Funcționari de la Finanțe refuză să mai încaseze taxe

Nemulțumirea angajaților direcțiilor județene de Finanțe față de proiectul legii salarizării unitare, aflat în prezent în Parlament, a mers până într-acolo în anumite sedii au fost refuzate plățile către Trezorerie. Acest fapt a generat o reacție foarte dură din partea șefului ANAF, Bogdan Nicolae Stan, care le-a solicitat marți directorilor din direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în cadrul unei videoconferințe, să asigure o bună funcționare a activității instituției în relația cu contribuabilii și să respecte prevederile legale, pe fondul derulării protestului din ultimele zile.

„Ni s-au raportat mai multe situații în care plățile către Trezorerie au fost refuzate în ultimele zile de către funcționari care protestau. La Timișoara, de exemplu, au existat angajați ai ANAF al căror comportament a fost sub demnitatea statutului funcționarului public. În multe administrații financiare, încasările au fost afectate, din cauza protestelor înregistrate, inclusiv la punctele de lucru ale departamentelor de Trezorerie si contabilitate publică. Le cer să nu mai blocheze activitatea, acest lucru este ilegal. Mi-am exprimat deschiderea pentru un dialog permanent cu liderii de sindicat. Însă, orice protest trebuie sa respecte legea, ori, in cazul acesta, cadrul legal a fost de mult timp depășit”, a spus Stan. Președintele ANAF le-a cerut directorilor executivi să poarte un dialog onest cu reprezentanții sindicatelor din finanțe și să găsească împreună o soluție prin care să se asigure buna desfășurare a activității instituției. „Blocarea, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, a activității de colectare are repercusiuni nedorite și de multe ori, greu de contorizat, asupra întregii societăți”, a mai precizat Stan.

Protestul spontan declanșat luni a continuat și marți în mai multe direcții județene precum Galaţi, Arad, Timişoara, Craiova, Constanţa, Vaslui. Principala nemulțumire a finanțiștilor este aceea că, în urma aplicării noii legi a salarizării unitare, peste 12.000 de angajați din sector vor avea salarii diminuate între 10% și 35%. „Avem și marți 15.000 de oameni care sunt în acțiuni de protest în toată țara. Mâine (miercuri n.r.) liderii de sindicate din țară vor veni la București la o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice”, a declarat, marți președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor ‘Sed Lex”, Vasile Marica.

SindFISC a prezentat o serie de exemple de coeficienți de ierahizare care generează nemulţumiri în rândul finanţiştilor, „întrucât se dovedeşte că, munca acestora nu este apreciată la acelaşi nivel cu muncă personalului bugetar din alte domenii de activitate”, prin compararea coeficientului de ierarhizare de 1,96 prevăzut pentru un consilier superior cu vechimea cea mai mare (ca specialist cu gradul cel mai mare ) din cadrul unităţilor subordonate ANAF care efectuează rambursări de TVA şi descoperă evaziunea fiscală şi care nu mai beneficiază de niciun alt spor sau avantaj meterial, dar care are, în schimb, multe interdicţii şi incompatibilităţi, neavând dreptul să desfăşoare şi alte activităţi aducătoare de venituri, cu coeficientul de ierarhizare prevăzut pentru alte categorii de bugetari (considerate tot specialişti cu vechime în muncă similară şi gradul profesional cel mai înalt sau chiar cel mai scăzut).

Ca răspuns la greva spontană a angajaţilor din Finanţe, Ministerul Muncii a transmis, printr-un comunicat de presă că vor fi afectate doar salariile personalului din conducere, care „sunt în prezent foarte mari”. „Ministerul Muncii a precizat, de la bun început, că vor creşte foarte mult salariile mici, mai puţin cele mari şi deloc cele deja foarte mari. Astfel, în contextul grevei angajaţilor din Finanţe, precizăm că salariile personalului de conducere din această zonă sunt, în prezent, foarte mari, raportat la cele similare din alte ministere. Spre exemplu, un director din Ministerul de Finanţe are în prezent 14.129 lei, dublă faţă de un director din alte ministere. Conform noi legi, va avea 12.459 de lei. Salariile nu scad, însă, în ceea ce priveşte personalul de execuţie, în condiţiile în care în agenţiile judeţene ale ANAF există deja salarii mari, între 4.300 şi 6.300 de lei. În agenţii judeţene ale altor ministere există, în prezent, şi salarii mult mai mici, chiar şi de 1.100 de lei. Ori principiul legii salarizării unitare este tocmai acela de a-i aduce la nivel similar pe angajaţii care prestează aceeaşi muncă în instituţii diferite ale statului. Dar, Parlamentul României este cel care are ultimul cuvânt de spus în privinţa Legii salarizării unitare”, se arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.