Fost premier: Banii din sistemul bancar al Republicii Moldova, sifonaţi în conturi off-shore

Banii depuși în băncile din Republica Moldova se duc cu totul în altă direcție decât în economia reală. În loc să fie utilizați pentru creditarea agenților economici, aceștia ajung la persoanele care controlează instituțiile bancare. În prezent, două grupări sunt în război pentru sistemul bancar moldovenesc. Declarațiile au fost făcute de către fostul premier Ion Sturza, scrie Jurnal.md.

„Dacă acum luăm la puricat sistemul bancar, vom vedea unde s-au direcţionat banii, vom găsi că o parte mare a masei de bani ai tuturor, inclusiv ai dumneavoastră, ai mei, care sunt depuşi în bănci, s-au sifonat către anumite persoane care deţin controlul asupra băncilor respective. Şi de aici e și marea luptă care se dă astăzi pentru bănci. Pe acţionarii legali sau nelegali ai băncilor din Republica Moldova nu-i interesează propriu-zis cât costă banca, clădirea, activele. Pe ei îi interesează această masă monetară sau banii care sunt în bancă şi cu care ei operează de parcă ar fi banii lor, din aceștia îşi cumpără avioane, îşi cumpără alte bănci, din aceștia scot în zone off-shore, îşi cumpără case în Elveţia etc”, a declarat Sturza în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Ceea ce este periculos, este acest război care s-a declanşat în toamna anului trecut între două grupări, care luptă pentru sistemul bancar din considerentele pe care le-am menţionat – accesul la zeci de miliarde care sunt în băncile respective”Omul de afaceri spune că acest lucru se întâmplă pentru că în Republica Moldova nu funcţionează legea, iar regulatorul, adică Banca Națională, în opinia lui Sturza este „foarte-foarte slab”.

„Ceea ce este periculos, este acest război care s-a declanşat în toamna anului trecut între două grupări, care luptă pentru sistemul bancar din considerentele pe care le-am menţionat – accesul la zeci de miliarde care sunt în băncile respective”, a adăugat Sturza, fără să ofere nume concrete.

„Și intervenţia mea în public anul trecut, şi anul acesta, discuţiile private cu conducătorii ţării, cu aceşti doi protagonişti au fost axate anume pe aceasta: „Băieţi, fiţi atenţi, veți duce la prăbuşirea sistemului financiar. Situația are repercusiuni foarte mari şi în sistemul politic. Ultimul scandal din parlament este o derivată a războiului între aceste două grupări”, a mai spus Sturza.

Printre companiile ruse impotriva carora SUA au impus sancţiuni se numără și Vneșeconombank, care controlează SRL-ul „Veb Capital” – companie care a devenit acționar, în luna aprilie 2014, la Banca de Economii din Moldova (BEM), cea mai importantă bancă din Republica Moldova, corespondentul CEC-ului din Romania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.