O coaliție care poate răsturna guvernarea

Ultima sută de metri a vacanței parlamentare se vrea cât mai liniștită. Doar că departe de ochii opiniei publice se duc tratative grele pentru formarea de noi structuri politice, precum și pentru atragerea în afara partidului a cât mai multor parlamentari PSD, nemulțumiți de politicile lui Liviu Dragnea. Nici „barca“ opoziției nu navighează pe ape prea liniștite. Nesatisfăcuții din punct de vedere doctrinal din USR își negociază și ei plecarea din „partidul corporatiștilor“ către PNL sau chiar ALDE. De asemenea, și câțiva senatori și deputați de-ai lui Traian Băsescu vor să se delimiteze de strategiile revanșarde ale acestuia.

Astfel că, din toamnă, se anunță câteva mutări politice foarte importante în Parlament. De acestea va depinde soarta guvernării pe viitor. Și asta, mai ales în condițiile în care liberalii au anunțat deja că vor depune o moțiune de cenzură, la scurt timp după debutul sesiunii parlamentare, respectiv după 4 septembrie.

Moțiunea de cenzură și puterea lui Ponta

Pe scena politică se pregătesc o serie de mutări cu adevărat importante. Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că partidul său așteaptă cel mai bun moment ca să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD. „Să nu punem carul înaintea boilor, să nu vindem pielea ursului din pădure, nu suntem în sesiune parlamentară. Când va începe sesiunea, în septembrie, cu siguranță că vom căuta cel mai potrivit moment în care vom avea cele mai mari șanse pentru a trimite acasă acest Guvern. Dacă țara n-ar avea guvern, ar fi mai bine decât să aibă Guvernul Tudose. Cu siguranță vom căuta să trimitem la plimbare acest Guvern care a bulversat întreaga societate. Discuțiile le vom purta, dar acum n-o să vă spunem cu ce parlamentari discutăm“, a anunțat Orban. Șeful liberalilor e conștient nu doar de nemulțumirea unor pesediști, a unor membri ai PMP sau USR, ci și de importanța strictă a matematicii voturilor pentru o moțiune de cenzură, algoritm destul de ușor de zdruncinat cu doar câteva voturi. Însă factorul-cheie într-un nou joc politic realizat de o moțiune de cenzură este fostul premier și pesedist Victor Ponta. Ex-liderul PSD a anunțat că lansează un nou proiect politic, tot după debutul sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului. Mai mult decât atât, fostul premier a lansat deja un apel prin care îi cheamă alături de el pe toți nemulțumiții din PSD. Surse politice de la mai multe partide susțin că vom avea câteva nume-surpriză, dar și foarte importante, care o să i se alăture fostului premier.

Matematica voturilor, pericolul constant

Foștii prim-miniștri Victor Ponta și Sorin Grindeanu au fost la doar un pas să obțină o majoritate ca să anuleze moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu. Dacă Ponta și aliatul său Grindeanu vor reuși să rupă cu doar câteva voturi în plus față de numărul de opțiuni înregistrat în favoarea lor la moțiunea de cenzură din iunie, atunci calculele politice se vor complica extrem de mult. O eventuală pierdere a majorității de către PSD – ALDE nu va însemna automat și pierderea guvernului. Opoziția actuală nu este doar fragmentată, ci și dezorientată din cauza oamenilor noi, total neexperimentați, aflați la primul mandat de parlamentar. Astfel, indiferent câți „dezertori“ ar alcătui lotul de traseiști din proaspăt aleasa garnitură a Legislativului, va fi nevoie, în continuare, de niște negocieri extrem de bine conduse pentru a furniza un guvern al opoziției. La ora actuală, înainte de debutul noii sesiuni de lucru, configuraţia politică a Parlamentului indică faptul că PSD se sprijină pe 221 de senatori și deputați, PNL pe 98, USR pe 43, UDMR însumează 30 de aleși, ALDE – 23, PMP – 26, minorităţile naționale – 17. La finalul primei sesiuni parlamentare a legislaturii 2016-2020, s-au declarat ca neafiliați 6 parlamentari.

UDMR, o necunoscută plină de surprize

Pe lângă acei senatori și deputați ai USR și PMP care și-au făcut deja bagajele și se pregătesc să părăsească partidele grație cărora au intrat în Parlament, mai apare o necunoscută în ecuația păstrării actualei majorități parlamentare, necesară susținerii Guvernului condus de premierul Mihai Tudose. UDMR poate întoarce oricând armele împotriva lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Asupra liderului Uniunii, Kelemen Hunor, se exercită, constant, diverse presiuni interne și externe din cauza faptului că nu l-a convins până în prezent pe Dragnea să ia la guvernare și UDMR. Mai mult, nervii în interiorul Uniunii au fost întinși la maximum și din cauza declarațiilor de-a dreptul beligerante privind Centenarul și diversele forme de autonomie dorite de maghiari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Laur Emre 89 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.