Forme fără fond – la 150 de ani după Maiorescu

Profesorul Andrei Marga, fost rector la UBB din Cluj, fost ministru al învăţământului, fost ministru de Externe, dixit: “S-au băgat multe prostii în capul oamenilor. De pildă, aceea că România are prea mulţi studenţi. Adevărul este că are prea puţini. E o întrebare, într-adevăr, ce face societatea cu ei. Azi nu are ce face, dar asta e treaba Guvernului” (TVR3, 16 mai 2015).

Ce voia Marga să spună, căci, da, are nevoie de traducere? Faţă de media europeană de studenţi la mia de locuitori, România stă pe ultimul loc. Ce a spus, în fapt? Că indiferent dacă societatea are ce face cu absolvenţii facultăţilor, ori n-are ce face, bine ar fi ca aici, în România, să tindem spre media europeană de studenţi la mia de locuitori. Ca să ce? Ca să avem cât mai multe universităţi ai căror profesori şi-au luat doctoratele plătind pe cineva să le scrie, ei, titularii catedrelor, fiind, apoi, incapabili să formeze absolvenţi de calitate?

Ce ar fi trebuit să spună? Iată cum aş fi formulat eu problema: e o tragedie socială enormă că România formează absolvenţi pe care societatea românească nu-i poate integra la nivelul pregătirii lor. În fapt, nivelul pregătirii lor este extrem de slab, azi, şi societatea, chiar dacă ar avea ce face cu ei, n-ar putea să-i menţină în posturi fără noi eforturi de calificare. S-a ajuns aici din cauza ambiţiei noastre de natură pur statistică de a ne apropia de media europeană de studenţi la mia de locuitori. Normal ar fi fost ca această ambiţie să nu fie o formă fără fond, ci o formă care să urmeze în chip organic un fond (căci aşa s-au petrecut lucrurile în Europa, nu urmărind fantome statistice). Fondul care ne lipseşte nu este treaba unui guvern, ci datoria morală a întregii clase politice din România: aceea de a dota societatea românească cu un proiect social. Nu spun proiect de ţară, căci asta ar însemna să incluzi în proiect şi unirea cu Basarabia. Spun proiect social şi înţeleg prin această sintagmă minimum următoarele trei chestiuni:

1.) Idei pentru creşterea PIB-ului românesc prin dezvoltarea unor domenii economice în care avem din start avantaje competitive;

2.) Idei pentru câteva planuri de dezvoltare durabilă a acestor domenii dotate cu avantaje competitive;

3.) Idei pentru pregătirea acelor specialişti (absolvenţi) care ar fi necesari acestor domenii.

Nimic din această logică de bun-simţ la profesorul Andrei Marga. Domnia sa este adeptul ideii pseudo-liberale că formele fără fond vor produce, de la sine, cândva, şi fondul care le lipseşte. Niciodată, nicăieri ceea ce numim fond în descrierea de mai sus a educaţiei naţionale nu s-a produs prin creşterea artificială a cantităţii de absolvenţi cu studii superioare, ci numai şi numai prin capacitatea societăţii de a-i integra, care capacitate întotdeauna şi peste tot a venit la urmă, după ce societatea s-a dotat cu un plan de necesităţi educaţionale, care necesităţi au fost deduse dintr-un alt plan, acela al nevoilor reale de dezvoltare, care nevoi de dezvoltare n-au fost impuse dintr-o inspiraţie utopică, ci din realele posibilităţi ale societăţii de a dezvolta cutare, sau cutare domenii. Pseudo-liberalismul crede utopic că piaţa ar fi un fel de Dumnezeu social care ştie să citească nevoile reale şi posibilităţile reale ale societăţii. Da, aşa ar fi dacă pe piaţă n-ar trăi şi oameni (mai ales în ţările profund corupte) care distorsionează în adâncime înţelepciunea “divină” a pieţelor, sau dacă oamenii aceia ar avea răbdarea să aştepte sute de ani, până ce pieţele vor zice: da, acum ne vom apuca să investim în prelucrarea superioară a lemnului căci, noi, pieţele, am constatat, ieri, că lemnul din ţara acestor oameni este mult mai ieftin şi mai bun decât lemnul din ţara oamenilor pe care i-am favorizat până ieri.

Nu, domnule profesor, societăţile (ţările) n-au aşteptat să apară ideile liberale ca să-şi producă dezvoltarea lor istorică şi nici nu s-au închinat la Dumnezeul pieţelor, ci au investit, au riscat, au falimentat anumite planuri, au reinvestit şi, uneori, au avut succes enorm cu unele idei.

Cheia în cele de mai sus n-a fost niciodată, nicăieri, formă fără fond, ci îndrăzneala investiţiilor şi capacitatea oamenilor de a juca şah cu istoria prin planificarea cât mai raţională a societăţilor lor. De aceea, nu toate societăţile au intrat pe spirala dezvoltării durabile: pentru că unele n-au avut îndrăzneală raţională, altele n-au avut avantaje competitive. Japonia a avut un unic avantaj competitiv când a trecut la modernizare, şi acela nu era o resursă naturală materială, ci o resursă imaterială. Numele ei: inteligenţa gestionată, de sus, în chip inteligent (adică moral, adică patriotic, adică fără corupţie).

Nu-i de ici de colo să vezi, după 25 de ani de eşecuri repetate ale societăţii noastre în toate domeniile ei, că oameni inteligenţi ca profesorul Andrei Marga sunt dotaţi cu zero simţ al realităţii concrete şi cu zero simţ al istoriei reale (cea pe care n-au întemeiat-o utopiile). Aceşti oameni nu sunt capabili să vadă că, dacă n-ar exista corupţia profundă în care suntem scufundaţi azi, mâine am putea să purcedem la formularea unui proiect de societate românească. Ar fi trebuit să purcedem ieri, dar n-am putut din cauza acestei corupţii al cărei cancer a metastazat toată clasa politică.

Şi nu-i de ici de colo să-i vezi pe aceşti oameni încurajând corupţia din domeniul lor de competenţă: căci ce altceva decât cancer al corupţiei deznaţionalizante (destrămătoare de ţară) are a fi ambiţia de a depăşi media statistică a Europei la numărul de studenţi pe mia de locuitori când această alergare nebună după fantome statistice în concret înseamnă profesori cu doctorate cumpărate, universităţi care eliberează diplome frauduloase (contra cost) şi absolvenţi care nu s-ar putea integra util nici măcar în societăţile tribale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.