Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy incendiază climatul politic francez

Presa şi cercurile politice franceze – de la preşedintele Francois Hollande la liderii unor formaţiuni politice – comentează pe larg prima ieşire la rampă a lui Nicolas Sarkozy, după ce, la 16 mai 2012, a pierdut alegerile pentru un nou mandat. Fostul şef al statului, bănuit de trafic de influenţă şi violarea secretului profesional, împotriva lui fiind lansată o anchetă judiciară la 26 februarie a.c., este vizat direct ori indirect de cinci anchete judiciare, declanşate de şapte magistraţi instructori. Vineri, el a publicat un articol incendiar în ziarul „Le Figaro”, intitulat „Ce vreau să spun francezilor”, prin care răspunde tuturor acuzaţiilor care l-au vizat sau îl vizeză încă. „Am ezitat mult timp înainte de a lua cuvântul (…) De doi ani, mi-am respectat decizia de a tăcea şi de a mă retrage, pe care o anunţasem în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2012 (…). Totuşi, cred că este obligaţia mea să rup această tăcere. Dacă o fac, aceasta se datorează faptului că principiile sacre ale Republicii sunt călcate în picioare cu o violenţă nemaiîntâlnită şi o lipsă de scrupule fără precedent”. „Iată că aflu din presă că toate telefoanele mele sunt interceptate de peste opt luni (…). Judecătorii ascultă discuţiile pe care le am cu responsabilii politici francezi şi străini. Convorbirile cu avocatul meu au fost înregistrate fără nici un fel de jenă. Acestea fac obiectul unor transcrieri scrise ale căror destinatari se pot imagina uşor”, acuză Nicolas Sarkozy, care se întreabă „pentru ce este făcută această transcriere a convorbirilor (sale)”. „Ştiu, ministrul Justiţiei (Christiane Toubira – n.n.) nu era la curent, în pofida tuturor rapoartelor pe care le-a cerut şi primit. Ministrul de Interne (Manuel Valls – n.n.) nu era la curent, în pofida zecilor de poliţişti afectaţi special situaţiei mele. De cine-şi bat joc? Am putea râde, dacă nu ar fi vorba de principiile republicane fundamentale. În mod cert, Franţa drepturilor omului s-a schimbat mult”, a continuat el. „Şi azi, orice persoană care îmi telefonează spune că ştie că va fi ascultată. Citiţi bine. Nu este vorba despre un fragment din minunatul film «La vie des autres» asupra Germaniei de Est (fosta RDG – n.n.) şi activităţilor STASI. Nu este un fragment despre acţiunile unui anume dictator din lume la adresa opozanţilor săi. Este vorba de Franţa”, se indignează el, denunţând metodele folosite de magistraţi. „Accept toate luptele, cu condiţia ca ele să fie loiale. Refuz faptul că viaţa politică franceză lasă loc doar loviturilor murdare şi manipulărilor grosolane”, scrie el. Cu toate acestea, el afirmă că are încredere în „instituţiile judiciare, în imparţialitatea imensei majorităţi a judecătorilor”. „Nu am cerut niciodată să fiu deasupra legilor, dar nici nu pot accepta să fiu sub ele”, susţine el. În trecere, Sarkozy amână pentru mai târziu problemele referitoare la o eventuală candidatură a lui la prezidenţialele din 2017. „Contrar a ceea ce se scrie zilnic, nu am niciun fel de dorinţă de a mă implica azi în viaţa politică a ţării noastre”. În loc de concluzii el adaugă: „În sfârşit, tuturor celor care se tem că voi reveni le spun că cel mai bun mod de a evita acest lucru ar fi ca eu să-mi pot trăi viaţa liniştit, ca orice cetăţean obişnuit.” Ziarul „Le Figaro”, în care a apărut articolul destinat abonaţilor pe Internet, notează că este prima mare intervenţie „solemnă” a lui Sarkozy după ce el a fost învins la alegerile prezidenţiale. „Este o intervenţie scrisă, şi nu orală, spre a chema francezii la meditaţie, şi nu la emoţie.” În mai 2012, într-un comunicat, el a regretat lipsa de acţiune a diplomaţiei franceze în Siria, iar în iulie 2013, în cadrul unei şedinţe cu uşile închise a partidului său, UMP, el a vorbit despre sancţiunile care au privit conturile sale de campanie.

Vineri dimineaţă, la puţin timp după ce „Le Figaro” a ajuns în chioşcuri şi pe birourile unor oficialităţi, au apărut reacţii la acest articol acuzator. De la Bruxelles, unde participă la reuniunea liderilor ţărilor UE, preşedintele Francois Hollande a declarat că a compara justiţia franceză cu cea a unei dictaturi este un fapt „de nesuportat”. El viza direct faptul că predecesorul lui asimila interceptările judiciare care-l privesc cu metodele STASI, fosta poliţie politică din R.D. Germană. „Ţara noastră este o ţară democratică, o ţară care este mândră de a fi recunoscută drept cea a drepturilor omului, în care justiţia, asupra căreia veghez de când sunt preşedinte al Republicii, poate acţiona în toată independenţa”. La rândul său, premierul Jean-Marc Ayrault s-a arătat foarte indignat şi a denunţat „grava greşeală morală” a lui Sarkozy, iar ministrul Muncii, Michel Sapin, a reacţionat extrem de dur, el calificând articolul din „Le Figaro” drept „o lovitură de stat verbală la adresa instituţiilor” statului, o lovitură „a la Berlusconi”. „Într-un fel, este o formă de lovitură de stat verbală ceea ce a scris Sarkozy”, întrucât a „încerca să spui că poliţia franceză sau că justiţia franceză ar fi egale celor mai rele poliţii politice care au putut fi văzute în Europa de Est şi în Europa stalinistă” seamănă cu „o lovitură de stat la adresa instituţiilor Republicii”, a spus Sapin. Nici reacţia ministrului de Interne, Manuel Valls, nu a întârziat. „A asimila Republica Franceză dictaturii din Germania de Est, a asimila justiţia şi poliţia cu STASI, fosta poliţie secretă, descalifică criticile lui Sarkozy”, declară Valls ziarului „Le Parisien”. La rândul ei, Christiane Toubira, care deţine portofoliul Justiţiei, i-a replicat foarte dur lui Sarkozy. Într-un comunicat, ea spune că „nu înţelege să accepte aceste injurii la adresa cetăţenilor francezi şi a judecătorilor, cât şi acest atac la adresa instituţiilor Republicii”. „Într-un stat de drept, aplicarea legii prevăzând interceptări judiciare de către judecători independenţi nu poate fi comparată cu practicile regimurilor autoritare sau totalitare”, arată ea. Şi preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a opinat că este vorba despre o indignare „perfect artificială şi prost ventă”. În schimb, Jean-Francois Cope, preşedintele partidului UMP (al lui Sarkozy), susţine că articolul fostului preşedinte este un „răspuns curajos” şi „indispensabil” la acuzaţiile neîncetate care i se aduc lui Sarkozy, care se plânge că a fost percheziţionat de „patru ori” în „20 de luni”, supus la „23 de ore de interogatorii” şi că a fost „subiectul a mii de articole care s-au referit la el”.

Într-un editorial din „Le Nouvel Observateur”, Paul Quinio scrie că „fostul preşedinte ştie foarte bine ce face, comparând justiţia franceză cu STASI. Este o strategie incendiară, ce se adresează mai întâi propriei sale tabere. Dar nu fără risc, dat fiind că Sarkozy a ales excesul pentru a se apăra”. Acelaşi ziarist mai notează: „Această nouă ieşire sarkozistă este revelatoare pentru incapacitatea fostului şef al statului de a-şi face o imagine, de a-şi construi o identitate politică coerentă, de a alege o cale lizibilă pentru francezi. Într-o zi el pretinde că-i adună. A doua zi îi divizeză. O zi, el vrea să fie senin. A doua zi isterizează”. În fine, „Rue89” împrospătează memoria fostului preşedinte, arătând cine este STASI: avea 266.000 agenţi în 1989; 17 puşcării; între alţii, l-a spionat 17 ani pe fostul cardinalul Joseph Ratzinger înainte de a deveni Papa Benedict; cancelarul Helmut Kohl cu mult înainte de a accede în această funcţie; care o recrutase ca informatoare pe actriţa Romy Schneider; ale cărei dosare secrete se întind pe 180 de km şi conţin patru milioane de fişe. Agenţia Reuters notează că Sarkozy are un vechi conflict cu magistraţii, el debutând încă din perioada în care era preşedinte al ţării şi nu s-a stins nici după ce s-a retras din viaţa politică, atunci când fostul şef al statului a cultivat un constant climat de suspiciune faţă de aceştia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.