Franţa: starea de alertă maximă dă roade

Doi bărbaţi în vârstă de 23, respectiv 29 de ani au fost arestaţi astăzi, în Marsilia, fiind suspectaţi de iniţierea unui atac terorist. Potrivit ministrului francez de Interne, Matthias Fekl, aceştia „intenţionau să-şi execute misiunile în următoarele zile”. Suspecţii au fost arestaţi în intervalul orar 10.00-11.00, de către DGSI (Direcţia Generală de Securitate Internă), măsura fiind luată în cadrul unei anchete deschise la Paris, referitoare la probarea unor indicii ce duc la încălcarea regimului armelor şi la asocieri cu scop terorist. Surse ale poliţiei franceze au mai precizat, potrivit Le Monde, că cei doi au fost căutaţi asiduu în ultimele zile, mai ales că primiseră informaţii potrivit cărora aceştia se radicalizaseră puternic în închisoare. „François Molins, procurorul Parisului, se va exprima în această afacere, în momentul în care consideră necesar”, a declarat ministrul de Interne, adăugând că investigațiile continuă.

Totodată, într-un interviu în Jurnalul de Duminică, ministrul de Interne al Franţei, Matthias Fekl, a mai declarat că peste 50.000 de poliţişti şi jandarmi sprijină operaţiunea militară „Sentinelle”, decisă de autorităţi cu prilejul alegerilor prezidenţială de duminica viitoare. „Ameninţarea teroristă este permanentă şi de un grad ridicat, după cum o atestă şi multiplicările de acte din Londra, Stockholm”, a mai declarat ministrul de Interne din Hexagon, arătând totodată că, în martie a.c., autorităţile franceze au operat 19 arestări anti-teroriste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Valentin Ceausescu 10 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.