Am trăit mai mulţi ani în comunism decât în capitalism. Aşa ne-a fost dat. Nu noi ne alegem părinţii, locul naşterii, sexul, de destin, ce să mai vorbim, mereu e hotărât de alţii. Sub regim monarhic am stat puţin, eram şi prea mic să înţeleg ceva. Dar am beneficiat în schimb din plin şi de democraţie populară, şi de socialism multilateral dezvoltat. Care s-a tot dezvoltat până a crăpat. Noi nu. Încă.
Sunt încă în viaţă destui care pot depune mărturie ce şi cum a fost înainte de 1989. Nu toţi am trăit la fel. Nu toţi am fost victime, nu toţi am fost călăi. Unii au dus-o mai bine, alţii mai rău, ba chiar s-a şi suferit. Şi murit, pe alocuri, ba bine că nu. În fel şi chip. Memoria noastră e selectivă, mai şi uităm de cele rele, mai iertăm, am mai avut şi avem şi bucurii, nu e chiar uşor să-ţi trăieşti tot timpul prezent într-un trecut cu forme incerte.
Suntem în 2010. Despre ce este vorba? Despre un acut sentiment că un întreg prezent se răsuceşte spre un trecut de care tot credeam că scăpasem. În comunism am trăit cu frică. Cu mic, cu mare. Cine spune că n-a fost aşa minte. Că eram simpli muncitori sau ţărani, intelectuali sau activişti de partid, frica a fost prezentă peste tot. Frica a generat laşităţi, oportunism, minciună, egoism, meschinărie, răutate. Acum iar începe să ne fie frică. Avem telefoanele ascultate, e-mailurile pot fi controlate, eşti turnat cine ştie unde, la SRI sau la Cotroceni, care coordonează Centrul de Putere al Fricii în clipa de faţă. Este unul dintre cele mai nocive sentimente ale zilei de astăzi. Dincolo de frica de ziua de mâine. Care pentru mulţi, dacă nu foarte mulţi, destui, înseamnă deja foame şi frig. Sunt mulţi – câţi, de la câte fire de nisip începe o grămadă este una dintre vechile interogaţii ale gândirii antice greceşti – dintre contemporanii noştri care nu se mai ajung cu banii. Deja nu-şi mai au minimul necesar traiului zilnic. Numărul celor care caută prin pubele şi coşurile de gunoi a crescut. Numărul celor care au probleme cu întreţinerea este în creştere. Numărul celor care nu au fost în concedii e mare. Numărul bătrânilor disperaţi e fără număr. Chiar dacă la televiziuni vedem plaje pline cu burţi, poponeţe sau şosele pline de maşini care gonesc nebuneşte. E criză, nu e criză, trăim bine, nu trăim bine, cum stăm? Viaţa cotidiană văzută din rapoartele dlui Sebastian Lăzăroiu şi livrată şefului statului e mai altfel decât cea trăită pe viu. Printre oamenii care se înghesuie la o promoţie sau se calcă pe picioare să prindă un bilet de tratament la Tuşnad sau Băile Felix. Frigul a fost o constantă a ultimul deceniu din comunism. Un neamţ sau o franţuzoaică nu poate pricepe dacă i-am povesti cum ne îmbrăcam înainte ca să ne culcăm. Şi fierbeam apa – când erau gaze – pe aragaz, ca să facem baie. Uităm repede. Mulţi cetăţeni din diferite oraşe ale României deja s-au debranşat de la sistemele de încălzire centralizată. Îi paşte frigul, ne paşte frigul. La propriu şi la figurat. Dincole de ţâfna primului-ministru şi glumiţele şefului statului. Frica, foamea şi frigul nu ne-au frânt. Ne-am descurcat. De sute de ani ne descurcăm. Nu mai contează cine ne conduce. O să ne descurcăm şi de aici înainte. Reforme, remaniere, vorbe goale. Frecţii. Mai trăim. Nu contează cum. Am devenit deja ne-muritori. Ne-au călit frica, foamea, frigul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.