre sunt codaşe la nivel mondial, în special la matematică şi ştiinţe, însă îmi plăcea să spun de fiecare dată că economia noastră merge bine. Totuşi cât de proaste pot fi şcolile noastre atât timp cât suntem lideri mondiali la inovaţiile high-tech?
Acum îmi dau seama că eram exagerat de optimist. Cu cât înaintează această campanie electorală, cu atât observ care e costul prostiei inculcate de sistemul nostru de şcolarizare. Gazdele talk-show-urilor nocturne au făcut mereu glume despre analfabetismul civic cu interviurile lor cu “omul de pe stradă”, cu oameni care nu-i pot recunoaşte în fotografii pe John F. Kennedy, Ronald Reagan, Jimmy Carter. Studiile arată că această prostie nu decât o medie.
La finalul anilor 1990, două treimi dintre elevii în ultimul an de liceu nu puteau identifica un interval de 50 de ani care să cuprindă Războiul Civil; jumătate nu ştiau să spună care sunt cele trei puteri în stat. 52% spuneau ca Germania, Italia şi Japonia au fost aliaţii SUA în Al Doilea Război Mondial. În urmă cu câţiva ani, Newsweek a cerut unui eşantion de o mie de cetăţeni să dea testul pe care îl dau imigranţii care vor cetaţenia americană. O treime dintre ei nu au ştiut cine este vicepreşedinte, iar o jumătate nu a ştiut că primele zece amendamente ale Constituţiei se cheamă Declaraţia Drepturilor. Doar pentru o treime Constituţia era legea fundamentală.
Care este rezultatul acestei îngrozitoare lipse de cultura? Cea mai evidentă consecinţă este nivelul până la care Donald Trump si Bernie Sanders – fascistul şi socialistul – au ajuns în preferinţele electorale în aceasta vară, cu propuneri lipsite de orice viabilitate. Donald Trump este un canmdidat care crede că judecătorii emit legi şi nu are idee ce înseamnă “triada nucleară” sau care este diferenţa dintre “kurzi” şi “Fortele al-Quds”. Trump pare informat în comparaţie cu candidatul libertarian Gary Johnson, care se pare că nu a auzit vreodată de oraşul sirian Alep şi care nu a putut să numească măcar un lider mondial important. Însă izolaţionistul Johnson se laudă până la urma cu lipsa lui de cunoştinţe şi spune că este un avantaj, pentru că nu poate invada ţări despre care nu a auzit.
Johnson este însă simpatizat de cei născuţi la finalul anilor 1990, iar mulţi dintre aceşti alegători pot ajunge să-l ajute pe Trump. Când New York Times l-a întrebat pe un student dacă nu cumva alegerile din anul acest vor repeta scenariul din 2000, când Ralph Nader a sifonat din electoratul lui Al Gore, tânărul student a spus doar atât “Ralph cum?”.
Indiferent ce se va întâmpla pe 8 noiembrie, evenimentele recente ar trebui să sublinieze necesitatea urgentă a revitalizării educaţiei civice – să ne asigurăm că viitorii alegători vor avea informaţia de bază despre guvernare, istorie, geografie, afacerile externe şi economie. Pentru început va fi nevoie de mai multe resurse pentru educaţia civică.
Finanţarea publica pentru educaţia civică s-a redus la zero în 2011, iar profesorii s-au bazat pe donaţii. Donatorii privaţi au oferit doar 41 de milioane de dolari pe an pentru asta, în timp ce doar Fundaţia Intel da 45 de milioane de dolari pe an pentru susţinerea ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii, iar Intel este doar una dintre sutele de fundaţii care donează pentru aceste materii de studiu. În 2016, a revenit finanţarea publică a educaţiei civice, dar numai cu 6,6 milioane de dolari, în timp ce acelaşi guvern oferă 170 de milioane pentru amintitele ştiinţe. Desigur, este important să produci studenţi care ştiu matematică, dar este şi mai important să produci studenţi care ştiu să-şi exercite drepturile şi obligaţiile de cetăţeni.
Însă problema transcende finanţarea. Un studiu din 2010 făcut pe profesorii de cultură civică arată că doar 36% considerau că e important să-i înveţe pe tineri “fapte (geografie) şi date (evenimente importante). Nu este o surpriză că atât de multa lume nu ştie lucruri esenţiale despre ţara noastră şi despre lume, dacă profesorii nu se gândesc că lucrurile acestea sunt importante.
Această lipsă de cunoştinţe despre afacerile noastre interne şi externe este un pericol pentru democraţia americană. Alegerile presupun că alegătorii au capacitatea intelectuală să distingă între variantele propuse. Dacă lucrurile nu mai stau aşa, atunci democraţia americană va cădea pradă demagogilor – dacă nu Trump, atunci altcineva. De asta se temeau şi părinţii fondatori.
Dacă nu ne revitalizăm educaţia civica, ne vom încredinţa viitorul unor oameni care nu ştiu care sunt cele trei puteri în stat – o întrebare la care doar o treime dintre cei intervievaţi au răspuns corect într-un sondaj recent. O asemenea înfiorătoare prostie nu e un obstacol pentru antrenorii de fitness sau pentru alte mii de slujbe, însă este periculoasă în luarea unor decizii la urne. La cum merg lucrurile, nu peste mult timp, un Bernie Sanders sau, Doamne fereşte, un Donald Trump nu va fi doar candidat, ci va ajunge preşedinte.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.