Frontul pe care al Treilea Război Mondial a început de ani buni

Tot mai mulţi experţi consideră că lumea se îndreaptă cu paşi repezi către al Treilea Război Mondial, iar pentru tot mai multe publicaţii în căutare de audienţă, conflictul a început deja.

Fostul consilier al preşedintelui SUA pentru pieţele financiare, Philippa Malmgren, spunea la finalul anului trecut că Statele Unite sunt deja în conflict cu Rusia şi China. „Recent am participat la o întâlnire cu o mulţime de persoane importante din comunitatea de apărare şi opinia lor este că suntem deja într-o confruntare (război) cu China şi Rusia. Însă aceste războaie au loc în spaţiul cibernetic, mai degrabă decât cu arme convenţionale”, declara Malmgren.

Potrivit site-ului globalresearch, puternic orientat împotriva politicii Washingtonului, SUA au început cel puţin din 2013 să lanseze acţiuni cibernetice agresive împotriva Chinei, Rusiei, dar şi Iranului. Site-ul îl citează pe Scott Borg, consilier al administraţiei democrate, care arată că SUA iau în calcul faptul că “Rusia este cea mai bună la spionaj militar şi operaţiuni, iar China se axează pe furtul de tehnologie”.

Mai mult decat atât, Washingtonul a şi recunoscut că a lansat un război cibernetic de proporţii împotriva Iranului şi a reuşit să afecteze sistemele informatice ale centralelor sale nucleare prin virusul Stuxnet.

Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Departamentului Trezoreriei în timpul preşedintelui Reagan şi fost editor la The Wall Street Journal, scrie că Statele Unite şi Rusia se afla deja în război şi că “iluzia” lui Vladimir Putin şi a ministrului sau de Externe Serghei Lavrov este că “Washingtonul va da dovadă de bunăvoinţă”. Aşadar, în viziunea lui Paul Craig Roberts, “viitorul lumii depinde de succesul diplomaţiei lui Putin în faţa forţei la care recurge Washingtonul”.

Nu doar Statele Unite sunt puterea care provoacă. The Washington Post scria în luna martie 2015 cum China a avertizat SUA să nu mai continue războiul prin intermediari pe care îl poartă în Ucraina împotriva Rusiei. Este citat ambasadorul Chinei în Belgia, care spunea că “Vestul ar trebui să renunţe la paradigma jocurilor de sumă nulă şi să ia în considerare preocupările pe care Rusia le are legat de propria securitate”.

Nu în ultimul rând, fostul comandant al forţelor terestre ale Armatei fostei RDG arată că “dacă o ţară membră NATO va intra în conflict cu Rusia, tratatul ne obligă să-i acordăm asistenţă. Şi dintr-o dată vom avea parte de al treilea război mondial. Singurul mod de a evita acest scenariu este ca oamenii să spună: Rusia şi-a jelit atât de mult mult victimele din al Doilea Razboi Mondial, chiar vreţi să începem din nou un război?”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.