Fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, sub control judiciar

Fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, va fi plasat sub control judiciar în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă, putând fi contestată, informează Agerpres.

Iulian Bădescu a fost arestat preventiv la începutul lunii martie, iar câteva zile mai târziu acesta a demisionat din funcția de primar al Ploieștiului, dar și din toate funcțiile pe care le deținea în PSD, renunțând inclusiv la calitatea de membru al acestui partid.

Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar, au fost deferite justiției, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Ancheta în acest dosar a vizat, inițial, faptele de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ea fiind ulterior extinsă de procurori și pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar și în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.

Procurorii DNA Ploiești au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Iulian Bădescu, Oana Iacob și Iulia Alexandru, iar Primăria Ploiești s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.000.000 lei.

Bădescu a mai fost trimis în judecată, alături de Sebastian Ghiță, într-un dosar privind obținerea de fonduri de la bugetul local de către o asociație sportivă susținută de deputat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.