Fost şef al Poliţiei de Frontieră Timişoara, urmărit penal pentru furt de energie

Fostul şef al Poliţiei de Frontieră Timişoara, comisarul Constantin Daminescu, acuzat de furt de energie electrică, a fost audiat vineri de procurorii DIICOT Timişoara, care i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni.

Comisarul este acuzat de furt, instigare la distrugerea unui sigiliu, instigare la furt şi instigare la săvârşirea de infracţiuni informatice prin modificarea contorului electronic de curent.

Potrivit procurorilor, Daminescu i-ar fi cerut unui fost angajat ENEL să-i modifice contorul de curent electric astfel încât să plătească mai puţin decât valoarea reală consumată. În doar două luni, prejudiciul s-a ridicat la 3.000 de lei.

Daminescu a susţinut în faţa anchetatorilor că este nevinovat, că nu a furat curent şi că totul este o campanie de imagine împotriva lui, scrie opiniatimisoarei.ro.

În acelaşi dosar cu fostul şef de poliţie de frontieră mai sunt cercetaţi Zaher Iskandarani, fiul acestuia, Rami Iskandarani, fiul fostului şef al poliţiei Timişoara, Ilie Bertea, dar şi alte câteva zeci de persoane, proprietari de hoteluri, restaurante de lux, fabrici dar şi vile din cartiere rezidenţiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.