Francezii scumpesc apa în Bucureşti cu 36%

Francezii de la Apa Nova au majorat începând de vineri tarifele la apă potabilă şi canalizare cu circa 36%. O familie de două persoane care consumă 10 mc de apă pe lună va plăti cu 10 lei în plus la întreţinere. De la preluarea efectivă a serviciilor de concesiune publică de către grupul francez Veolia de la RGAB (Regia Generală de Apă Bucureşti) în 2000, preţul apei a crescut de aproape zece ori.

Un metru cub de apă potabilă costă în prezent 3,57 lei, faţă de 2,61 lei înainte de majorarea tarifelor, în timp ce pentru serviciul de canalizare tariful a crescut de la 0,58 lei la 0,79 lei pe metru cub.

Cu alte cuvinte, o familie de două persoane din Bucureşti care consumă în medie 10 metri cubi de apă potabilă lunar va plăti în plus la întreţinere 9,6 lei (2,2 euro), echivalentul a aproape zece pâini sau trei litri de lapte, potrivit calculelor ZF. În urma acestei scumpiri, factura pentru apă şi canalizare va reprezenta circa 3,4% din venitul mediu al unei familii, potrivit estimărilor Apa Nova.

Scumpirea pe cât de bruscă, pe atât de mare, ar putea încurca socotelile BNR privind inflaţia care ar trebui să coboare la 3,3% la sfârşitul anului.

Majorarea de tarife vine în contextul în care recent a fost inaugurată staţia de epurare a apelor uzate de la Glina, în urma unei investiţii de circa 108 milioane de euro, Apa Nova urmând să exploateze şi să întreţină staţia la un cost de 27 de milioane de euro anual.

De la preluarea efectivă a serviciilor de concesiune publică de către grupul francez Veolia de la RGAB (Regia Generală de Apă Bucureşti) în 2000, preţul apei a crescut de aproape zece ori, de la 3.967 de lei vechi (0,3967 de lei noi) în 2000 la 3,57 de lei pe metru cub în prezent.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a inaugurat în prima parte a lunii octombrie staţia de epurare a apelor uzate de la Glina, în urma unei investiţii de 108,3 milioane de euro. Inaugurarea reprezintă o prima etapă a proiectului, urmând ca staţia să epureze mecanic întreaga cantitate de apă poluată pentru care a fost proiectată (10 metri cubi pe secundă), iar din acest volum, jumătate vor fi epuraţi final. Până acum, canalizarea Capitalei se deversa în Dâmboviţa.

Pentru finanţarea acestui proiect, Uniunea Europeană a contribuit cu 65% din bani (70,4 milioane de euro), guvernul României cu 2,7% (2,9 milioane de euro), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare cu 9,3% (10 milioane de euro), în timp ce Banca Europeană de Investiţii a contribuit cu 23% (25 de milioane de euro).

Realizarea etapei a doua a staţiei de epurare, ce va atrage investiţii de încă 350 de milioane de euro şi este estimată a fi gata în 2015, va extinde capacitatea de epurare pentru întreg debitul de ape uzate, dar şi capacitatea de tratare a nămolului. De asemenea, etapa a doua va viza construcţia unui incinerator care să proceseze întreaga cantitate de nămol rezultat.

Apa Nova operează o reţea principală de conducte de apă şi de canalizare de aproximativ 5.200 km, la care se adaugă şi aproximativ 1.000 km de reţea cu racorduri şi branşamente. Apa Nova este concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din Bucureşti pe de 25 de ani, începând cu anul 2000.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.