Modul în care dramaturgul american Donald Margulies, prezentat în premieră la noi, prin piesa Când timpul nu se mişcă, la Sala Studio a Teatrului Odeon, ar face-o invidioasă pe eseista şi criticul literar Susan Sontag, cea care a scris o carte extrem de interesantă dedicată artei fotografice. În miezul acestui text pus în scenă de tânărul şi talentatul regizor Vlad Anton stau arta fotografică şi dilemele ei morale şi etice. Reporterul care se află în cele mai fierbinţi şi violente zone ale globului, mereu cu mâna pe aparat, imortalizând tragedii, orori, crime abominabile, are sau nu dreptul de a ”comercializa” suferinţa umană? Cât este artă, cât este informaţie, cât este adrenalină, cât este negoţ, aparent îmbrăcate în hainele profesionalismului?
Când se opreşte reporterul? Declanşează camera foto orice s-ar întâmpla în faţa ochilor lui?
Argumentul suprem al reporterului: pentru a informa, pentru a face cunoscut lumii ”civilizate” realităţile cumplite din Irak, Afganistan, Siria, Rwanda, Etiopia etc. Susan Sontag, ca şi compatriotul ei, dramaturgul american Donald Margulies, se întreabă unde începe şi unde se termină deontologia acestei profesii, care de multe ori pare o vânătoare de trofee. Aşa cum aminteam la începutul cronicii, Susan Sontag i-a dedicat acestui subiect o carte întreagă – Despre fotografie – şi multe articole în prestigioase publicaţii internaţionale. Cred că Margulies a avut în minte atunci când a scris piesa ideile lui Sontag, dar şi întâmplarea emblematică pentru această profesie extrem de periculoasă, cea a premiatului Pulitzer, Kevin Carter, care a fost urmărit ani de zile de fotografia pe care i-a făcut-o unui copil muribund din Sudan, iar în cele din urmă nu a mai suportat şi s-a sinucis.
Marius Stănescu şi Alina Berzunţeanu, cele două personaje principale ale piesei lui Donald Margulies
Într-un fel aşa se întâmplă şi în premiera prezentată publicului de regizorul Vladimir Anton, cu Alina Berzunţeanu în rolul reporterei Sarah Goodwin, pentru care fotografia e mai importantă decât viaţa. Iubitul şi prietenul ei, James Dodd, interpretat de Marius Stănescu, care la rândul lui este editor şi o însoţeşte pe Sarah aproape în toate teatrele de război, realizează că, pentru el, mai importante decât această goană nebună după senzaţional, după breaking news, sunt iubirea, familia, dorinţa de normalitate.
Conflictul dintre cei doi începe după ce Sarah este foarte grav rănită în Irak, fiind adusă acasă de James. Este momentul pentru reflecţie, pentru meditaţie. Mai ales că în viaţa lor intervine un personaj neaşteptat. Editorul şi prietenul lor de-o viaţă, Richard Erlich, le-o prezintă pe viitoarea soţie, foarte tânăra şi fermecătoarea Mandy Bloom. Ea îi bulversează pe James şi Sarah, cu naivitatea, inocenţa şi normalitatea ei. Îşi doreşte lucruri simple, cum ar fi: un copil, zile şi nopţi liniştite alături de soţul ei, alături de familia ei. Sarah refuză această abordare a vieţii care i se pare superficială, neserioasă. Numai că James îşi dă seama că are mai multe lucruri în comun cu Mandy decât cu Sarah. În fond, după atâţia ani, când s-a aflat între viaţă şi moarte, tânjeşte după confort: confortul unui cămin, confortul de a fi iubit, confortul de a fi mângâiat, confortul de a împărtăşi cu celălalt bucuria de a fi.
Pe Vladimir Anton l-am remarcat cu ani de zile în urmă, la spectacolul de absolvire, Bella şi cavalerul fără nume, unde juca, exact ca şi acum, sora lui, Ioana Anastasia Anton. Doi fraţi extrem de talentaţi (se vede moştenirea artistică pe care au preluat-o de la părinţi), care au ceva de spus, personalităţi puternice, Vladimir, ca regizor, Ioana, ca actriţă. E clar că Vladimir Anton iubeşte această profesie. O dovedeşte această recentă premieră, care face parte din proiectul foarte drag Teatrului Odeon, Tineri regizori, texte contemporane (a ajuns la cea de-a treia ediţie).
Unul dintre cele mai emoţionante momente din spectacol, cu Marius Stănescu şi Alina Berzunţeanu
A alcătuit ”distribuţia de aur”, cu Alina Berzunţeanu, în rolul principal, pe care ori de câte ori o văd, îi descopăr noi faţete ale talentului ei, Marius Stănescu, în rolul lui James Dodd, uluitor în orice apariţie (fie că e vorba de texte ”grele”, semnate de Shakespeare, Calderon de la Barca, Brecht, Heiner Muller, Caragiale, Oscar Wilde sau texte mai “subţiri”), implicat total în fiecare cuvânt rostit, în fiecare gest, în fiecare mişcare. Adrian Titieni, în rolul lui Richard Erlich, este natural, plin de umor, interrelaţionând perfect cu întreaga echipă. Iar Ioana Anastasia Anton, în rolul lui Mandy Bloom, este cuceritoare.
Scenografia lui Tudor Prodan vine organic în completarea viziunii regizorale, căci intrăm în spaţiul de joc, ca într-un obiectiv al unui aparat de fotografiat, care nu ştii dacă se va deschide să vedem splendorile lumii sau ororile ei. E ca o lamă zimţată, care trece peste conştiinţa noastră, peste sufletul nostru.
Este fotografia etică, morală, atunci când în faţa aparatului sunt măcelăriţi copii, femei, bătrâni? Este fotografia pentru Sarah mai importantă decât viaţa sau este viaţa însăşi sau este fuga de viaţă? La aceste întrebări poate veţi găsi un răspuns împreună cu Alina Berzunţeanu, Marius Stănescu, Adrian Titieni şi Ioana Anastasia Anton.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.