Fukuyama: UE, o construcţie nedemocratică în care elitele dictează

„Problema politică din Europa nu se datorează doar presiunilor pieţelor financiare. Toate democraţiile moderne au o boala, anume aceea de a deveni prizoniera unor grupuri bine organizate, care nu sunt însă reprezentative pentru populaţie. Aceasta este şi problema Greciei. Farmaciştii, medicii, arhitecţii şi funcţionari publici şi toate celelalte grupuri sociale s-au organizat în corporaţii închise care controlează preţurile şi eludează plata taxelor. Ei fac avere, dar falimentul naţional este aproape. Dacă ar fi să pariez averea mea, as face-o pe ieşirea Greciei din zona euro, pentru că orice intervenţie din afară ar fi văzută de poporul grec ca nedemocratică. Grecii nu se vor comporta niciodată ca germanii, nu?”, Spune profesorul Francis Fukuyama, 59 de ani.

Procesul desalvare a euro nu este unul democratic, cum nici întreaga construcţie europeană nu este democratică, spune Fukuyama. „Întregul proiect european este creaţia elitelor. O dovadă este că, de fiecare dată când într-o ţară a avut loc un referendum, s-a votat împotriva integrării europene. Iar acel referendum s-a repetat. Elitele au spus: „Nu aţi înţeles de data asta. Veţi continua să votaţi până veţi înţelege”. În fiecare ţară europeană există acum un partid populist de dreapta. Ei sunt împotriva UE, împotriva imigraţiei şi asta din aceeaşi cauză-pentru că există percepţia că elitele din Europa nu abordează aceste teme”

Unde este revolta stangii?

Intr-odemocratie cu o clasa de mijloc saba va fi mere mult populism, conflicte interne si inabilitatea de a distribui veniturile. In SUA asistam acum la revenirea populismului, consideră Fukuyama.

Americanii încep să discute despre inegalitarea de clasă, însă acest lucru se face timid, spune Fukuyama. „Miscarea Occupy Wall Street este o mişcare în această direcţie, însă este foarte greu să mobilizezi populaţia americană pe chestiuni de clasă. Preşedintele Obama a fost etichetat drept „socialist european” când a venit cu ideea taxelor mai mari pentru cei bogaţi. Dezbaterile despre inegalităţile de clasă sunt nepopulare în America, cu o scurtă excepţie în timpul Marii Crize, în anii ’30”

„Unde este revolta stângii? Criza aceasta a izbucnit de pe Wall Street. Îşi are rădăcinile în modelul liberal al finanţelor americane. I-a lovit rau pe oamenii simpli, iar bogaţii-sectorul financiar-au profitat de pe urma ei prin împrumuturile oferite de stat. Ai fi crezut că aceasta a duce la ridicarea stângii, ca în timpul Marii Crize.

Politicienii americani, cumpăraţi de Wall Street

„Nu iau in serios mişcarea Occupy Wall Street, pentru că baza ei socială este extrem de mică. Sunt aceiaşi copii care au protestat împotriva Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la Seattle, în 1999-anticapitaliştii. Marea problemă în SUA este că muncitorii albi şi baza clasei de mijloc, care în Europa sunt social-democrate, tind să voteze aici cu republicanii (…) Preşedintele Barack Obama şi secretarul Treoreriei, Timothy Geithner, fac parte cu siguraţă din acei 1%. Ei discută cu aceşti guru de pe Wall Street. Şeful Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, s-a întâlnit cu Geithner de multe ori în timpul crizei. Asemenea contacte apropiate influenţează vizunea Casei Albe asupra lumii.

Cât despre republicani, aceşti politicieni „sunt total cumpăraţi de Wall Street. Întrebarea este: de ce alegătorii din clasa muncitoare votează încă cu ei. Explicaţia este, în parte, că exista un resentiment în societatea americană faţă de a fi guvernată de elite, reflectat în atitudinea lui Sarah Palin, care îi reproşează preşedintelui Obama ca a studiat la Harvard”.

China, un sistem imoral şi nedrept

„China nu va fi niciodată un model. Sistemul nostru occidental este cu adevarat greşit în anumite aspecte fundaentale, dar nici sistemul chinez nu poate funciona. Este un sistem imoral şi nedrept, în care orice poate fi luat de la oricine într-o fracţiune de secundă, unde oamenii mor în accidente de tren din cauza lipsei de transparenţă şi de responsabilitate în faţa populaţiei, unde corupţia dictează. Avem deja proteste uriaşe în China. Când conducerea comunistă nu va mai oferi actualul nivel de creştere economică, ea va fi foarte vulnerabilă moral”, spune Fukuyama.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.