
Laureaţii premiilor Omul Anului 2011 şi ai diplomelor Dacia Liberă şi-au primit distincţiile conferite de redacţia cotidianul.ro, luni seara, în cadrul festivităţii care s-a desfăşurat la Salonul Diplomat al Hotelului Hilton din Bucureşti. Nămeţii, gheţuşul şi gerul nu au împiedicat lumea bună a Bucureştilor şi nu numai să onoreze invitaţia redacţiei cotidianul.ro la momentul înmânării diplomelor şi a premiilor unora dintre personalităţile care s-au remarcat prin activitatea lor în anul 2011. Personalităţi din diverse domenii ale vieţii publice din România şi din străinătate au primit voturi din partea cititorilor cotidianul.ro, într-un sondaj online pornit pe data de 7 decembrie 2011 şi încheiat pe 6 februarie 2012, sondaj ce a strâns peste 45.000 de accesări. Rând pe rând, laureaţii premiilor Omul Anului 2011 şi ai diplomelor Dacia Liberă, după caz, au venit personal să şi le primească de la directorul general şi proprietarul cotidianul.ro, Cornel Nistorescu, sau şi-au trimis reprezentanţi. După un laudatio, în care activitatea le-a fost prezentată succint de alte mari personalităţi ale vieţii publice din România, laureaţii şi-au primit premiile şi au rostit câteva cuvinte de mulţumire. Evenimentul a fost organizat de redacţia cotidianul.ro împreună cu marea casă de champagne Alfred Gratien şi cu societatea Angelli SRL. Momente şi oameni din anul 2011 care au reţinut atenţia cotidianul.ro: La sfârşitul celor două luni în care sondajul online a fost deschis pentru votare, cotidianul.ro a înregistrat următoarele rezultate: - Angela Gheorghiu: 2.050 de voturi - Andrei Marga: 4.557 de voturi - Adrian Tomescu: 123 de voturi - Dinu C. Giurescu: 6.852 de voturi - Iulian Bolozan: 1.429 de voturi - Sorin Oprescu: 11.390 de voturi - Primarul de la Brad, Florin Cazacu: 11.014 voturi - Valer Blidar: 111 voturi - Adrian Porumboiu: 268 de voturi - George Mihăiţă: 246 de voturi - Mariana Mihuţ: 154 de voturi - Mihai Gâdea: 4.225 de voturi - Maia Morgenstern: 416 voturi - Profesor Ioan Lascăr: 579 de voturi - Raed Arafat: 6.723 de voturi - Lucian Bute: 1.959 de voturi - Vasile Blaga: 787 de voturi - Sir George Iacobescu: 547 de voturi Pentru că accesările pe cotidianul.ro din cele 60 de zile s-au împărţit între personalităţi din diverse domenii care nu pot fi comparate, titlul şi trofeul Omul Anului oferite de cotidianul.ro, în acord cu votul cititorilor, le-au fost atribuite şi decernate următoarelor personalităţi publice: - Angela Gheorghiu - Andrei Marga - Dinu C. Giurescu - Mihai Gâdea - Sorin Oprescu - Florin Cazacu - Raed Arafat Dintre evenimentele anului 2011 şi protagoniştii acestora, cotidianul.ro a reţinut câteva: - Casa Majestăţii sale Regele Mihai I Al României pentru organizarea aniversării a 90 de ani a regelui Mihai - Exploratorii Cornel Galescu şi Romeo Dunca pentru călătoria la Polul Sud - Sorin Jurcă şi Fundaţia Culturală Roşia Montană pentru eroismul dovedit în apărarea integrităţii Munţilor Apuseni La finalul votului şi înaintea festivităţii decernării premiilor, Cornel Nistorescu vorbea despre semnificaţia momentului: "Omul Anului 2011 nu este decât un modest efort redacţional de a sublinia performanţele şi eforturile unor compatrioţi dedicaţi în egală măsură profesiei, dar şi comunităţii. Şi care, prin truda lor, ne-au oferit destule argumente de a continua şi strădania noastră". Cotidianul.ro nu a exclus ca, în anumite zile, susţinătorii unora dintre personalităţile propuse alegerii să se fi mobilizat în adevărate echipe de lucru pentru a spori zestrea de voturi a celui susţinut. Dintre cele peste 300 de comentarii ale cititorilor cotidianul.ro am reţinut câteva mai interesante - unele pertinente, altele năstruşnice: @ Y 10:43:08, 05 Feb 2012 316: Andrei Marga pentru analiza pertinenta asupra politico-sociale din Romania raportata la contextul @ Ana 12:16:53, 08 Dec 2011 2: Regele Mihai! @ Valter Cojman 12:34:42, 09 Dec 2011 7: Faptul ca Mihai Gadea a reusit afilierea Antenei 3 la CNN arata competenta sa si merita sa fie declarat omul anului... @ Dinu C. Giurescu 09:57:00, 11 Dec 2011 12: Asa parinte, asa copil. Ca si tatal sau, dl Giurescu - junior este unul dintre marii istorici adevarati ai Romaniei. Sanatate Domnule Profesor, si putere de munca. @ Eu cetateanul.13:09:17, 11 Dec 2011 14: Eu cetateanul propun pe ministrul Funeriu @ emi 16:41:51, 11 Dec 2011 15: Nu cunosc o realizare,anume,de anul aceasta dar,intreaga cariera il recomanda pe domnul profesor Ioan Lascăr drept un om si un profesionst desavarsit! @ !? 09:07:46, 12 Dec 2011 21: Este ""GREU ŞI GRAV"" aţi omis pe """sa trăiţi bine""", sunt supărat foc,sau """ împrumutăm şi amanetam tara""" @ CIPOLIN 08:41:58, 14 Dec 2011 32: Cel mai bun ambasador al Romaniei in lume, prin victoriile reputate in box claudiu @ 10:24:34, 17 Dec 2011 41: mihai gadea ma racoresc in fiecare seara cand ma uit la emisiune, ca spune ce spune. clocotesc in fiecare seara ca NOUA NU NE PASA ca suntem batjocoriti si umiliti !! macar acum sa facem ceva votandu-l sa ne reprezinte. @ iov 14:51:44, 19 Dec 2011 46: Toate persoanele inscrise in tabelul intocmit de redactia Cotidianul sunt respectabile , demne de a fi alese ca " Om al Anului 2011 " . Fiecare in domeniul lui are merite incontestabile . Totusi . Dintre ele , o personalitate se detaseaza net ! Este academicianul DINU C . GIURESCU . Acestui MARE ROMAN , CURAJOS SI NEOBOSIT PATRIOT , MERITA SA I SE RIDICE O STATUIE ! ****** DACA NU ESTE ALES ACUM OM AL ANULUI 2011 , ATUNCI CAND ? ? ? DACA NU EL , ATUNCI CINE ? ? ? Felicitari redactiei pentru initiativa . @ ghergu 07:19:05, 03 Feb 2012 310: consider pe Domnul Profesor DINU C GIURESCU a fi ales OMUL ANULUI 2011 pentru multe motive printre care: - sustine cunoasterea istoriei Romaniei cu trecutul si prezentul nostru pentru a ne asuma faptele bune si rele pentru a nu repeta greselile; -militeaza pentru unitatea poporului roman; - apreciaza drept , cinstit si evalueaza corect (dupa opinia mea) de unde si unde este poporul meu (roman) ....si multe alte motive. Revenim cu amănunte de la festivitatea de decernare a premiilor şi a diplomelor, rămâneţi pe cotidianul.ro!