Fostul ambasador al SUA la Kiev, acceptat oficial pentru postul de la Moscova

Kremlinul a aprobat oficial numirea lui John Tefft ca ambasador al SUA în Federaţia Rusă, a declarat Iuri Uşakov, consilierul pe poitică externă al presedintelui Vladimir Putin.

Uşakov a spus reporterilor că Tefft este “un diplomat de profesie” şi că este un candidat bun pentru postul de la Moscova, având în vedere că a mai lucrat în Rusia şi cunoaşte limba rusa, transmite ITAR-Tass.

Washingtonul a solicitat agrementul Moscovei pentru Tefft în luna iunie, după retragerea de la post, în februarie, a ambasadorului Michael McFaul, unul dintre artizanii aşa-zisei relansări a relaţiei Rusia-SUA, strategie care a eşuat.

John Tefft are o experienţă de 40 de ani în diplomaţie. El a fost ambasador în Ucraina din 2009 până în 2013. Şi-a încheiat misiunea in iulie 2013, cu câteva luni inainte de izbucnirea violenţelor din Ucraina. Anterior, Tefft a fost ambasador în Georgia şi Lituania. Acum, urmează să preia postul de la Moscova într-un moment în care relaţiile dintre cele două ţări sunt la una dintre cele mai mari cote ale tensiunii, după anexarea Crimeii şi sancţionarea de către SUA a mai multor oficiali şi oameni de afaceri ruşi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.