Fostul căpitan de securitate Marcel Vidreanu era deghizat în cioban la negocierea de la Senat

Aşa cum am prevăzut şi noi, Ciobaniada de zilele trecute a fost infiltrată cu securişti. „Ziua News” l-a deconspirat pe căpitanul de securitate Marcel Vidreanu (în pulovăr alb şi fular în dungi), care a fost deghizat în cioban la negocierile de la Senat cu Tăriceanu! El a editat chiar un ziar pentru Nini Săpunaru!

Echipa de investigaţii de la „ZIUA NEWS” l-a identificat pe acest securist în arhiva ziarului şi a oferit o serie de amănunte care arată cine este, de fapt, acest „cioban”, care a fost implicat şi în evenimentele din decembrie 1989, fiind acuzat de „încălcare de consemn în favoarea inamicului” de către Procuratura Militară!

MARCEL VIDREANU a fost ofiţer CI în perioada 1989-1992 la Constanţa, apoi s-a aciuat în Vrancea, infiltrîndu-se chiar în unele redacţii locale, după care a devenit omul de încredere al lui Nini Săpunaru, căruia i-a şi editat un ziar electoral! Culmea este că la întîlnirea de la Senat, cînd s-a deghizat în „cioban”, a stat faţă în faţă chiar cu amicul său Nini Săpunaru, cei doi prefăcîndu-se că nu se cunosc!

Vă prezentăm mai jos integral articolul colegilor de la „ZIUA NEWS”, în care este şi o fotografie a securistului în haine civile:

„Ciobanul” sub acoperire, infiltrat la Protestul Oierilor, pe lângă Tăriceanu

Privești la TV și îți închipui că protestul oierilor din România este unul curat, românesc-neaoș, pornit din inimă și mai ales nepenetrat de „servicii”. Așa a fost și protestul din fața Parlamentului cu o singură excepție. A fost penetrat de „serviciile” lui Nini Săpunaru. În întreg protestul din fața Parlamentului erau ciobani care și arătau și miroseau a ciobani, vorba preagrevistei foamei senatoarea de serviciu Cristiana Anghel.

În schimb la discuțiile cu membrii Comisiei pentru Agricultură și în biroul lui Tăriceanu au apărut și altfel de indivizi. Unul care-ți zgâria retina era individual din stânga fotografiei, cel cu clop sibian și cu fular în dungi. Ba și-a mai tras și pullover alb. La prima vedere pare a fi un oier sibian de mare respirație folclorică. La o introspecție mai atentă îl vezi pe fostul ofițer de CI din anii 89-92 de la Constanța, cpt. Marcel Vidreanu.

Un tip căruia acum, i se umflă mușchii pe el mai ceva ca pe Arnold. În 1989 a fost militarul acuzat de „încălcare de consemn în favoarea inamicului” de către Procuratura Miitară. După zilele încinse ale Revoluției omul nostru revine curat și uscat, dosarul pierzându-i-se în mlaștina urâtă și grea a fostei Procuraturi. Revine în afaceri rând pe rând, înființând firme suveică cu care a devalizat mare parte a societăților din port. După ce este devalizat, la rândul său, de către o amazoană din zona Vrancei pleacă cu coada între picioar în comuna natală – Vidra, din jud. Vrancea. Ce coincidență!

Încearcă mai multe afaceri în județul lui Oprișan și este aciuat de către stăpânii săi gradați, pe lângă niște redacții vrâncene necontrolate de către „servicii”. Toarnă tot ce poate pe acolo, după care este trimis în anturajul lui Nini Săpunaru căruia îi editează și o foaie electorală – „Vrancea liberală”. Acum la protestul oierilor simpli apare din neant și ciobanul gradat Vidreanu. Și unde? In biroul lui Nini Săpunaru și la masa negocierilor cu Tăriceanu. In fotografia de mai jos, il vedeti toatal neacoperit, Ziuanews, insa, l-a descoperit!

Aşadar, iată încă o dovadă care arată cum se organizează protestele sau, mai exact, cum se infiltrează în rîndul manifestanţilor securiştii care au ca misiune alte obiective decît masa de protestatari. În articolul nostru „Ciobaniada” am publicat o altă fotografie, realizată de colegii de la „Click”, care arată momentul în care s-a spart cordonul jandarmilor de către un individ înconjurat de forţele de ordine şi care, de asemenea, nu arată în nici un fel a cioban autentic:

Cei care ne acuză deseori de scenarită au acum ocazia să vadă că adevăratele investigaţii de presă scot la iveală exact acele lucruri pe care specialiştii în manipularea maselor ar dori să le ascundă. Reamintim faptul că într-o mulţime de de cîteva mii de oameni este necesar un număr restrîns de „acoperiţi” ai serviciilor pentru ca întreaga masă populară, oricît ar fi de bună credinţă, să-i urmeze orbeşte! De unde vine şi celebra propziţie: „Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi, că ne depistează ăştia!”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.